Definitie Urdă - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: ÚRDĂ substantiv feminin
1. Derivat al laptelui (de oaie) care se obtine prin fierberea si inchegarea zerului gras ramas de la prepararea casului sau de la alegerea untului.
2. Compus: urda-vacii = planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina acoperita cu peri cenusii si cu flori albe (Cardaria draba). - Etimologie necunoscuta

Varianta definitie 2: Urda substantiv feminin, g.-d. art. urdei

Varianta definitie 3: ÚRDĂ f.
Produs lactat secundar, obtinut prin fierberea zerului ramas dupa prepararea casului. ♢ -a-vacii planta erbacee cu flori grupate in racem, care creste prin semanaturi si pe marginea drumurilor. /Origine necunoscuta

Varianta definitie 4: Urda (-de), substantiv feminin – Un fel de brinza care se scoate din zer fiert. – Mr., megl. urda.
Origine incerta.
Poate ar trebui sa se porneasca de la limba turca: hurde „drojdie, rest”, caci e vorba de rezultatul uscat al resturilor de zer.
Istoric, aceasta solutie nu e imposibila, caci multi termeni de pastorit sint de origine turca, conform cioban, maia, odaie, cascaval etcetera Fonetismul nu este clar; poate trebuie sa se admita o influenta a lui urdoare „puchina”, cu care este usor de asociat (conform numele sau limba germana Augenbutter).
Celelalte ipoteze nu sint mai convingatoare: dintr-un cuvint dacic (Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 105; Hasdeu, Cuv. din Batrini, I, 307); dintr-un tracic *urida legat de limba greaca (veche) οὐρòς „zer” (Philippide, II, 739; Pascu, Arch.
Rom., VI, 224; Pascu, I, 192); din limba albaneza urdhë „iedera” (Weigand, Jb., XVI, 229), cuvint traditional balcanic, legat de limba albaneza udhos „brinza” (Hoeg 152); din limba greaca (veche) ỏρώδης „seros” (Giuglea, Dacor., III, 582-87; Diculescu, Elementele, 454), ipoteza seducatoare, dar care nu pare posibila fonetic.
Mag. orda, urda, pe care Cihac, II, 537 il cita drept etimon al rom., este de origine rom. (Edelspacher 24).
Tot din rom. provin limba neogreaca: οὔρδα (Meyer, Neugr.
St., II, 77; Murnu 37), bulgara urda (Capidan, Raporturile, 214), limba sarba:, slov., rut., ceh. urda, pol. horda (Miklosich, Wander., 11, 20, 22; Candrea, Elemente, 401), limba rusa urda (Vasmer, III, 188). – Derivat urdi, verb (a face urda); urdar, substantiv neutru (vergea de mestecat zerul).