Alinta
Definitie, sens si explicatie
1Alinta, alint, verb I.
1. verb I.
1. Tranzitiv A dezmierda, a mangaia.
2. Tranzitiv si reflexiv A (se) rasfata, a (se) razgaia. – Limba Latina *allentare (< lentus „moale, flexibil”).
1. verb I.
1. Tranzitiv A dezmierda, a mangaia.
2. Tranzitiv si reflexiv A (se) rasfata, a (se) razgaia. – Limba Latina *allentare (< lentus „moale, flexibil”).
2Alinta verb
1. verifica cuvantul: mangaia.
2. a (se) cocoli, a (se) rasfata, a (se) razgaia, (regional) a (se) corconi, a (se) madari, (invechit) a (se) lainici. (Nu te mai - atata!)
1. verifica cuvantul: mangaia.
2. a (se) cocoli, a (se) rasfata, a (se) razgaia, (regional) a (se) corconi, a (se) madari, (invechit) a (se) lainici. (Nu te mai - atata!)
3Alinta verb, indicativ prezent 1 singular alint, 3 singular si plural alinta
4A se alinta ma alint intranzitiv (mai ales despre copii) A se comporta prea liber (simtind o dragoste exagerata din partea celor din jur). /<lat. allentare
5A alinta alint tranzitiv 1) (mai ales copii) A netezi usor cu palma in semn de dragoste; a dezmierda; a mangaia. 2) A numi cu cuvinte dragastoase; a dezmierda. 3) A face sa se alinte. /<lat. allentare
6Alinta (alintat, alintat), verb – A mingiia, a rasfata.
Limba Latina *allēntāre, de la *allĕnĭtāre, care provine de la lēnis „usor, blind” (Candrea-dens., 990); dupa altii, din limba latina *allĕntāre, de la lĕntus, cu evolutia semantica de la domeniul material la cel moral , ca in blandus › blind, tenerus › tierno etcetera (Puscariu 64; Rew 257; Dar); conform limba italiana (sard.) allentare, sicil. allentari, abruz. allenda, verifica cuvantul: franceza alenter, prov. alentar, toate cu sensul primitiv.
Mai probabil, *allēntāre a fost simtit ca un frecventativ de la *allēnāre , chiar daca la origine nu apartineau aceleiasi familii (Dar citeaza un ex. din Dosoftei, in care este evidenta aceasta confuzie). – Derivat alintator, adjectiv (care alinta); alintatura, substantiv feminin (alintare).
Limba Latina *allēntāre, de la *allĕnĭtāre, care provine de la lēnis „usor, blind” (Candrea-dens., 990); dupa altii, din limba latina *allĕntāre, de la lĕntus, cu evolutia semantica de la domeniul material la cel moral , ca in blandus › blind, tenerus › tierno etcetera (Puscariu 64; Rew 257; Dar); conform limba italiana (sard.) allentare, sicil. allentari, abruz. allenda, verifica cuvantul: franceza alenter, prov. alentar, toate cu sensul primitiv.
Mai probabil, *allēntāre a fost simtit ca un frecventativ de la *allēnāre , chiar daca la origine nu apartineau aceleiasi familii (Dar citeaza un ex. din Dosoftei, in care este evidenta aceasta confuzie). – Derivat alintator, adjectiv (care alinta); alintatura, substantiv feminin (alintare).