Suplini
Definitie, sens si explicatie
1Suplini, suplinesc, verb Iv.
Tranzitiv
1. A inlocui pe cineva (temporar) in functii sau in obligatii, a tine locul. ♦ A tine loc de ceva.
2. A adauga ceva ce lipseste; a implini, a completa o lipsa. – Din limba italiana Supplire (dupa plin).
Tranzitiv
1. A inlocui pe cineva (temporar) in functii sau in obligatii, a tine locul. ♦ A tine loc de ceva.
2. A adauga ceva ce lipseste; a implini, a completa o lipsa. – Din limba italiana Supplire (dupa plin).
2Suplini verb a inlocui. (Pe timpul cat m-a - la catedra.)
3Suplini verb (silabe -pli-), indicativ prezent 1 singular si 3 plural suplinesc, imperfect 3 singular suplinea; conjunctie: prezent 3 singular si plural suplineasca
4A suplini -esc tranzitiv 1) (persoane sau obiecte) A schimba (intr-o calitate), tinand locul temporar; a substitui; a inlocui. 2) A intregi, adaugand ceea ce lipseste; a completa; a complini. /<it. supplire
5Suplini verb Iv. tr.
1. A tine locul cuiva (care lipseste).
2. A implini o lipsa, a pune la loc; a completa. [P.i. -nesc. / < limba italiana supplire, franceza suppleer, conform limba latina supplere – a umple din nou].
1. A tine locul cuiva (care lipseste).
2. A implini o lipsa, a pune la loc; a completa. [P.i. -nesc. / < limba italiana supplire, franceza suppleer, conform limba latina supplere – a umple din nou].
6Suplini verb tr.
1. a inlocui temporar pe cineva in functie, a tine locul.
2. a adauga ceea ce lipseste, a implini, a completa. (dupa limba italiana supplire)
1. a inlocui temporar pe cineva in functie, a tine locul.
2. a adauga ceea ce lipseste, a implini, a completa. (dupa limba italiana supplire)
7Suplini (-nesc, -it), verb – A substitui, a inlocui. limba italiana: supplire adaptat la conjug. lui a implini. – Derivat suplinitor, adjectiv (care suplineste). – Conform: supleant, substantiv masculin, din franceza suppleant; der. supleanta, substantiv feminin, din franceza suppleance.