1
Sufleca, suflec, Suflec, verb I. Tranzitiv A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete.
Reflexiv Se suflecă la mâneci. – Din latină *subfollicare.
Reflexiv Se suflecă la mâneci. – Din latină *subfollicare.
DEX – dicționarul explicativ
2
A sufleca suflec tranzitiv (marginile îmbrăcămintei) A îndoi în sus (pentru protecție sau comoditate); a sumete. Sufleca pantalonii. [Silabe Su-fle-] /<latină suffolicare
NODEX – noul dicționar explicativ
3
A se sufleca mă suflec intranzitiv (despre persoane) A-și sufleca marginile îmbrăcămintei. /<latină suffolicare
NODEX – noul dicționar explicativ
4
Sufleca (-c, at), verb – A îndoi mînecile sau poalele, a sumete. – Derivat Moldova supleca, suplica, Maram. suflucat, Transilvania sufulcat, suvulcat, Muntenia, Oltenia, suvelcat, zuvelcat. Origine incertă.
Derivat admisă în general din latină *suffǒllĭcāre „a se plia ca foalele” ‹ fǒllis (Pușcariu, Zrph., XXVII, 742; Pușcariu 1678; Rew 8432; Tiktin; Candrea) nu satisface semantic și prezintă dificultăți fonetice, conform înfulica. – Derivat din latină supplĭcāre (Cihac, I, 209; Ascoli, Archiv. glott italiană, X, 7, 467; G. Meyer, If, III, 72; Densusianu, Română, XXXIII, 287; Philippide, Principii, 158) este mai potrivită semantic, conform dŭplĭcāre, dar prezintă incovenientul provenienței fl ‹ plural Variantă suplica, citată de Scriban ca provenind din sudul Moldova, ar arăta că acest schimb este modern, și datorat negreșit unei analogii, la fel cum ultimele variantă indică clar o contaminare cu zavelcă „fotă”, vezi aici (Giuglea, Ll, II, 54, derivă suvulca din latină *subvolvĭcāre). Supleca apare la Dosoftei și Cantemir cu sensul de „a înjosi, a supune”, care se potrivește cu ideea de „a sufleca”, conform sumete „a sufleca” față de spaniolă someter.
După Iordan, Zrph., XVII, 717 (conform Rew 8432), din latină suffulcῑre.
Derivat admisă în general din latină *suffǒllĭcāre „a se plia ca foalele” ‹ fǒllis (Pușcariu, Zrph., XXVII, 742; Pușcariu 1678; Rew 8432; Tiktin; Candrea) nu satisface semantic și prezintă dificultăți fonetice, conform înfulica. – Derivat din latină supplĭcāre (Cihac, I, 209; Ascoli, Archiv. glott italiană, X, 7, 467; G. Meyer, If, III, 72; Densusianu, Română, XXXIII, 287; Philippide, Principii, 158) este mai potrivită semantic, conform dŭplĭcāre, dar prezintă incovenientul provenienței fl ‹ plural Variantă suplica, citată de Scriban ca provenind din sudul Moldova, ar arăta că acest schimb este modern, și datorat negreșit unei analogii, la fel cum ultimele variantă indică clar o contaminare cu zavelcă „fotă”, vezi aici (Giuglea, Ll, II, 54, derivă suvulca din latină *subvolvĭcāre). Supleca apare la Dosoftei și Cantemir cu sensul de „a înjosi, a supune”, care se potrivește cu ideea de „a sufleca”, conform sumete „a sufleca” față de spaniolă someter.
După Iordan, Zrph., XVII, 717 (conform Rew 8432), din latină suffulcῑre.
DER – dicționarul etimologic
Încă o definiție din alt dicționar
5
Sufleca verb (silabe -fle-), indicativ prezent 1 singular suflec, 3 singular și plural suflecă; conjuncție prezent 3 singular și plural suflece
DOOM – dicționarul ortografic