Supletiv -ă
Definitie, sens si explicatie
1Supletiv, -ă, supletivi, -e, adjectiv
1. (Despre forme gramaticale) Care completeaza, care intregeste ansamblul formelor flexionare ale unui cuvant.
2. (Despre o norma legala) Care se aplica in masura in care partile nu stabilesc altfel prin actele juridice pe care le incheie; facultativ. – Din franceza Suppletif.
1. (Despre forme gramaticale) Care completeaza, care intregeste ansamblul formelor flexionare ale unui cuvant.
2. (Despre o norma legala) Care se aplica in masura in care partile nu stabilesc altfel prin actele juridice pe care le incheie; facultativ. – Din franceza Suppletif.
2Supletiv adjectiv (Jur.) facultativ. (O norma legala -.)
3Supletiv adjectiv m. (silabe -ple-), plural supletivi; f. singular supletiva, plural supletive
4Supletiv -a (-i, -e) (despre forme gramaticale) Care completeaza paradigma formelor flexionare ale unui cuvant; care isi modifica radicalul. [Silabe Su-ple-] /<fr. suppletif
5Supletiv, -ă adjectiv (Despre forme gramaticale) Care completeaza schema flexionara a unui cuvant. [< franceza suppletif, conform limba latina suppletus].
6Supletiv, -ă adjectiv
1. (despre forme gramaticale) care completeaza schema flexionara a unui cuvant.
2. (despre o norma legala) care se aplica in masura in care partile nu convin altfel, prin actele juridice pe care le incheie; interpretativ, facultativ. (< franceza suppletif)
1. (despre forme gramaticale) care completeaza schema flexionara a unui cuvant.
2. (despre o norma legala) care se aplica in masura in care partile nu convin altfel, prin actele juridice pe care le incheie; interpretativ, facultativ. (< franceza suppletif)