1
Scuipa, scuip, verb I.
1. Intranzitiv A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii.
Tranzitiv A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; figurat a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.).
Tranzitiv A da, a azvârli ceva afară din gură, prin extensiune din gâtlej sau din plămâni; a expectora.
Expresie (Familiar) A-și scuipa plămânii = A) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; B) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie.
2. Tranzitiv A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură.
3. Intranzitiv și tranzitiv Figurat A arunca ceva cu forță. – Latină *scupire.
1. Intranzitiv A elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii.
Tranzitiv A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; figurat a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.).
Tranzitiv A da, a azvârli ceva afară din gură, prin extensiune din gâtlej sau din plămâni; a expectora.
Expresie (Familiar) A-și scuipa plămânii = A) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; B) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie.
2. Tranzitiv A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură.
3. Intranzitiv și tranzitiv Figurat A arunca ceva cu forță. – Latină *scupire.
DEX – dicționarul explicativ
2
A Scuipa scuip
1. tranzitiv 1) (salivă, flegmă etc.) A arunca din gură (cu ajutorul limbii și a buzelor); a stupi.
Scuipa sânge a fi grav bolnav (de tuberculoză). A-și scuipa sufletul cu cineva (sau cu ceva) a se chinui mult cu o persoană nepricepută sau îndărătnică ori cu un lucru greu de făcut. 2) figurat (persoane) A batjocori prin gestul scuipatului; a stupi.
2. intranzitiv A evacua saliva sau flegma din gură (cu ajutorul limbii și al buzelor); a stupi. [Monosilabic] /<latină scupire
1. tranzitiv 1) (salivă, flegmă etc.) A arunca din gură (cu ajutorul limbii și a buzelor); a stupi.
Scuipa sânge a fi grav bolnav (de tuberculoză). A-și scuipa sufletul cu cineva (sau cu ceva) a se chinui mult cu o persoană nepricepută sau îndărătnică ori cu un lucru greu de făcut. 2) figurat (persoane) A batjocori prin gestul scuipatului; a stupi.
2. intranzitiv A evacua saliva sau flegma din gură (cu ajutorul limbii și al buzelor); a stupi. [Monosilabic] /<latină scupire
NODEX – noul dicționar explicativ
3
A se scuipa mă scuip intranzitiv A face (concomitent) schimb de batjocuri (cu cineva). /<latină scupire
NODEX – noul dicționar explicativ
4
Scuipa (-p, at), verb –
1. A elimina salivă. – Variantă scuipi, sch(i)u(o)pi, st(i)ui, Banat șchi(o)pi, știpi, știpa, Moldova stupi, stuchi, scupi. Aromână ascuchiu, ascuchire, meglenoromână scupes, scupiri. Latină conspuĕre, prin intermediul unor rezultate populare care se pare că nu au variat încă din epoca romană.
Cu reducerea normală a lui ns › s, rezultatul *cospuĕre (montañes, portugheză cuspir) ar fi ajuns la o metateză *scupuere › *scupire (vezi franceză escopir, spaniolă escupir), care explică și rezultatul română Totuși interpretările variază mult.
S-a propus o evoluție *exconspuĕre › excuppere (G. Paris, Română, XVI, 153); *esconspῑre (Cornu, Română, IX, 130; Pușcariu 1556; Tiktin); *expuĕre (Cihac, I, 249; Koerting 3374); *scuppῑre, de origine imitativă (Meyer-lübke, Zrph., X, 173; Rew 8014); *stupῑre (Densusianu, Hlr., 197); *sputāre (Meyer 336); *conspāre (Pascu, I, 43).
Forma cea mai veche este scuipi, la Coresi; dacă se ține cont de variantă, este de uz general (Alr, I, 87).
Derivat scuipat (variantă scuipit, scuipătură, stupit, stupitură), substantiv neutru (faptul de a scuipa); scuipătoare, substantiv feminin (vas în care se scuipă; Argou, gură).
1. A elimina salivă. – Variantă scuipi, sch(i)u(o)pi, st(i)ui, Banat șchi(o)pi, știpi, știpa, Moldova stupi, stuchi, scupi. Aromână ascuchiu, ascuchire, meglenoromână scupes, scupiri. Latină conspuĕre, prin intermediul unor rezultate populare care se pare că nu au variat încă din epoca romană.
Cu reducerea normală a lui ns › s, rezultatul *cospuĕre (montañes, portugheză cuspir) ar fi ajuns la o metateză *scupuere › *scupire (vezi franceză escopir, spaniolă escupir), care explică și rezultatul română Totuși interpretările variază mult.
S-a propus o evoluție *exconspuĕre › excuppere (G. Paris, Română, XVI, 153); *esconspῑre (Cornu, Română, IX, 130; Pușcariu 1556; Tiktin); *expuĕre (Cihac, I, 249; Koerting 3374); *scuppῑre, de origine imitativă (Meyer-lübke, Zrph., X, 173; Rew 8014); *stupῑre (Densusianu, Hlr., 197); *sputāre (Meyer 336); *conspāre (Pascu, I, 43).
Forma cea mai veche este scuipi, la Coresi; dacă se ține cont de variantă, este de uz general (Alr, I, 87).
Derivat scuipat (variantă scuipit, scuipătură, stupit, stupitură), substantiv neutru (faptul de a scuipa); scuipătoare, substantiv feminin (vas în care se scuipă; Argou, gură).
DER – dicționarul etimologic
Încă o definiție din alt dicționar
5
Scuipa verb, indicativ prezent 1 singular scuip, 3 singular și plural scuipă
DOOM – dicționarul ortografic