Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Urdă

1 * Cuvantul cu diacritice: úrdă
Cuvantul fara diacritice: urda

Definitie: URDĂ substantiv feminin 1. Derivat al laptelui (de oaie) care se obține prin fierberea și închegarea zerului gras rămas de la prepararea cașului sau de la alegerea untului. 2. Compus: urda-vacii = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina acoperită cu peri cenușii și cu flori albe (Cardaria draba). - Etimologie necunoscuta

2 * Cuvantul cu diacritice: úrdă
Cuvantul fara diacritice: urda

Definitie: urdă substantiv feminin, g.-d. art. urdei

3 * Cuvantul cu diacritice: úrdă
Cuvantul fara diacritice: urda

Definitie: URDĂ f. Produs lactat secundar, obținut prin fierberea zerului rămas după prepararea cașului. ♢ -a-vacii plantă erbacee cu flori grupate în racem, care crește prin semănături și pe marginea drumurilor. /Origine necunoscuta

4 * Cuvantul cu diacritice: úrdă -de
Cuvantul fara diacritice: urda

Definitie: urdă (-de), substantiv feminin – Un fel de brînză care se scoate din zer fiert. – Mr., megl. urdă. Origine incertă. Poate ar trebui să se pornească de la limba turca: hurde „drojdie, rest”, căci e vorba de rezultatul uscat al resturilor de zer. Istoric, această soluție nu e imposibilă, căci mulți termeni de păstorit sînt de origine turcă, conform cioban, maia, odaie, cașcaval etcetera Fonetismul nu este clar; poate trebuie să se admită o influență a lui urdoare „puchină”, cu care este ușor de asociat (conform numele său limba germana Augenbutter). Celelalte ipoteze nu sînt mai convingătoare: dintr-un cuvînt dacic (Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 105; Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 307); dintr-un tracic urida legat de limba greaca (veche) οὐρòς „zer” (Philippide, II, 739; Pascu, Arch. Rom., VI, 224; Pascu, I, 192); din limba albaneza urdhë „iederă” (Weigand, Jb., XVI, 229), cuvînt tradițional balcanic, legat de limba albaneza udhos „brînză” (Hoeg 152); din limba greaca (veche) ỏρώδης „seros” (Giuglea, Dacor., III, 582-87; Diculescu, Elementele, 454), ipoteză seducătoare, dar care nu pare posibilă fonetic. Mag. orda, urda, pe care Cihac, II, 537 îl cita drept etimon al rom., este de origine rom. (Edelspacher 24). Tot din rom. provin limba neogreaca: οὔρδα (Meyer, Neugr. St., II, 77; Murnu 37), bulgara urda (Capidan, Raporturile, 214), limba sarba:, slov., rut., ceh. urda, pol. horda (Miklosich, Wander., 11, 20, 22; Candrea, Elemente, 401), limba rusa urda (Vasmer, III, 188). – Derivat urdi, verb (a face urdă); urdar, substantiv neutru (vergea de mestecat zerul).