Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Vargă

1 * Cuvantul cu diacritice: várgă
Cuvantul fara diacritice: varga

Definitie: VARGĂ, (1) vergi, (2) vărgi, substantiv feminin I. 1. Nuia lungă, subțire și flexibilă, tăiată de obicei dintr-o ramură dreaptă de arbore. ♢ Expresie (Adesea adverbial) A tremura vargă (sau ca varga) = a tremura foarte tare, din tot corpul (de frică sau de frig). (A fi) varga lui Dumnezeu = (a fi) foarte rău, aspru, crunt. ♦ (La plural) Mănunchi de bețe tăiate egal, cu care se aplicau în trecut pedepse corporale. ♦ Lovitură aplicată cuiva cu varga (I 1); urma lăsată pe corp de o astfel de lovitură. ♦ Băț de undiță. ♦ Vergea cu care se încărcau în trecut puștile și cu care se curăța țeava puștii. ♦ Baghetă. ♦ Vergea subțire de metal. 2. Compus: (Botanica) varga-ciobanului = a) plantă erbacee cu tulpina și ramurile țepoase, cu flori liliachii, dispuse în capitule (Dipsacus silvester); b) scăiuș; vargă-de-aur = splinuță (Solidago virgaurea). II. (Popular) Dungă (în special la o țesătură). – Limba Latina virga.

2 * Cuvantul cu diacritice: várgă
Cuvantul fara diacritice: varga

Definitie: VARGĂ substantiv 1. verifica cuvantul: nuia. 2. verifica cuvantul: băț. 3. verifica cuvantul: joardă. 4. băț, coadă, nuia, prăjină, (regional) beldie, paliță, prăștină, rudă, sticiu. (- undiței.) 5. arbiu, vergea. (- pentru curățat pușca.) 6. verifica cuvantul: dungă. 7. (BOTANICA) varga-ciobanului = a) (Dipsacus silvester) (regional) scaiete, voinicel, iarbă-voinicească, scai-de-ochi, scaiul-voinicului, scai-voinicesc, varga-păstorului; b) (Dipsacus pilosus) verifica cuvantul: scăiuș.

3 * Cuvantul cu diacritice: várgă
Cuvantul fara diacritice: varga

Definitie: VARGĂ substantiv verifica cuvantul: baghetă, bețișor.

4 * Cuvantul cu diacritice: várgă
Cuvantul fara diacritice: varga

Definitie: vargă substantiv feminin, (nuia) g.-d. art. vergii, plural vergi; (dungă) g.-d. art. vărgii, plural vărgi

5 * Cuvantul cu diacritice: várgă vergi
Cuvantul fara diacritice: varga

Definitie: VARGĂ vergi f. 1) ramură lungă, subțire și flexibilă, curățată de ramificațiile laterale și de frunze; nuia; jordie. ♢ A tremura ca -a a tremura foarte tare ( de frig, de spaimă etcetera). -a-ciobanului plantă erbacee perenă, cu tulpină și ramuri ghimpoase, cu flori liliachii, dispuse în capitule. -de-aur plantă erbacee perenă, cu flori galbene, în formă de ciorchini. 2) înv. Nuia cu care se aplicau pedepse corporale. ♢ -a (sau biciul) lui Dumnezeu se spune despre un om foarte crud, rău. A-i duce cuiva vergile a se îngrijora de soarta cuiva. 3) Lovitură aplicată cu o astfel de nuia. 4) înv. Unealtă cu care se încărca pușca sau se curăța țeava ei; arbiu. 5) Bețișor subțire și flexibil (din lemn, metal, os etcetera) având diferite întrebuințări; baghetă. [G.-D. vergii] limba latina virga

6 * Cuvantul cu diacritice: várgă vărgi
Cuvantul fara diacritice: varga

Definitie: vargă (vărgi), substantiv feminin – 1. Nuia, vergea, băț, baghetă. – 2. Fîșie, dungă, nervură. – Mr., megl. veargă, istr. verge. Limba Latina vĭrga (Pușcariu 1858; Philippide, II, 661; REW 9361), conform limba italiana, prov., cat., sp., port. verga, logud. birga, gal. berga. Este dubletul lui vergă, substantiv feminin (bară care susține vela), din limba italiana verga. – Derivat vărga, verb (a face dungi, a stria); vărgat (mr., megl. virgat), adjectiv (dungat, striat), care ar putea să provină și din limba latina vĭrgātus (Pușcariu 1859; REW 9362); vărgui (var. vărgălui), verb (a fereca, a întări cu bare); vergea (mr., megl. virdzeauă), substantiv feminin (nuia, băț; baghetă; bară de fier), dim. de la vargă, sau direct. din limba latina vĭrgĕlla (Pușcariu 1876; Iordan, Dift., 59; REW 9363), conform verifica cuvantul: limba italiana vergella, franceza vergelle; vergel, substantiv neutru (un anumit obicei folcloric de Crăciun sau de Anul Nou, în care se încearcă să se ghicească viitorul cu ajutorul unor bețișoare), în Mold. și Trans. (după ipoteza improbabilă a lui Lacea, Dacor., IV, 785, din mag. veszkedni); vergela, verb (a ghici viitorul); vergelat, s.,n. (obicei folcloric); vergelator, substantiv masculin (persoană care intervine în obiceiul folcloric menționat). – Din rom. provine limba neogreaca: βεργίτσα.