1
Rugină, rugini, substantiv feminin I.
1. Substanță brun-roșcată, poroasă, sfărâmicioasă, care se formează prin oxidare pe obiectele de fier.
Pojghiță brună care acoperă uneori pietrele și care se produce prin oxidarea minereurilor de fier din ele.
2. Obiect (de fier) vechi, prost întreținut; ruginitură, rablă.
3. Figurat Idee, teorie, mentalitate înapoiată, învechită.
Om cu idei sau cu mentalitate învechită; retrograd. II.
1. Boală infecțioasă a plantelor, provocată de ciuperci microscopice, patogene (Puccinia), care se manifestă prin apariția unor pete brune-ruginii pe frunze, pe tulpini sau pe inflorescențe, împiedicând dezvoltarea normală a plantelor.
2. Plantă erbacee cu tulpina netedă, cu frunze lungi, țepoase, având la vârf o inflorescență cu flori mici, brune; pipirig (Juncus effusus). – Conform latină *a e r u g i n a.
1. Substanță brun-roșcată, poroasă, sfărâmicioasă, care se formează prin oxidare pe obiectele de fier.
Pojghiță brună care acoperă uneori pietrele și care se produce prin oxidarea minereurilor de fier din ele.
2. Obiect (de fier) vechi, prost întreținut; ruginitură, rablă.
3. Figurat Idee, teorie, mentalitate înapoiată, învechită.
Om cu idei sau cu mentalitate învechită; retrograd. II.
1. Boală infecțioasă a plantelor, provocată de ciuperci microscopice, patogene (Puccinia), care se manifestă prin apariția unor pete brune-ruginii pe frunze, pe tulpini sau pe inflorescențe, împiedicând dezvoltarea normală a plantelor.
2. Plantă erbacee cu tulpina netedă, cu frunze lungi, țepoase, având la vârf o inflorescență cu flori mici, brune; pipirig (Juncus effusus). – Conform latină *a e r u g i n a.
DEX – dicționarul explicativ
2
Rugină substantiv
1. vezi vechitură.
2. (Fitop.) (învechit și regional) pălitură, (regional) mucegai, rodie, rodină, (prin Banat) roșcață. (Boala plantelor numită rugină.)
3. (Botanică; Juncus inflexus) (regional) spetează.
4. (Botanică; Juncus effusus) (regional) spetează, țipirig, iarba-mlaștinii.
5. (Botanică; Juncus conglomeratus) (regional) pipirig.
6. (Botanică; Senecio jacobaea) (regional) cruguliță, Lemnul-domnului.
1. vezi vechitură.
2. (Fitop.) (învechit și regional) pălitură, (regional) mucegai, rodie, rodină, (prin Banat) roșcață. (Boala plantelor numită rugină.)
3. (Botanică; Juncus inflexus) (regional) spetează.
4. (Botanică; Juncus effusus) (regional) spetează, țipirig, iarba-mlaștinii.
5. (Botanică; Juncus conglomeratus) (regional) pipirig.
6. (Botanică; Senecio jacobaea) (regional) cruguliță, Lemnul-domnului.
Dicționar de sinonime
3
Rugină rugini feminin 1) Substanță brună-roș-cată, sfărâmicioasă, care se formează pe obiectele de fier în urma oxidării. 2) figurat Obiect vechi deteriorat; hleab; rablă. 3) Boală in-fecțioasă a plantelor agricole, cauzată de ciuperci parazite și manifestată prin apariția unor pete brune-închise pe tulpină, frunze sau inflorescență. 4) Plantă erbacee cu tulpina erectă înaltă, lipsită de frunze, și cu flori verzui, dispuse în inflorescență, care crește prin locuri umede; pipirig. [Genitiv-dativ Ruginii] /conform latină aerugo, rugininis
NODEX – noul dicționar explicativ
4
Rugină (rugini), substantiv feminin –
1. Oxidare a fierului. –
2. Rablă, obiect uzat. –
3. Hodorog. –
4. Pipirig (Juncus effusus). –
5. Tăciune, mălură (Puccinia graminis). – Aromână arudzină. Latină rŭbῑgῑnem (Diez, I, 361; Phlippide, Principii, 33; conform Rew 7348), conform provensală royilh, franceză rouille, spaniolă robin. Se merge mai în detaliu la un latină aerūgĭnem, uneori în formă ipotetică *aerūgĭna (Pușcariu 1482; Rew 243; Pascu, I, 41; Pascu, Beiträge, 7; Tiktin; Candrea), posibilă și ea fonetic.
Pentru rezultatul fonetic al lui rŭbῑgĭnem, conform iuvencus › junc. Schimbarea de accent este dificilă (Ivănescu, Bf, I, 161, o explică pornind de la verb rugini); dar cu aerūgĭnem există aceeași dificultate.
Derivat ruginare, substantiv feminin (Arbust, Andromeda polyfolia); rugini, verb (a oxida; reflexiv, a crește mălura, a se tăciuna; reflexiv, a decădea); ruginătură, substantiv feminin (lucru ruginit); ruginiu, adjectiv (roșiatic); ruginos, adjectiv (oxidat; învechit).
Din română provine bulgară rudžina (Capidan, Raporturile, 234) și țigănească ruğinav „a deteriora”.
1. Oxidare a fierului. –
2. Rablă, obiect uzat. –
3. Hodorog. –
4. Pipirig (Juncus effusus). –
5. Tăciune, mălură (Puccinia graminis). – Aromână arudzină. Latină rŭbῑgῑnem (Diez, I, 361; Phlippide, Principii, 33; conform Rew 7348), conform provensală royilh, franceză rouille, spaniolă robin. Se merge mai în detaliu la un latină aerūgĭnem, uneori în formă ipotetică *aerūgĭna (Pușcariu 1482; Rew 243; Pascu, I, 41; Pascu, Beiträge, 7; Tiktin; Candrea), posibilă și ea fonetic.
Pentru rezultatul fonetic al lui rŭbῑgĭnem, conform iuvencus › junc. Schimbarea de accent este dificilă (Ivănescu, Bf, I, 161, o explică pornind de la verb rugini); dar cu aerūgĭnem există aceeași dificultate.
Derivat ruginare, substantiv feminin (Arbust, Andromeda polyfolia); rugini, verb (a oxida; reflexiv, a crește mălura, a se tăciuna; reflexiv, a decădea); ruginătură, substantiv feminin (lucru ruginit); ruginiu, adjectiv (roșiatic); ruginos, adjectiv (oxidat; învechit).
Din română provine bulgară rudžina (Capidan, Raporturile, 234) și țigănească ruğinav „a deteriora”.
DER – dicționarul etimologic
Încă o definiție din alt dicționar
5
Rugină substantiv feminin, genitiv-dativ articulat ruginii; plural rugini
DOOM – dicționarul ortografic