Sfînt -tă
Definitie, sens si explicatie
1Sfint (-ta), adjectiv –
1. Divin. –
2. Sacru. –
3. Respectabil, venerabil. –
4. Preafericit. –
5. Epitet popular dat lunii, soarelui si zilelor saptaminii personificate. –
6. Impunator, grozav. –
7. (S.m.) Preacuvios, sanct. –
8. (S.m.) Capetenie, stab, persoana cu putere. –
9. (S.f.) Împartasanie. –
10. (S.f. plural) Iele, duhuri rele.
Sl. svętŭ (Miklosich, Slaw.
Elem., 44; Cihac, Ii, 340; seineanu, Mel.
Soc.
Linguist., Xii, 331-4).
Este dubletul lui sfeti (var. sfeta, sveta), adjectiv (invechit, sfint), din limba sarba: sveti, bulgara sfet, cu der. sfetitel, substantiv masculin (ierarh), din limba slava (veche) svętitelĭ cuvant invechit, se pastreaza in numele unei biserici din Iasi, Trisfetite(li), a carui reducere se explica prin considerarea sa gresita drept f. plural articulat, Trisfetitele; sfestanie (var. cuvant invechit, osfestanie), substantiv feminin (consacrare, binecuvintare), din limba slava (veche) (o)svęstenije; sfestenic, substantiv masculin (invechit, preot) din limba slava (veche) svęštenikŭ.
Derivat sfinti (var. cuvant invechit sfenti, sfenti, osfinti), verb (a consacra, a binecuvinta; a hirotonisi; a sanctifica; a invinge, a triumfa; a duce la glorie), din limba slava (veche) (o)svętiti; sfintenie, substantiv feminin (calitatea a ceea ce este sfint; pietate, religiozitate; cuvant invechit, consacrare); sfintie, substantiv feminin (pietate; sanctitate, titlu dat tututor preotilor); sfintisori, substantiv masculin plural (mucenici de aluat, in Mold.); sfintituri, substantiv feminin plural (mincare sfintita, la Pasti); sfintit, adjectiv (cu har divin; titlu onorific al preotilor); preasfintit, adjectiv (sfint, titlu onorific al prelatilor); sfintuletul, substantiv masculin (nume popular al diavolului), conform Aghiuta (Candrea interpreteaza gresit drept „Dumnezeu”), limba rusa svjatoša „diavolul”.
1. Divin. –
2. Sacru. –
3. Respectabil, venerabil. –
4. Preafericit. –
5. Epitet popular dat lunii, soarelui si zilelor saptaminii personificate. –
6. Impunator, grozav. –
7. (S.m.) Preacuvios, sanct. –
8. (S.m.) Capetenie, stab, persoana cu putere. –
9. (S.f.) Împartasanie. –
10. (S.f. plural) Iele, duhuri rele.
Sl. svętŭ (Miklosich, Slaw.
Elem., 44; Cihac, Ii, 340; seineanu, Mel.
Soc.
Linguist., Xii, 331-4).
Este dubletul lui sfeti (var. sfeta, sveta), adjectiv (invechit, sfint), din limba sarba: sveti, bulgara sfet, cu der. sfetitel, substantiv masculin (ierarh), din limba slava (veche) svętitelĭ cuvant invechit, se pastreaza in numele unei biserici din Iasi, Trisfetite(li), a carui reducere se explica prin considerarea sa gresita drept f. plural articulat, Trisfetitele; sfestanie (var. cuvant invechit, osfestanie), substantiv feminin (consacrare, binecuvintare), din limba slava (veche) (o)svęstenije; sfestenic, substantiv masculin (invechit, preot) din limba slava (veche) svęštenikŭ.
Derivat sfinti (var. cuvant invechit sfenti, sfenti, osfinti), verb (a consacra, a binecuvinta; a hirotonisi; a sanctifica; a invinge, a triumfa; a duce la glorie), din limba slava (veche) (o)svętiti; sfintenie, substantiv feminin (calitatea a ceea ce este sfint; pietate, religiozitate; cuvant invechit, consacrare); sfintie, substantiv feminin (pietate; sanctitate, titlu dat tututor preotilor); sfintisori, substantiv masculin plural (mucenici de aluat, in Mold.); sfintituri, substantiv feminin plural (mincare sfintita, la Pasti); sfintit, adjectiv (cu har divin; titlu onorific al preotilor); preasfintit, adjectiv (sfint, titlu onorific al prelatilor); sfintuletul, substantiv masculin (nume popular al diavolului), conform Aghiuta (Candrea interpreteaza gresit drept „Dumnezeu”), limba rusa svjatoša „diavolul”.