îndatorire
Definitie, sens si explicatie
1ÃŽndatorire, indatoriri, substantiv feminin
1. (ÃŽnv.) Obligatie baneasca.
2. Obligatie morala; sarcina obligatorie, datorie. ♦ (Rar) Fapta sau gest cu care indatoram pe cineva; atentie, politete. – Verifica cuvantul: Indatori.
1. (ÃŽnv.) Obligatie baneasca.
2. Obligatie morala; sarcina obligatorie, datorie. ♦ (Rar) Fapta sau gest cu care indatoram pe cineva; atentie, politete. – Verifica cuvantul: Indatori.
2ÃŽndatorire substantiv verifica cuvantul: datorie.
3ÃŽndatorire substantiv
1. verifica cuvantul: obligatie.
2. verifica cuvantul: oficiu.
3. verifica cuvantul: atributie.
4. angajament, obligatie, sarcina, (popular) legatura. (- ta fata de el este ...)
5. obligatie, raspundere. (Are multe -.)
6. datorie, obligatie, (livresc) servitute. (- fata de propria noastra conceptie.)
1. verifica cuvantul: obligatie.
2. verifica cuvantul: oficiu.
3. verifica cuvantul: atributie.
4. angajament, obligatie, sarcina, (popular) legatura. (- ta fata de el este ...)
5. obligatie, raspundere. (Are multe -.)
6. datorie, obligatie, (livresc) servitute. (- fata de propria noastra conceptie.)
4Indatorire substantiv feminin, g.-d. art. indatoririi; plural indatoriri
5ÃŽndatorire -i f. popular Datorie de a face ceva; sarcina obligatorie; obligatie. Are multe -i. /v. a (se) indatori