Trebuință
Definitie, sens si explicatie
1Trebuință, trebuinte, substantiv feminin
1. Nevoie, necesitate. ♢ Locutiune adjectiv , adverb De trebuinta = folositor, necesar, util; trebuincios. ♢ Expresie Îmi face trebuinta (sau am trebuinta de...) = imi este necesar, imi trebuie... ♦ Interes.
2. (Iesit din uz) Treaba, afacere, chestiune. – Trebui + sufix -inta.
1. Nevoie, necesitate. ♢ Locutiune adjectiv , adverb De trebuinta = folositor, necesar, util; trebuincios. ♢ Expresie Îmi face trebuinta (sau am trebuinta de...) = imi este necesar, imi trebuie... ♦ Interes.
2. (Iesit din uz) Treaba, afacere, chestiune. – Trebui + sufix -inta.
2Trebuință substantiv
1. verifica cuvantul: utilitate.
2. necesitate, nevoie, (invechit si popular) treaba, (invechit si reg.) lipsa. (Material didactic pentru -ele scolii generale.)
3. verifica cuvantul: cerinta.
4. cerinta, exigenta, imperativ, necesitate, nevoie, obligatie, pretentie.
1. verifica cuvantul: utilitate.
2. necesitate, nevoie, (invechit si popular) treaba, (invechit si reg.) lipsa. (Material didactic pentru -ele scolii generale.)
3. verifica cuvantul: cerinta.
4. cerinta, exigenta, imperativ, necesitate, nevoie, obligatie, pretentie.
3Trebuinta substantiv feminin, g.-d. art. trebuintei; plural trebuinte
4Trebuință -e f. 1) Ceea ce este (absolut) necesar (pentru satisfacerea unor cerinte); necesitate. ♢ De (mare) - (foarte) util. Cele de - cele necesare. În caz de - daca va fi nevoie. A avea - a-i trebui. 2) Folos real (adus la ceva). ♢ A nu mai fi de nici o - a nu mai folosi la nimic. 3) pop.
Chestiune personala care trebuie sa fie pusa la punct; interes. ♢ A avea o - cu cineva a pune la cale ceva. /a trebui + suf. -inta
Chestiune personala care trebuie sa fie pusa la punct; interes. ♢ A avea o - cu cineva a pune la cale ceva. /a trebui + suf. -inta