Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Alb -ă

1 * Cuvantul cu diacritice: alb -ă
Cuvantul fara diacritice: alb

Definitie: ALB, -Ă, albi, -e, adjectiv , substantiv I. Adjectiv 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ♢ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coadă) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. ♢ Expresie Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ♢ Expresie A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Figurativ Limpede, luminos. ♢ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă, din cauză că soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Figurativ Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. Substantiv masculin Denumire dată, după revoluția franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. Substantiv neutru: 1. Culoare obținută prin suprapunerea luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ♢ Expresie Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; figurat a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etcetera de culoare albă (I 1). (Popular) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb, folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). Alb de titan = bioxid de titan. IV. Substantiv masculin Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1) cu prolificitate și precocitate ridicate, crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. S.f. plural art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. – Limba Latina albus.

2 * Cuvantul cu diacritice: alb
Cuvantul fara diacritice: alb

Definitie: Alb antonim: negru

3 * Cuvantul cu diacritice: alb
Cuvantul fara diacritice: alb

Definitie: ALB adjectiv , substantiv 1. adjectiv (poetic) dalb. (Cal cu coama -.) 2. adjectiv coliliu. (Om cu părul -.) 3. substantiv (CHIMIE) alb de balenă verifica cuvantul: spermanțet; alb de barită verifica cuvantul: sulfat de bariu; alb de plumb = ceruză, (învechit) știubeci; alb de titan verifica cuvantul: bioxid de titan; alb de zinc verifica cuvantul: oxid de zinc. 4. substantiv (ZOOL.) albul-mijlociu = york mijlociu. 5. adjectiv gol, nescris. (Rând - pe o foaie scrisă.)

4 * Cuvantul cu diacritice: alb
Cuvantul fara diacritice: alb

Definitie: alb adjectiv m., substantiv masculin, plural albi; f. singular albă, plural albe

5 * Cuvantul cu diacritice: alb
Cuvantul fara diacritice: alb

Definitie: alb substantiv neutru

6 * Cuvantul cu diacritice: alb -ă -i -e
Cuvantul fara diacritice: alb

Definitie: ALB² -ă (-i, -e) 1) Care are culoarea zăpezii. ♢ Carne -ă carne de pasăre (din regiunea pieptului) sau de pește (răpitor). Noapte -ă noapte de nesomn. Versuri -e versuri fără rimă. Săptămâna -ă săptămâna care precede postul mare când se mănâncă lactate. Ziua -ă timpul când s-a luminat de-a binelea. limba latina albus

7 * Cuvantul cu diacritice: alb
Cuvantul fara diacritice: alb

Definitie: ALB¹ n. 1) Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; albeață. ♢ A semna în - a semna un document înainte de a fi completat. (E scris) negru pe - nu poate fi contestat; e clar. 2) Obiect sau substanță de această culoare. -ul dinților. ♢ -ul ochiului sclerotică. lat. albus

8 * Cuvantul cu diacritice: alb álbă
Cuvantul fara diacritice: alb

Definitie: alb (albă), adjectiv – De culoarea zăpezii, a laptelui. -Mr. albu, megl. alb, istr. ǫb. Limba Latina album (Pușcariu 55; Candrea-Dens., 36; REW 331; DAR); conform vegl. jualb, genov. arbo, engad. alvo, sp. albo, port. alvo; conform și limba italiana alba, prov. aubo, franceza aube, sp. alba, de la f. Este proprie rom. semnificația de „fericit”, extindere a contrastului între „negru” și „alb”. Conform: alboare. Derivat albă, substantiv feminin (iapă albă; zori de zi); albeață, substantiv feminin (culoare albă; cataractă, pată pe ochi); albele, substantiv feminin plural (două bețișoare, folosite în jocul cu același nume); albei, adjectiv (alb; bălai); albei, substantiv masculin (specie de iarbă); albeț, substantiv masculin (alburn); albețe, substantiv feminin (albeață); albi, verb (a albi; a (se) face alb; a încărunți; a îmbătrîni; a (se) sulemeni; a spăla), care este considerat reprezentant al unui limba latina albῑre, de la albescĕre (Pușcariu 57; Candrea-Dens., 41; REW 320), dar care ar putea fi și formație internă a rom., conform înroșesc, (în)negresc, albăstresc etcetera; albicios, adjectiv ; albiciune, substantiv feminin; albime, substantiv feminin; albineț, adjectiv (cu fața albă; bălai); albișor, adjectiv (albicios); albișor, substantiv masculin (ban de argint; pește, obleț; se spune despre anumite varietăți de struguri, de prune, de ciuperci); albiță, substantiv feminin (pește, obleț; plantă cu flori galbene); albitor, adjectiv (care albește); albitorie, substantiv feminin; albitură, substantiv feminin (rufe albe, lenjerie; în tipografie, mici piese de plumb care servesc la completarea spațiului alb dintre litere, cuvinte sau rînduri; bani, arginți; pește, plătică, babușcă); albiu, adjectiv ; albuș, substantiv neutru (substanță albă care înconjoară gălbenușul la ou; în Trans.și Mold., albul ochiului); (î)nălbeală, substantiv feminin (suliman); (î)nălbi, verb (a spăla; a sulemeni); înălbitor, adjectiv (care albește). Alburn menționat ca descendent al lui alburnum (Arhiva, XVI, 322; REW 329), este împrumut recent (conform BL, V, 87). Pentru albeață, Pascu, I, 31, propune un limba latina albitia, în loc de albities; însă der. e firească în cadrul rom. Dalb, adjectiv (alb; fericit), comp. cu de-, de origine popular, prezintă un semantism normal (conform Bant doalb „cărunt”), căruia uzul poetic, foarte frecvent la Alecsandri, i-a adăugat cea de a doua nuanță. Albișoară (Pușcariu, Dacor., III, 596 și REW 328) nu reprezintă limba latina albula, ci este o metateză de la albișoară, conform albișor. Pentru albulus în rom., conform abur.