Definitie Aiurea - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: AiÚrea adverb , adjectiv
1. Adv.
În alt loc, in alta parte; undeva, altundeva. ♢ Într-aiurea = fara tinta; la intamplare. ♢ Expresie A vorbi aiurea = a vorbi fara rost, a baigui. ♢ (Cu valoare de interjectie familiar) Aiurea! N-ai dreptate.
2. Adjectiv (Familiar) Zapacit, aiurit, cu capu-n nori. [Pronuntat: a-iu-. – Varianta: Aiure adverb ] – Limba Latina Aliubi + Re + A.

Varianta definitie 2: Aiurea antonim: cumsecade

Varianta definitie 3: AiÚrea adverb , adjectiv , interjectie
1. adverb altundeva, (Ban. si Transilvania) ainde, aindine. (A plecat -.)
2. adverb verifica cuvantul: anapoda.
3. adverb verifica cuvantul: alandala.
4. adjectiv verifica cuvantul: smintit.
5. interjectie (familiar) sanchi!, (argotic) zexe! ( – Sa faci asa cum ti-am spus! – -!)

Varianta definitie 4: Aiurea adverb (silabe a-iu-)

Varianta definitie 5: AiÚrea adverb 1) Altfel decat trebuie; anapoda. 2) si adjectival Contrar regulilor moralei; rau; anapoda. [Silabe a-iu-rea] /<lat. aliubi + re + a

Varianta definitie 6: Aiurea, adverb –
1. În alta parte, undeva. –
2. Cu capul in nori, in mod inconstient. – Varianta aiuri, aiure. – Mr. (n)al’iurea, megl. l’urea, istr. (a)l’ure.
Compunere ale carei elemente nu sint complet clare.
Prima parte trebuie sa fie alῑbῑ „in alta parte”, pentru rezultatul careia conform iu.
A doua parte este mai dificil de explicat.
Plecind de la analogia cu ubivis „oriunde vrei”, se poate presupune ca este vorba de forma vulg. a lui vis, adica *volet (Bourciez 79) redus datorita folosirii sale enclitice (conform pronuntarea actuala a acestui verb in rom.: (v)om, (v)eti, (v)or).
În orice caz, grupul final -re fie ca reprezinta limba latina *(vo)let fie ca are alta origine, apare in mai multe formatiuni adverb rom., conform altminteri, pretutindeni (‹ pretutindere), oare.
Pentru rom. s-ar putea explica formarea lui aiurea si pe baza lui *ubi volet, constructie cu totul paralela cu ubivis; insa formele dialectale presupun prezenta lui alibi.
În mod normal, explicatiile anterioare pleaca de la aliubi (Cretu 305; Candrea-Dens., 29; REW 347; Draganu, Dacor., IX, 265) si de la corespondenta sau analogia cu franceza ailleurs, verifica cuvantul: sp. alubre, port., gal. alhur.
Este posibil, totusi, sa fie intimplatoare coincidenta intre aceste limbi si rom., caci forma *aliore care se postuleaza in cazul acestor limbi (REW 347; Gamillscheg 21) nu ar putea da rezultatul rom.
Dificultatea cea mai mare este la -re care s-a incercat explicata prin limba latina libet, putin probabil.
Cipariu, Gram., 364, urmat de Scriban, pleaca de la limba latina aliorsum, care pare si mai dificil.
Popescu-Ciocanel deriva verb aiuri de la limba turca: hayir „stupefiat”.
Derivat aiura (var. aiuri), verb (a delira); aiureala, substantiv feminin (delir, extravaganta; Arg., somn, actiunea de a dormi); aiurit, substantiv masculin (familiar, nebun, prost); aiuritor, adjectiv (delirant).
Pentru specializarea sensurilor lui aiura, fata de aiuri, conform Iordan, BF, II,