Definitie Acord - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Acord, acorduri, substantiv neutru
1. Întelegere, invoiala, conventie etcetera intre doua sau mai multe parti in vederea incheierii, modificarii sau desfiintarii unui act juridic.
Expresie A fi de acord sa... = a se invoi (la ceva); a aproba.
A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeasi parere (cu cineva).
De acord! = bine! ne-am inteles! (Pleonastic) De comun acord = in perfecta intelegere.
2. (În sintagmele) (Plata sau salariu) in acord = (sistem de remunerare a muncii normate) in raport cu rezultatele obtinute.
Acord progresiv = plata muncii in proportie crescanda, in raport cu depasirea normei.
Munca in acord = munca normata retribuita in raport cu indeplinirea normei. ♦ (Concretizat) Suma data sau primita ca plata pentru munca prestata in acord.
3. Expresie gramaticala care stabileste concordanta (in persoana, numar, gen sau caz a) formei cuvintelor intre care exista raporturi sintactice.
4. (Fiz.) Egalitate a frecventelor de oscilatie a doua sau mai multe aparate, sisteme fizice etcetera; sintonie.
5. (Muzica) Sonoritate rezultata din reunirea a cel putin trei sunete, formand o armonie. – Din franceza Accord, limba italiana Accordo.

Varianta definitie 2: Acord antonim: dezacord, disensiune, divergenta, litigiu

Varianta definitie 3: Acord substantiv
1. verifica cuvantul: intelegere.
2. intelegere, invoiala, vorba. (Asa ne-a fost -ul?)
3. (JUR.) consens, intelegere, (invechit) soglasuire.
4. verifica cuvantul: concordanta.
5. verifica cuvantul: armonie.
6. verifica cuvantul: incuviintare.
7. (FIZ.) sintonie.
8. (MUZICA) armonie, consonanta, unisonanta.

Varianta definitie 4: Acord substantiv neutru, plural acorduri

Varianta definitie 5: Acord -uri n. 1) Întelegere intre doua sau mai multe persoane (juridice sau fizice) din care decurg anumite drepturi si indatoriri. - international. - comercial. 2) Comunitate de vederi asupra unui lucru; consimtamant; intelegere. ♢ De comun - in intelegere deplina. A fi (sau A cadea) de - a se invoi cu...; a accepta. De -! ma invoiesc! bine! Munca in - munca normata, remunerata in raport cu rezultatele obtinute. 3) Concordanta de numar, gen, caz si persoana intre cuvintele care se afla in anumite raporturi sintactice. 4) Potrivire perfecta a mai multor sunete muzicale (cel putin trei), produse in acelasi timp; armonie. 5) Garnitura de coarde pentru un instrument muzical. /<fr. accord, limba italiana accordo

Varianta definitie 6: Acord, -duri substantiv neutru Întelegere, invoiala -din franceza Accorder

Varianta definitie 7: Acord substantiv neutru
1. Comunitate de vederi asupra unui punct determinat intr-o intelegere; invoire, intelegere.
2. Tratat, conventie intre state, care reglementeaza domenii determinate ale colaborarii internationale.
3. Remunerare a muncii prestate, fixata pe unitatea de produs realizat. ♢ Acord global = forma de organizare si de retribuire a muncii prin care se leaga nemijlocit marimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea si importanta muncii prestate.
4. Raport intre doua sau mai multe cuvinte ale caror forme trebuie sa concorde potrivit genului, numarului, cazului, conjugarii etcetera
5. Armonie a mai multor sunete muzicale produse in acelasi timp. ♦ Disciplina care studiaza legile de baza ale suprapunerii sunetelor muzicale si inlantuirii lor. ♦ (Fiz.) Sintonie. [Conform: franceza accord, limba italiana accordo].

Varianta definitie 8: Acord substantiv neutru
1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare. ♦ a cadea de - = a se invoi; de comun - = a) in perfecta intelegere; b) in unanimitate.
2. intelegere privitoare la relatiile de colaborare si de cooperare intre state, partide politice, organizatii.
3. forma de retributie a muncii prestate. ♦ - global = forma de organizare si de retribuire a muncii prin care se leaga marimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea si importanta muncii prestate.
4. concordanta in numar, gen, caz, persoana intre care exista raporturi sintactice.
5. (fiz.) egalitate a frecventelor de oscilatie a doua sau mai multe aparate, sisteme etcetera; sintonie (1).
6. (muz.) reunire a cel putin trei sunete, formand o armonie; disciplina care studiaza legile de baza ale suprapunerii sunetelor muzicale. (< franceza accord, limba italiana accordo)

Varianta definitie 9: Acord (acorduri), substantiv neutru – Întelegere, invoiala. < Franceza accord. – Derivat (din franceza) acorda, verb (a da, a oferi); acordabil, adjectiv (care poate fi acordat); acordeon, substantiv neutru (armonica, instrument muzical); acordeonist, substantiv masculin (persoana care cinta la acordeon); acordar, substantiv masculin (acordor); acordor, substantiv masculin (persoana care se ocupa cu acordarea unor instrumente muzicale).