Definitie Urzică - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: UrzicĂ, urzici, substantiv feminin
1. Gen de plante erbacee din familia urticaceelor, cu tulpina si frunzele acoperite cu peri urticanti, folosite in industria textila, in medicina si in alimentatie (Urtica); planta din acest gen. ♢ Compus: urzica-moarta = planta erbacee medicinala cu flori rosii-purpurii (Lamium maculatum).
2. Țesatura fabricata din fibrele urzicii (1), din care se confectioneaza saci.
3. Compus: (Zool.) urzica-de-mare = nume dat mai multor specii de actinii ale caror tentacule sunt urticante. – Limba Latina Urdica (= urtica).

Varianta definitie 2: UrzicĂ substantiv (BOTANICA) urzica chinezeasca (Bochmeria nivea) = ramie; urzica mica (Urtica urens) = (regional) oiesea, urzicea, urzica craiasca, urzica iute; urzica moarta = A) (Lamium purpureum) sugel, (regional) tiganca; B) (Lamium album) sugel alb, (regional) fata-matei, urzica alba, urzica creata.

Varianta definitie 3: Urzica substantiv feminin, g.-d. art. urzicii; plural urzici

Varianta definitie 4: UrzicĂ -ci f. 1) Planta cu tulpina erecta, avand frunze opuse, inegal dintate, acoperite (ca si tulpina) de peri urticanti, folosita in industria textila, in medicina si ca aliment. ♢ --moarta planta erbacee asemanatoare cu urzica, dar cu peri neurticanti si cu flori albe sau rosii-purpurii. 2) Țesatura pentru saci, confectionata din fibrele unei astfel de plante. [G.-D. Urzicii] /<lat. urdica

Varianta definitie 5: Urzića (-ci), substantiv feminin – Planta din familia urticaceelor (Urtica dioica, U. urens). – Mr. urdzica, megl. urzica, istr. urzikę.
Limba Latina urtῑca (Puscariu 1840; REW 9090), conform limba italiana ortica, prov., cat., sp., port. ortiga, franceza ortie.
Trecerea lui ti › zi este anormala, totusi conform abruz. ardica, sicil. firdica, arag. jordiga, (x)ordiga ‹ limba latina *urdica, care s-a vrut sa se explice printr-o contaminare cu limba greaca (veche) ἀδίϰη „urzica” (Meyer-Lübke, ZRPh., VIII, 145; conform Meyer, Alb.
St., IV, 114), sau, mai putin probabil, cu ardere (Meyer-Lübke, Archiv., CLXVI, 59; conform impotriva Corominas, III, 583). – Derivat urzica, verb (a bate cu urzica); urzicar, substantiv neutru (loc de urzici; substantiv masculin, fluture, Vannesa urticae); urzicea, substantiv feminin (varietate, de urzica, Urtica urens); urzicuta, substantiv feminin (verbina).
Urzicariu, substantiv neutru (Trans., cearsaf) nu pare clar. – Derivat neol. urticarie, substantiv feminin, din franceza urticaire.