Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Smîc

1 * Cuvantul cu diacritice: smîc
Cuvantul fara diacritice: smic

Definitie: smîc interjectie – Exprimă ideea de mișcare grăbită. – Varianta zmîc, smac, zmac și der. Creație expresivă, conform hîc, bîc, svîc, sgîț. – Derivat smîc, substantiv neutru (laț, coardă de prins animale; jucărie pentru copii în formă de arc), pentru al cărui prim sens conform sbilț; smîci (var. smăci, smînci, smu(n)ci), verb (a smulge, a lua cu forța, a trage de ceva; a goni, a alunga, a scutura), megl. zmuțǫs, zmuțiri, coincide cu limba slava (veche) sŭmučati, smykati (Cihac, II, 350; Tiktin; Candrea), bulgara smăčam, smăkvam, limba sarba: smugjkati; simcea (var. Trans., smîncea), substantiv feminin (nuia, vargă), probabil cu sensul de bază de „(creangă) smulsă”, conform fișcă, smuncea (după Cihac, II, 350, din limba slava (veche) smykŭ „coardă”; după Scriban, metateză a lui simcea); smuceală (var. smînceală, smucitură), substantiv feminin (smuls; zguduială; agitare); smîcni, verb (Trans., a trage, a scoate, a tîră), conform svîcni; smăcina, verb (a scutura, a agita, a cerne; a desface, a descompune); cu sufix expresiv -na, conform hîțîna, sgîlțîna (după Tiktin, din limba latina machĭnāre, conform măcina; după Candrea, din limba latina exmācĕrāre); smăcinătură, substantiv feminin (zguduială, scuturat, cernut); smicura, verb (a dejghioca porumbul, a bate, a scutura; a călca cu picioarele), în loc de smicula, ca sgribuli › sgriburi (după Pușcariu 1943; Candrea-Dens., 1098; Tiktin și Candrea, dintr-un limba latina exmicŭlāre ‹ mica); smicui, verb (învechit, a biciui); smicăraie (var. Trans., smicăruie, Banat, smicurătură), substantiv feminin (fragment, bucată); smiciula (var. sbiciula), verb (a biciui; a zgudui, a mișca repede, a agita; a sparge, a rupe), prin contaminare cu bici (în general se consideră drept der. direct de la bici, ipoteză insuficientă pentru a explica semantismul); sbuciuma, verb (a agita, a zgudui; reflexiv, a se zbate, a se mișca, a se frămînta; reflexiv, a se chinui, a se tulbura), prin intermediul unei evoluții smăcina › sbăcina › sbucina și contaminat formal evident cu bucium (după Philippide, Principii, 99; Candrea-Dens., 194; REW 1369; Tiktin; Candrea, din limba latina bucināre sau de la bucium, ipoteză care nu pare posibilă semantic); sbucium, substantiv neutru (agitație, neliniște, chin), deverbal; sbuciumătură, substantiv feminin (agitație, zdruncinătură). – Din rom. provine limba neogreaca: μπουτσμῶ (Murnu, Lehnw., 36).