Definitie Amar -ă - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Amar, -Ă, amari, -e, adjectiv , substantiv neutru
1. Adjectiv (Despre alimente, bauturi etcetera) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei.
2. Figurativ Chinuitor, dureros; trist, necajit. ♢ Expresie Paine amara = mijloace de existenta castigate cu multa truda.
A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strasnic, cumplit.
3. Figurativ Rautacios. II. Substantiv neutru:
1. Jale, tristete; suferinta, chin, necaz. ♢ Expresie A-si inghiti amarul = a suferi in tacere.
A-si varsa amarul = a face destainuiri, a-si spune durerea, suferinta. ♦ (Cu valoare de interjectie) Vai!
2. (Urmat de determinari introduse prin prep. „de”) Multime, gramada.
Amar de vreme. – Limba Latina Amarus.

Varianta definitie 2: Amar antonim: dulce

Varianta definitie 3: Amar adjectiv m., plural amari; f. singular amara, plural amare

Varianta definitie 4: Amar substantiv neutru, plural amaruri

Varianta definitie 5: Amar2 -uri n. 1) Stare de tristete; jale. ♢ Cu - a) jalnic; b) greu. 2) Senzatie de suferinta; chin; necaz. ♢ A-si varsa -ul a-si spune necazul. A-si inghiti -ul a suferi in tacere. 3) Cantitate mare; numar mare; multime. - de munca. /<lat. amarus

Varianta definitie 6: Amar1 -a (-i, -e) 1) Care are gustul pelinului, al fierii, al chininei. Cirese -e. 2) figurativ Care produce amaraciune; chinuitor; trist; necajit. ♢ Paine -a existenta castigata cu truda. /<lat. amarus

Varianta definitie 7: Amar (-ra), adjectiv –
1. Care are gustul fierii, pelinului etcetera –
2. (Substantiv neutru:) Amareala, gust amar. –
3. Cantitate (numai dupa o expresie cantitativa, ca atit, cit, ce, ce de, mult). – Mr. amar, megl. (an)mar, istr. amǫr.
Limba Latina amārus (Puscariu 73; Candrea-Dens., 53; REW 406; DAR); conform vegl. amuar, limba italiana amaro, verifica cuvantul: prov. amar, franceza amer, sp. amargo.
Expresia amar de mine, amar mie coincide cu sicil. amaru mia, port. amaro de mi.
Sensul 3 este curios.
I. Morarescu, BF, I, 178-181, a incercat sa-l explice prin etimologie popular, din expresia atita *mare de (timp), interpretat ca atit amar(e) de (timp); uzul ar fi, in acest caz, aceleasi ca limba italiana mare „abundenta”, sp. la mar de.
Conform: observatiile impotriva acestei explicatii ale lui L. Spitzer, BF, II, 162-
4. Mai curind este vorba de o valoare emfatica a adjectiv (ca in cazul lui biet invariabil), tratat ca s.; emfaza este evidenta si in uzul constant al lui atita in locul lui atit (conform nuanta de atita curaj, fata de atit curaj).
În privinta valorii exacte a expresiei, o constructie de tipul ce amar mai aveam (Agirbiceanu) arata clar ca trebuie sa se inteleaga ce amar (de mine) mai aveam, deci ca exprima compasiunea, si numai in al doilea rind ideea de cantitate.
Derivat amaracios, adjectiv (amar), pe care Puscariu 74 si REW 403 il reduc la un limba latina *amaritiōsus, de la amarĭties, dar care este probabil un der. cu sufix -cios ca suparacios, cacacios etcetera; amaraciune, substantiv feminin (mihnire, amarire); amaraluta, substantiv feminin (gentiana, Cicendia filiformis); amareala, substantiv feminin (amaraciune, planta, Polygala vulgaris); amareata, substantiv feminin (amaraciune), considerat in general ca reprezentant al limba latina *amarĭtia, in loc de amarĭties (Puscariu 76; Candrea-Dens., 54; REW 403; lipseste in DAR), conform limba italiana amarezza, prov. amareza, dar care poate fi si o formatie interna; amarel, substantiv masculin (ciulin); amarie, substantiv feminin (amaraciune); amariu, adjectiv (amarui); amarnic, adjectiv (amar; teribil, cumplit); amarui, adjectiv (cu gust usor amar); marunc(a), substantiv feminin (Crizantema, Chrysanthemum vulgare).
Amari, verb (a face sa capete gust amar; a mihni), conform mr. amarascu, s-a incercat sa se explice pe baza limba latina *amarῑre, din clasicul amarēscĕre (Puscariu 75; REW 400; DAR; Puscariu, Dacor., V, 67).
Se opune acestei der. rezultatul i , care indica o der. in interiorul rom., ca in pira › piri, ocara › ocari (conform Graur, BL, V, 87), pe cind limba latina ar fi dat *amari.
Explicatiile incercate pentru a justifica prezenta in forma limba latina a unui grup rr, care ar explica schimbarea (contaminarea cu *amarrῑre), din verifica cuvantul: limba germana *marrjan, dupa Giuglea, Dacor., II, 390 si Gamillscheg, Rom. limba germana, II, 263; sau cu marrubium dupa Jos.
Brüch, ZRPh., LVI, 529-33, nu sint convingatoare. – Derivat amarire, substantiv feminin (amaraciune; gust amar); amarit, substantiv masculin (nefericit, nenorocit; sarac); amaritor, adjectiv (care amaraste; descurajator).