Accent
Definitie, sens si explicatie
1Accént, accente, substantiv neutru
1. Pronuntare mai intensa, pe un ton mai inalt etcetera a unei silabe dintr-un cuvant sau a unui cuvant dintr-un grup sintactic. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca aceasta pronuntare sau alta particularitate de pronuntare.
Accent ascutit.
Accent circumflex.
Accent grav. ♢ Expresie A pune accentul (pe ceva) = a scoate in relief, a da atentie deosebita (unei probleme).
2. Fel particular de pronuntare, specific unui grai, unei limbi sau unei stari afective.
3. Scoatere in relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonoritatii sau prin prelungirea duratei lui. – Din franceza Accent, limba latina Accentus.
1. Pronuntare mai intensa, pe un ton mai inalt etcetera a unei silabe dintr-un cuvant sau a unui cuvant dintr-un grup sintactic. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca aceasta pronuntare sau alta particularitate de pronuntare.
Accent ascutit.
Accent circumflex.
Accent grav. ♢ Expresie A pune accentul (pe ceva) = a scoate in relief, a da atentie deosebita (unei probleme).
2. Fel particular de pronuntare, specific unui grai, unei limbi sau unei stari afective.
3. Scoatere in relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonoritatii sau prin prelungirea duratei lui. – Din franceza Accent, limba latina Accentus.
2Accént substantiv
1. verifica cuvantul: ton.
2. intonatie, ton. (Vorbea cu un - plin de caldura.)
1. verifica cuvantul: ton.
2. intonatie, ton. (Vorbea cu un - plin de caldura.)
3Accent substantiv neutru (silabe ac-), plural accente
4Accént -e n. 1) Pronuntare mai intensa a unei silabe sau a unui cuvant. 2) Semn deasupra unei litere sau silabe, care indica locul si felul accentuarii. 3) Mod specific de a vorbi o limba. Vorbeste cu un - strain. /<fr. accent, limba latina accentus
5Accént substantiv neutru
1. Intonatie speciala a unei silabe dintr-un cuvant, pusa in evidenta prin marirea intensitatii vocii sau prin varietatea tonului. ♦ Emisiune mai intensa a unui sunet sau a unui acord. ♦ Semn grafic care indica accentuarea unei silabe sau a unui sunet.
2. Mod specific de a vorbi o limba sau un dialect.
3. Intonatie afectiva, mladiere speciala a tonului, a vocii.
4. (Figurat) Importanta. [Plural -te, (rar) -turi. / < limba latina accentus, conform franceza accent].
1. Intonatie speciala a unei silabe dintr-un cuvant, pusa in evidenta prin marirea intensitatii vocii sau prin varietatea tonului. ♦ Emisiune mai intensa a unui sunet sau a unui acord. ♦ Semn grafic care indica accentuarea unei silabe sau a unui sunet.
2. Mod specific de a vorbi o limba sau un dialect.
3. Intonatie afectiva, mladiere speciala a tonului, a vocii.
4. (Figurat) Importanta. [Plural -te, (rar) -turi. / < limba latina accentus, conform franceza accent].
6Accént, accente, sterge-ma!
7Accént substantiv neutru
1. intonatie speciala a unei silabe dintr-un cuvant prin marirea intensitatii vocii. ♢ semn grafic care indica aceasta intonatie.
2. (muz.) emisiune mai intensa a unui sunet, a unui acord.
3. mod specific de a vorbi o limba, un dialect.
4. inflexiune afectiva a vocii.
5. (figurativ) importanta. o a pune ŭl (pe) = a sublinia, a scoate in relief. (< franceza accent, limba latina accentus)
1. intonatie speciala a unei silabe dintr-un cuvant prin marirea intensitatii vocii. ♢ semn grafic care indica aceasta intonatie.
2. (muz.) emisiune mai intensa a unui sunet, a unui acord.
3. mod specific de a vorbi o limba, un dialect.
4. inflexiune afectiva a vocii.
5. (figurativ) importanta. o a pune ŭl (pe) = a sublinia, a scoate in relief. (< franceza accent, limba latina accentus)