Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Amar -ă

1 * Cuvantul cu diacritice: amár -ă
Cuvantul fara diacritice: amar

Definitie: AMAR, -Ă, amari, -e, adjectiv , substantiv neutru 1. Adjectiv (Despre alimente, băuturi etcetera) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Figurativ Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ♢ Expresie Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Figurativ Răutăcios. II. Substantiv neutru: 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ♢ Expresie A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. ♦ (Cu valoare de interjecție) Vai 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme. – Limba Latina amarus.

2 * Cuvantul cu diacritice: amar
Cuvantul fara diacritice: amar

Definitie: Amar antonim: dulce

3 * Cuvantul cu diacritice: amár
Cuvantul fara diacritice: amar

Definitie: amar adjectiv m., plural amari; f. singular amară, plural amare

4 * Cuvantul cu diacritice: amár
Cuvantul fara diacritice: amar

Definitie: amar substantiv neutru, plural amaruri

5 * Cuvantul cu diacritice: amár -uri
Cuvantul fara diacritice: amar

Definitie: AMAR² -uri n. 1) Stare de tristețe; jale. ♢ Cu - a) jalnic; b) greu. 2) Senzație de suferință; chin; necaz. ♢ A-și vărsa -ul a-și spune necazul. A-și înghiți -ul a suferi în tăcere. 3) Cantitate mare; număr mare; mulțime. - de muncă. /<lat. amarus

6 * Cuvantul cu diacritice: amár -ă -i -e
Cuvantul fara diacritice: amar

Definitie: AMAR¹ -ă (-i, -e) 1) Care are gustul pelinului, al fierii, al chininei. Cireșe -e. 2) figurativ Care produce amărăciune; chinuitor; trist; necăjit. ♢ Pâine -ă existența câștigată cu trudă. limba latina amarus

7 * Cuvantul cu diacritice: amár -ră
Cuvantul fara diacritice: amar

Definitie: amar (-ră), adjectiv – 1. Care are gustul fierii, pelinului etcetera – 2. (Substantiv neutru:) Amăreală, gust amar. – 3. Cantitate (numai după o expresie cantitativă, ca atît, cît, ce, ce de, mult). – Mr. amar, megl. (an)mar, istr. amǫr. Limba Latina amārus (Pușcariu 73; Candrea-Dens., 53; REW 406; DAR); conform vegl. amuar, limba italiana amaro, verifica cuvantul: prov. amar, franceza amer, sp. amargo. Expresia amar de mine, amar mie coincide cu sicil. amaru mia, port. amaro de mi. Sensul 3 este curios. I. Morărescu, BF, I, 178-181, a încercat să-l explice prin etimologie popular, din expresia atîta mare de (timp), interpretat ca atît amar(e) de (timp); uzul ar fi, în acest caz, aceleași ca limba italiana mare „abundență”, sp. la mar de. Conform: observațiile împotriva acestei explicații ale lui L. Spitzer, BF, II, 162-4. Mai curînd este vorba de o valoare emfatică a adjectiv (ca în cazul lui biet invariabil), tratat ca s.; emfaza este evidentă și în uzul constant al lui atîta în locul lui atît (conform nuanța de atîta curaj, față de atît curaj). În privința valorii exacte a expresiei, o construcție de tipul ce amar mai aveam (Agîrbiceanu) arată clar că trebuie să se înțeleagă ce amar (de mine) mai aveam, deci că exprimă compasiunea, și numai în al doilea rînd ideea de cantitate. Derivat amărăcios, adjectiv (amar), pe care Pușcariu 74 și REW 403 îl reduc la un limba latina amaritiōsus, de la amarĭties, dar care este probabil un der. cu sufix -cios ca supărăcios, căcăcios etcetera; amărăciune, substantiv feminin (mîhnire, amărîre); amărăluță, substantiv feminin (gențiană, Cicendia filiformis); amăreală, substantiv feminin (amărăciune, plantă, Polygala vulgaris); amăreață, substantiv feminin (amărăciune), considerat în general ca reprezentant al limba latina amarĭtia, în loc de amarĭties (Pușcariu 76; Candrea-Dens., 54; REW 403; lipsește în DAR), conform limba italiana amarezza, prov. amareza, dar care poate fi și o formație internă; amărel, substantiv masculin (ciulin); amărie, substantiv feminin (amărăciune); amăriu, adjectiv (amărui); amarnic, adjectiv (amar; teribil, cumplit); amărui, adjectiv (cu gust ușor amar); mărunc(ă), substantiv feminin (Crizantemă, Chrysanthemum vulgare). Amărî, verb (a face să capete gust amar; a mîhni), conform mr. amărăscu, s-a încercat să se explice pe baza limba latina amărῑre, din clasicul amărēscĕre (Pușcariu 75; REW 400; DAR; Pușcariu, Dacor., V, 67). Se opune acestei der. rezultatul î , care indică o der. în interiorul rom., ca în pîră › pîrî, ocară › ocărî (conform Graur, BL, V, 87), pe cînd limba latina ar fi dat amări. Explicațiile încercate pentru a justifica prezența în forma limba latina a unui grup rr, care ar explica schimbarea (contaminarea cu amarrῑre), din verifica cuvantul: limba germana marrjan, după Giuglea, Dacor., II, 390 și Gamillscheg, Rom. limba germana, II, 263; sau cu marrubium după Jos. Bruch, ZRPh., LVI, 529-33, nu sînt convingătoare. – Derivat amărîre, substantiv feminin (amărăciune; gust amar); amărît, substantiv masculin (nefericit, nenorocit; sărac); amărîtor, adjectiv (care amărăște; descurajator).