Alerga
Definitie, sens si explicatie
1Alerga alerg, verb I. Intranzitiv
1. A merge repede; a goni; a fugi.
2. A fugi dupa cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranzitiv A fugari pe cineva.
3. A se grabi intr-o directie sau catre un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursa de ajutor, de asistenta. ♦ A umbla dupa treburi.
4. A umbla de colo pana colo, fara o tinta precisa. ♦ Tranzitiv (Popular) A cutreiera, a strabate un loc.
5. A participa la probele de alergari in cadrul unei competitii sportive. – Limba Latina *allargare (< largus).
1. A merge repede; a goni; a fugi.
2. A fugi dupa cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranzitiv A fugari pe cineva.
3. A se grabi intr-o directie sau catre un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursa de ajutor, de asistenta. ♦ A umbla dupa treburi.
4. A umbla de colo pana colo, fara o tinta precisa. ♦ Tranzitiv (Popular) A cutreiera, a strabate un loc.
5. A participa la probele de alergari in cadrul unei competitii sportive. – Limba Latina *allargare (< largus).
2Alerga verb
1. a fugi, a goni, (invechit si reg.) a cure, (regional) a (se) incura, (Bucovina) a scopci. (Calul -.)
2. verifica cuvantul: fugari.
1. a fugi, a goni, (invechit si reg.) a cure, (regional) a (se) incura, (Bucovina) a scopci. (Calul -.)
2. verifica cuvantul: fugari.
3Alerga verb, indicativ prezent 1 singular alerg, 3 singular alearga; conj. prezent 3 singular si plural alerge
4A alerga alerg intranzitiv 1) A se deplasa cu viteza, repezind corpul inainte prin pasi brusti; a fugi. ♢ - intr-un suflet a veni foarte repede. 2) figurat: A se misca foarte repede. Masina alearga. 3) A cauta insistent sa obtina; a umbla. - dupa bani. ♢ - (sau A umbla) cu limba scoasa dupa ceva a dori foarte mult ceva. 4) A umbla grabit dupa treburi. 5) A merge din loc in loc fara scop precis; a umbla; a hoinari; a vagabonda. 6) A recurge (la cineva) pentru ajutor. 7) sport A participa la probele de alergari. /<lat. allargare
5Alerga (-g, -at), verb –
1. A pune pe fuga. –
2. A fugi. –
3. A recurge la ..., a se folosi de ...
4. A participa la o competitie de cros. – Mr. alag, megl. lag, lagari, istr. alerg? (nesigur).
Origine nesigura.
Probabil trebuie plecat de la limba latina lēgāre „a porunci”; sensul rom. nu apare printre acceptiile cuv. lat., dar este posibil sa fi existat in limba latina vorbita, datorita perfectei analogii a lui lēgāre cu mittĕre in celelalte sensuri.
De la alēgāre, rezultatul normal *alega (conform dialectele) ar fi suferit o propagare a lichidei, *alelga, urmata de o disimilare, ambele fenomene proprii doar dacorom.
În general se presupune ca alerga reprezinta limba latina *allargāre, de la largus (Puscariu 61; Candrea-dens., 952; Rew 352; Philippide, Ii, 539; Dar; Puscariu, Lr., 242); conform limba albaneza ljargoń „dau la o parte”, limba italiana (allargare), genov. allargarse, sard. allargare „a se indeparta, a se da la o parte”.
Explicatia pare inadmisibila.
Semantismul este curios, mai ales daca se tine seama cu paralelismul cu alunga.
Formele romanice sint toate neol. si se explica in lumina vietii maritime, ale carei circumstante nu exista in rom.
S-a incercat sa se explice trecerea de la *alargare la alergare printr-o analogie cu mergere, care apartine altui tip de conjug., astfel incit nu se vede clar cum a putut influenta merge asupra lui *alarga.
În sfirsit, dialectele indica o forma de baza diferita de cea care se propune.
Derivat alergatoare, substantiv feminin (alergare; depanatoare, virtelnita); alergator, adjectiv (care alearga; activ, harnic); alergator, substantiv masculin (stafeta, curier; cal de curse); alergator, substantiv neutru (pasare alergatoare); alergatura, substantiv feminin (alergare; plural gestiuni, demersuri, interventii); alergau, substantiv masculin (Trans., curier, mesager).
1. A pune pe fuga. –
2. A fugi. –
3. A recurge la ..., a se folosi de ...
4. A participa la o competitie de cros. – Mr. alag, megl. lag, lagari, istr. alerg? (nesigur).
Origine nesigura.
Probabil trebuie plecat de la limba latina lēgāre „a porunci”; sensul rom. nu apare printre acceptiile cuv. lat., dar este posibil sa fi existat in limba latina vorbita, datorita perfectei analogii a lui lēgāre cu mittĕre in celelalte sensuri.
De la alēgāre, rezultatul normal *alega (conform dialectele) ar fi suferit o propagare a lichidei, *alelga, urmata de o disimilare, ambele fenomene proprii doar dacorom.
În general se presupune ca alerga reprezinta limba latina *allargāre, de la largus (Puscariu 61; Candrea-dens., 952; Rew 352; Philippide, Ii, 539; Dar; Puscariu, Lr., 242); conform limba albaneza ljargoń „dau la o parte”, limba italiana (allargare), genov. allargarse, sard. allargare „a se indeparta, a se da la o parte”.
Explicatia pare inadmisibila.
Semantismul este curios, mai ales daca se tine seama cu paralelismul cu alunga.
Formele romanice sint toate neol. si se explica in lumina vietii maritime, ale carei circumstante nu exista in rom.
S-a incercat sa se explice trecerea de la *alargare la alergare printr-o analogie cu mergere, care apartine altui tip de conjug., astfel incit nu se vede clar cum a putut influenta merge asupra lui *alarga.
În sfirsit, dialectele indica o forma de baza diferita de cea care se propune.
Derivat alergatoare, substantiv feminin (alergare; depanatoare, virtelnita); alergator, adjectiv (care alearga; activ, harnic); alergator, substantiv masculin (stafeta, curier; cal de curse); alergator, substantiv neutru (pasare alergatoare); alergatura, substantiv feminin (alergare; plural gestiuni, demersuri, interventii); alergau, substantiv masculin (Trans., curier, mesager).