Stol
Definitie, sens si explicatie
1Stol, stoluri, substantiv neutru
1. Grup (mare) de pasari zburatoare de acelasi fel.
2. Grup (mare) de fiinte omenesti; palc, ceata. ♦ Prin specializare: (Înv.) Coloana de soldati; grosul unei armate. ♦ (Rar) Multime, gramada de lucruri de acelasi fel.
3. (Regional) Manunchi, buchet. – Din limba neogreaca: Stolos „flota”.
1. Grup (mare) de pasari zburatoare de acelasi fel.
2. Grup (mare) de fiinte omenesti; palc, ceata. ♦ Prin specializare: (Înv.) Coloana de soldati; grosul unei armate. ♦ (Rar) Multime, gramada de lucruri de acelasi fel.
3. (Regional) Manunchi, buchet. – Din limba neogreaca: Stolos „flota”.
2Stol substantiv verifica cuvantul: coloana.
3Stol substantiv
1. card, (regional) toana, toi, (Oltenia si Transilvania) ciopor. (Un - de randunele.)
2. verifica cuvantul: ceata.
1. card, (regional) toana, toi, (Oltenia si Transilvania) ciopor. (Un - de randunele.)
2. verifica cuvantul: ceata.
4Stol substantiv neutru, plural stoluri
5Stol -uri n. 1) Multime de pasari zburatoare din aceeasi specie, adunate impreuna. - de vrabii. ♢ În - uri a) randuri-randuri; b) in gramezi. 2) Grup numeros si neorganizat de persoane. 3) figurat Multime, gramada de lucruri de acelasi fel. /<ngr. stolos
6Stol (-luri), substantiv neutru –
1. (Înv.) Coloana de soldati in ordine de mers sau de bataie. –
2. Grup de pasari. –
3. Multime, gramada, gloata, partida.
Mgr. στόλος (Roesler 575; Cihac, Ii, 703; Murnu; Densusianu, Rom., Xxxiii, 286; conform Rew 8276). – Derivat stoli, verb (a reuni, a grupa, a pune in ordine).
1. (Înv.) Coloana de soldati in ordine de mers sau de bataie. –
2. Grup de pasari. –
3. Multime, gramada, gloata, partida.
Mgr. στόλος (Roesler 575; Cihac, Ii, 703; Murnu; Densusianu, Rom., Xxxiii, 286; conform Rew 8276). – Derivat stoli, verb (a reuni, a grupa, a pune in ordine).
7Stol (-luri), substantiv neutru –
1. Masa. –
2. Resedinta, capitala. – Megl. stol „scaun”.
Sl. stolŭ „baza”, din verifica cuvantul: limba germana stôls (› limba germana Stuhl), conform cr., slov., limba rusa stol „masa” (Cihac, Ii, 370).
Înv. – Derivat stoler, substantiv masculin (timplar, dulgher), din limba slava (veche) stolarĭ, rut., limba rusa stoljar (Tiktin; Conev 76); stolerie, substantiv feminin (timplarie); stolerita substantiv feminin (nevasta de timplar); stolita, substantiv feminin (invechit, capitala, resedinta), dim limba sarba:, limba rusa stolica; stolnic, substantiv masculin (invechit, servitor care se ocupa de masa; cuvant invechit, baiat la bucatarie; dregator domnesc, seful bucatarie palatului; din secolul Xviii, titlu onorific de boierie, asimilat de Regulamentul Organic cu gradul de capitan), din limba slava (veche) stolĭnikŭ (Miklosich, Slaw.
Elem., 46); stolniceasa, substantiv feminin (nevasta de stolnic); stolnicie, substantiv feminin (slujba de stolnic); stolnicel, substantiv masculin (baiat care servea masa). – Din rom. provine limba neogreaca: στόλνιϰος (Meyer, Neugr.
St., Ii, 79).
1. Masa. –
2. Resedinta, capitala. – Megl. stol „scaun”.
Sl. stolŭ „baza”, din verifica cuvantul: limba germana stôls (› limba germana Stuhl), conform cr., slov., limba rusa stol „masa” (Cihac, Ii, 370).
Înv. – Derivat stoler, substantiv masculin (timplar, dulgher), din limba slava (veche) stolarĭ, rut., limba rusa stoljar (Tiktin; Conev 76); stolerie, substantiv feminin (timplarie); stolerita substantiv feminin (nevasta de timplar); stolita, substantiv feminin (invechit, capitala, resedinta), dim limba sarba:, limba rusa stolica; stolnic, substantiv masculin (invechit, servitor care se ocupa de masa; cuvant invechit, baiat la bucatarie; dregator domnesc, seful bucatarie palatului; din secolul Xviii, titlu onorific de boierie, asimilat de Regulamentul Organic cu gradul de capitan), din limba slava (veche) stolĭnikŭ (Miklosich, Slaw.
Elem., 46); stolniceasa, substantiv feminin (nevasta de stolnic); stolnicie, substantiv feminin (slujba de stolnic); stolnicel, substantiv masculin (baiat care servea masa). – Din rom. provine limba neogreaca: στόλνιϰος (Meyer, Neugr.
St., Ii, 79).