întuneca
Definitie, sens si explicatie
1Întuneca, intunec, verb I.
1. Tranzitiv si reflexiv A (se) face intunecos, obscur; a (se) lipsi de lumina. ♦ Reflexiv impers.
A se insera, a se innopta, a se innegura,
2. Reflexiv (Despre corpuri ceresti; la pers. 3) A-si pierde stralucirea, a suferi o eclipsa. ♦ Tranzitiv Figurativ A eclipsa, a umbri; a face sa nu se mai vada (bine). ♦ Reflexiv Figurativ A-si micsora sau a-si pierde capacitatea de a gandi.
3. Reflexiv Figurativ A se posomori; a se intrista.
4. Reflexiv A se inchide la culoare. – Probabil limba latina In-tunicare „a acoperi cu o tunica”.
1. Tranzitiv si reflexiv A (se) face intunecos, obscur; a (se) lipsi de lumina. ♦ Reflexiv impers.
A se insera, a se innopta, a se innegura,
2. Reflexiv (Despre corpuri ceresti; la pers. 3) A-si pierde stralucirea, a suferi o eclipsa. ♦ Tranzitiv Figurativ A eclipsa, a umbri; a face sa nu se mai vada (bine). ♦ Reflexiv Figurativ A-si micsora sau a-si pierde capacitatea de a gandi.
3. Reflexiv Figurativ A se posomori; a se intrista.
4. Reflexiv A se inchide la culoare. – Probabil limba latina In-tunicare „a acoperi cu o tunica”.
2A (se) intuneca antonim: a (se) insenina, a (se) lumina
3Întuneca verb verifica cuvantul: intrista, mahni, orbi, posomori, tulbura.
4Întuneca verb
1. verifica cuvantul: insera.
2. verifica cuvantul: innopta.
3. (invechit) a se imbezna. (Un astru care se -.)
4. verifica cuvantul: innora.
5. verifica cuvantul: inchide.
6. verifica cuvantul: incrunta. *
7. (figurativ) a eclipsa, a umbri. (I-a - pe toti cu verva sa.)
1. verifica cuvantul: insera.
2. verifica cuvantul: innopta.
3. (invechit) a se imbezna. (Un astru care se -.)
4. verifica cuvantul: innora.
5. verifica cuvantul: inchide.
6. verifica cuvantul: incrunta. *
7. (figurativ) a eclipsa, a umbri. (I-a - pe toti cu verva sa.)
5Intuneca verb, indicativ prezent 3 singular intuneca
6A se Întuneca ma intunec intranzitiv 1) A se lasa intunericul; a se face intuneric. Se intuneca. 2) A deveni mai inchis la culoare. Fata i s-a intunecat. 3) fig. (despre persoane) A deveni trist; a se intrista; a se posomori. 4) (despre vedere, minte) A pierde din proprietatea de a percepe clar realitatea inconjuratoare; a se tulbura. /<lat. intunicare
7A Întuneca intunec tranzitiv 1) A face sa se intunece. 2) figurat A face sa paleasca (in fata altui lucru); a pune in umbra; a eclipsa. /<lat. intunicare
8Intuneca (intunec, intunecat), verb –
1. A (se) face intunecos, a (se) lipsi de lumina. –
2. A (se) umori, a face sa nu mai vada. –
3. A (se) posomori, a (se) intrista. –
4. A (se) inchide la culoare. –
5. (Refl.) A se acoperi cerul de nori, a se innora. –
6. (Refl.) A se insera, a se innopta. – Mr. antunic(are), megl. antunic(ari).
Limba Latina *intŭnĭcāre de la tŭnĭca (Densusianu, Rom., Xxxiii, 280; Byhan 25; Weigand, Jb., Iii, 26; Puscariu 895; Candrea-dens., 892; Densusianu, Gs, V, 19; Spitzer, Dacor., Iv, 650; Graur, Bl, V, 102), conform limba italiana intonicare, sp. entunicar, cu semantism diferit.
Evolutia semantica a rom. nu prezinta dificultati, conform sp. encapotarse ‹ capote „pelerina” si „ingramadire de nori”, entoldarse, si celelalte ex. aduse de Dar.
S-au dat alte solutii, care nu par convingatoare: din limba latina *innoctĭcāre (Giuglea, Cercetari lexicografice, 10; conform Puscariu, Dacor., I, 413), printr-o metateza care pare dificila; din limba latina *intonĭcāre „a incepe sa tune” (Draganu, Rf, Ii, 291; Rew 4504a); sau din turco-tat. tŭnek ‹ tün „noapte” (T. Hotnog, Arhiva, Xxxiv, 206).
Ramine, totusi, o problema care pina acum n-a fost explicata satisfacator, si anume legatura lui intuneca cu verb intunerica, avind acelasi sens, si cu intuneric (var. intunerec, cuvant invechit (un)tune(a)ric; mr. (i)ntunearic, megl. antuneric), substantiv neutru (negura; cuvant invechit, multime, puzderie).
Acest ultim cuvint se considera der. de la tenĕbrĭcus (Puscariu 896; Rew 4484; Pascu, I, 129; Iordan, Dift., 114; Löwe 56; Dar) astfel incit intunerica ar proveni de la intenĕbrĭcāre, care este atestat in texte limba latina med.
Pare surprinzator, in acest caz, ca intunerica nu coincide intimplator cu intuneca, asa cum presupun majoritatea filologilor; din aceste ratiuni, autorii Lexiconului de la Buda, Tiktin; Pascu, I, 130; si G. Ivanescu, Bf, Ii, 143 au preferat sa considere ca intuneca nu este decit o forma redusa de la intunerica, prin intermediul unei haplologii a lui *intunenecare › intunerecare.
Aceasta ipoteza nu pare naturala: forma *intuneneca nu putea asimila pe r › n, intrucit se sprijinea pe alta forma neasimilata, intuneric; iar, pe de alta parte, trebuie sa admitem si un tratament anormal al grupului limba latina br din intenĕbrĭcāre (rezultatul sau normal trebuia sa fie ur).
Derivat intunecator, adjectiv (care intuneca); intunecos, adjectiv (lipsit de lumina; incurcat, incilcit); intunecime, substantiv feminin (lipsa de lumina, umbra; eclipsa; ignoranta); intunecaciune, substantiv feminin (invechit, intuneric); intunerecime (var. intunereceala), substantiv feminin (intuneric), intunericos, adjectiv (intunecos).
1. A (se) face intunecos, a (se) lipsi de lumina. –
2. A (se) umori, a face sa nu mai vada. –
3. A (se) posomori, a (se) intrista. –
4. A (se) inchide la culoare. –
5. (Refl.) A se acoperi cerul de nori, a se innora. –
6. (Refl.) A se insera, a se innopta. – Mr. antunic(are), megl. antunic(ari).
Limba Latina *intŭnĭcāre de la tŭnĭca (Densusianu, Rom., Xxxiii, 280; Byhan 25; Weigand, Jb., Iii, 26; Puscariu 895; Candrea-dens., 892; Densusianu, Gs, V, 19; Spitzer, Dacor., Iv, 650; Graur, Bl, V, 102), conform limba italiana intonicare, sp. entunicar, cu semantism diferit.
Evolutia semantica a rom. nu prezinta dificultati, conform sp. encapotarse ‹ capote „pelerina” si „ingramadire de nori”, entoldarse, si celelalte ex. aduse de Dar.
S-au dat alte solutii, care nu par convingatoare: din limba latina *innoctĭcāre (Giuglea, Cercetari lexicografice, 10; conform Puscariu, Dacor., I, 413), printr-o metateza care pare dificila; din limba latina *intonĭcāre „a incepe sa tune” (Draganu, Rf, Ii, 291; Rew 4504a); sau din turco-tat. tŭnek ‹ tün „noapte” (T. Hotnog, Arhiva, Xxxiv, 206).
Ramine, totusi, o problema care pina acum n-a fost explicata satisfacator, si anume legatura lui intuneca cu verb intunerica, avind acelasi sens, si cu intuneric (var. intunerec, cuvant invechit (un)tune(a)ric; mr. (i)ntunearic, megl. antuneric), substantiv neutru (negura; cuvant invechit, multime, puzderie).
Acest ultim cuvint se considera der. de la tenĕbrĭcus (Puscariu 896; Rew 4484; Pascu, I, 129; Iordan, Dift., 114; Löwe 56; Dar) astfel incit intunerica ar proveni de la intenĕbrĭcāre, care este atestat in texte limba latina med.
Pare surprinzator, in acest caz, ca intunerica nu coincide intimplator cu intuneca, asa cum presupun majoritatea filologilor; din aceste ratiuni, autorii Lexiconului de la Buda, Tiktin; Pascu, I, 130; si G. Ivanescu, Bf, Ii, 143 au preferat sa considere ca intuneca nu este decit o forma redusa de la intunerica, prin intermediul unei haplologii a lui *intunenecare › intunerecare.
Aceasta ipoteza nu pare naturala: forma *intuneneca nu putea asimila pe r › n, intrucit se sprijinea pe alta forma neasimilata, intuneric; iar, pe de alta parte, trebuie sa admitem si un tratament anormal al grupului limba latina br din intenĕbrĭcāre (rezultatul sau normal trebuia sa fie ur).
Derivat intunecator, adjectiv (care intuneca); intunecos, adjectiv (lipsit de lumina; incurcat, incilcit); intunecime, substantiv feminin (lipsa de lumina, umbra; eclipsa; ignoranta); intunecaciune, substantiv feminin (invechit, intuneric); intunerecime (var. intunereceala), substantiv feminin (intuneric), intunericos, adjectiv (intunecos).