Varianta definitie 2: Simbure (-ri), substantiv masculin –
1. Saminta moale, nucleu, partea moale a fructelor cu coaja tare. –
2. Miez, saminta, partea moale a fructelor carnoase. –
3. Centru, parte interioara. –
4. Nucleu, element primordial. –
5. Nucleu de cometa. – Varianta simbure, sumbure.
Mr. simbura.
Limba Latina sumbola, symbola, din limba greaca (veche) συμβολή.
Sensul curent al limba greaca (veche) σύμβολον era cel de „emblema, semn distinctiv” si se aplica la obiectul a carui posesie permitea identificarea purtatorului.
Un astfel de obiect era jumatatea unei oale sau fruct cu coaja dura, a carui unire cu cealalta jumatate permitea judecarea autenticitatii sale (cum se face cu contramarcile); si de aici συμβολή „apropiere” si σύμβολον „semnul care permite recunoasterea”.
Se poate presupune ca sensul s-a extins de la ideea de „jumatate de fruct”, la cea de „simbure, nucleu, partea moale din mijloc” a fructului.
Celelalte explicatii sint insuficiente: de la un cuvint dacic (Hasdeu, Cuv. din Batrini, I, 309), din limba slava (veche) zrŭno (Cihac, II, 344); de la un tracic *sumbula (Pascu, I, 191); din limba albaneza thumbuljë (Philippide, II, 733; P. Papahagi, Jb., XII, 546; Tiktin; conform Rosetti, II, 122), din limba latina sabulum (P. Papahagi, Dunarea, II, 79); anterior indoeurop. (Lahovary 341).
Derivat simburar, substantiv masculin (pasare conirostra, Cocothraustes vulgaris); simburos, adjectiv (cu mult simbure).
litere.
