Definitie Strugure - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: StrÚgure, struguri, substantiv masculin Fructul vitei de vie, in forma de ciorchine; poama. ♦ Compus: strugurii-ursului = planta taratoare cu frunze persistente, cu flori trandafirii sau albe, grupate in forma de ciorchine la varful ramurilor, si cu fructul o baca mica, rosie, comestibila (Arctostaphylos uva ursi). [Varianta: (popular) Strugur substantiv masculin] – Etimologie necunoscuta

Varianta definitie 2: StrÚgure substantiv (BOTANICA)
1. ciorchine, (prin Banat) scalan. (A mancat un - cam acrisor.)
2. (Mold. si Bucovina) poama, (invechit) aua. (Vin din -.)
3. strugurii-ursului (Arctostaphylos uvaursi) = (regional) sarbezele (plural); struguri-negri (Ribes nigrum) = (regional) smorodin, coacaz negru.

Varianta definitie 3: Strugure substantiv masculin, art. strugurele; plural struguri

Varianta definitie 4: StrÚgure -i m. 1) (mai ales la vita de vie) Grup de fructe dezvoltate dintr-o inflorescenta; ciorchine. 2) la pl.
Fructe ale vitei de vie; poama. ♢ -ele-ursului arbore sau arbust cu tulpina taratoare, cu frunze alterne, persistente, cu flori albe sau roz, dispuse in ciorchine si cu fructe rosii, mici, comestibile. /Cuv. autoht.

Varianta definitie 5: Strugure (-ri), substantiv masculin –
1. Ciorchine. –
2. Fructul vitei de vie. – Varianta strugar, Basar. strug.
Origine incerta.
Pare cuvint identic cu strug „raspel”, conform strung, strunji; evolutia semantica de la struji la strugure ar fi, intr-un astfel de caz, ca cea a sp. raspar la raspa „ciorchine” (Cihac, II, 376), conform franceza grapper „a prinde” si grappe „inflorescenta”, sp. gancho si gancha.
Din plural struguri s-ar fi format sing. analogic actual.
Probabilitatea unei der. din limba latina *trugus, de la limba greaca (veche) τρύγος, τρυγή „fruct; folos” (Tiktin) pare destul de redusa.
Celelalte explicatii nu par mai bune.
Din limba latina surcŭlus (Cretu 371), nu se explica fonetic si semantic.
De la un limba latina *stribŭlus sau strubŭlus, de la o radacina *streb- „(ra)sucit” (Densusianu, GS, V, 174) pare indoielnica.
Din limba latina *uvŭla (Puscariu, Dacor., VI, 13; REW 9105) nu pare posibila fonetic.
De la gepidicul *thrubilo sau *struwilo, care ar corespunde limba germana Träublein (Diculescu, ZRPh., XLI, 424; Diculescu 178; Gamillscheg, Rom., Germ., 266) este inacceptabila fonetic si istoric.
Originea limba latina a cuvintului fusese propusa de Puscariu, Dacor., VI, 310 si de Rosetti, II,
82. Derivat struguras, substantiv masculin (rusulita, Hieracium aurantiacum; coacaza); strugurel, substantiv masculin (planta, Saxifraga adscendens; coacaza). – Conform: struji, strung.