Aret
Definitie, sens si explicatie
1Arét substantiv neutru (În sintagma) Caine de aret = caine de vanatoare dresat sa se opreasca atunci cand simte sau zareste vanatul. – Din franceza Arrêt.
2Arét substantiv verifica cuvantul: garda, paza, straja, veghe.
3Aret substantiv neutru
4Arét substantiv neutru Pozitie a unui caine de vanatoare cand simte sau vede vanatul. [< franceza arrêt].
5Arét substantiv neutru pozitie a unui caine de vanatoare cand simte sau vede vanatul. o caine de - = caine de vanatoare dresat pentru a aduce vanatul doborat. (< franceza arrêt)
6Aret substantiv neutru – Sprijin, ocrotire, protectie (cuvint vechi, care pare a se fi folosit numai cu prep. de sau in).
Sl. na reti „pentru a ocroti” (Draganu, Dacor., Vi, 251-9; conform Rosetti, I, 160), probabil prin intermediul rut. aretij; conform pol. rat, ret „ajutor, sprijin”.
Nu figureaza in nici un text de dupa jumatatea secolul Xviii; s-a confundat in mod nejustificat cu aret „capat, sfirsit”, de la arie.
Hasdeu (si Geheeb 14) il derivau de la limba latina *ad rectum; Viciu, Limba romina poporana si dialectul sicilian, p. 79, il punea in legatura cu sicil. arre(tu); Max Auerbach, Jb, Xix, 212, cu limba latina *in erecto; Bogrea, Dacor., I, 257; (urmat de Scriban) cu limba latina halitus; si Dar, desi cu rezerve, cu a arata. – Rut. aretij nu poate fi, prin urmare, der. din rom., cum credea Candrea, Elemente,
400.
Sl. na reti „pentru a ocroti” (Draganu, Dacor., Vi, 251-9; conform Rosetti, I, 160), probabil prin intermediul rut. aretij; conform pol. rat, ret „ajutor, sprijin”.
Nu figureaza in nici un text de dupa jumatatea secolul Xviii; s-a confundat in mod nejustificat cu aret „capat, sfirsit”, de la arie.
Hasdeu (si Geheeb 14) il derivau de la limba latina *ad rectum; Viciu, Limba romina poporana si dialectul sicilian, p. 79, il punea in legatura cu sicil. arre(tu); Max Auerbach, Jb, Xix, 212, cu limba latina *in erecto; Bogrea, Dacor., I, 257; (urmat de Scriban) cu limba latina halitus; si Dar, desi cu rezerve, cu a arata. – Rut. aretij nu poate fi, prin urmare, der. din rom., cum credea Candrea, Elemente,
400.