Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Turc -ă

1 * Cuvantul cu diacritice: turc -ă
Cuvantul fara diacritice: turc

Definitie: TURC, -Ă, turci, -ce, substantiv masculin și feminin:, adjectiv 1. S.m și feminin: Persoană care face parte din populația de bază a Turciei sau este originară de acolo. ♢ Expresie Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic. Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții. ♦ P. ext. Persoană de religie mahomedană. 2. Adjectiv Care aparține Turciei sau turcilor (1); privitor la Turcia sau la turci; originar din Turcia; ca al turcilor; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din limba turca: turk.

2 * Cuvantul cu diacritice: turc
Cuvantul fara diacritice: turc

Definitie: TURC s., adjectiv 1. substantiv (învechit și popular) necredincios, (învechit și reg.) ciutac, (învechit) osman, osmangiu, osmanlâu, otoman, păgân, (ir.) șalvaragiu. 2. adjectiv turcesc, (învechit) osman, osmanic, osmanlâu, osmănesc, otoman, otomanicesc, otomănesc, păgân, păgânesc.

3 * Cuvantul cu diacritice: turc
Cuvantul fara diacritice: turc

Definitie: turc substantiv masculin, adjectiv m., plural turci; f. singular turcă, plural turce

4 * Cuvantul cu diacritice: turc -că -ci -ce
Cuvantul fara diacritice: turc

Definitie: TURC¹ -că (-ci, -ce) v. TURCESC. limba turca turk

5 * Cuvantul cu diacritice: turc -că -ci -ce
Cuvantul fara diacritice: turc

Definitie: TURC² -că (-ci, -ce) masculin și feminin Persoană care face parte din populația de bază a Turciei sau este originară din Turcia. limba turca turk

6 * Cuvantul cu diacritice: turc -ci
Cuvantul fara diacritice: turc

Definitie: turc (-ci), – Otoman. – Mr. turcu, megl. turc. Limba Turca: turk (Șeineanu, II, 369; Lokotsch 2114), conform limba neogreaca: τοῦρϰος, limba slava (veche) turύkύ. – Derivat turcoaică, substantiv feminin (femeie din Turcia); turcaleț, substantiv masculin (varietate de zmeu; varietate de patlagină); turcesc, adjectiv (turc); turcește, adverb (în limba turcă; ca turcii); turci, verb (a converti la islamism); turcie, substantiv feminin (învechit, limba turcă); turcime, substantiv feminin (mulțime de turci); turcism, substantiv neutru (cuvînt turcesc); turculeț, substantiv masculin (copil turc; Banat, sticlete, Carduelis elegans; anemonă, Anemone nemorosa); turcoază, substantiv feminin, din franceza turquoise; turchiaz (var. Olt. turchez), adjectiv (albastru-verzui), unul din puținele cuvinte franceza care au uz popular.