Definitie Armonie - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Armonie1, armonii, substantiv feminin Potrivire desavarsita a elementelor unui intreg. ♦ Buna intelegere in relatiile dintre doua persoane, doua colectivitati etcetera ♦ Îmbinare melodioasa a mai multor sunete (in muzica sau in poezie); spec. (Muzica) concordanta fonica intre sunete. ♢ Armonie imitativa = efect stilistic obtinut prin alaturarea unor cuvinte ale caror sunete imita sau sugereaza un sunet din natura.
Armonie vocalica = fenomen fonetic care consta in potrivirea de timbru a vocalelor din elementele alcatuitoare ale unui cuvant. ♦ Parte a teoriei muzicale care studiaza acordurile in compozitie. – Din franceza Harmonie, limba latina Harmonia.

Varianta definitie 2: Armonie2, armonii, substantiv feminin (Regional) Armonica. – Conform: a r m o n i c a, a r m o n i e 1.

Varianta definitie 3: Armonie antonim: cacofonie, dezacord, dezarmonie, discordanta, discordie

Varianta definitie 4: Armonie substantiv verifica cuvantul: articulatie, incheietura.

Varianta definitie 5: Armonie substantiv
1. acord, impaciuire, intelegere, pace, unire, (livresc) concert, concordie, (popular) potriveala. (- ce domnea intre ei.)
2. concordanta, echilibru, potrivire, proportie, proportionalitate, simetrie, (figurativ) simfonie. (O perfecta - a elementelor unui ansamblu.)
3. verifica cuvantul: acord.
4. melodie, muzicalitate, sonoritate. (- interioara a versului.)
5. (FON.) armonie vocalica = sinarmonie, sinarmonism.

Varianta definitie 6: Armonie (abstract) substantiv feminin, art. armonia, g.-d. art. armoniei; plural armonii, art. armoniile

Varianta definitie 7: Armonie (muzicuta) substantiv feminin (silabe -ni-e), art. armonia (silabe -ni-a), g.-d. art. armoniei; plural armonii, art. armoniile (silabe -ni-i-)

Varianta definitie 8: Armonie substantiv feminin
1. Combinare simultana a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) in conformitate cu anumite legi. ♦ Parte a teoriei muzicii care studiaza acordurile, relatiile dintre ele, legile inlantuirii lor.
2. Potrivire a elementelor componente ale unui intreg: concordanta, acord, consens. ♢ - imitativa = efect stilistic obtinut prin imbinarea unor cuvinte ale caror sunete imita un sunet din natura; - vocalica = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare.
3. Întelegere deplina intre persoane, colectivitati etcetera (< franceza harmonie, limba latina harmonia)

Varianta definitie 9: Armonie substantiv feminin
1. Combinare simultana a mai multor sunete in conformitate cu anumite legi. ♦ Îmbinare melodioasa a mai multor sunete (muzicale sau vorbite). ♦ Parte a teoriei muzicii care se ocupa cu studiul acordurilor in compozitie. ♢ Armonie imitativa = efect stilistic obtinut prin imbinarea unor cuvinte ale caror sunete imita un sunet din natura sau chiar printr-un singur cuvant onomatopeic.
2. Potrivire a elementelor componente care alcatuiesc un intreg; concordanta, acord – verifica cuvantul: Proportionalitate. ♢ (Lingv.) Armonie vocalica = acomodare, prin asimilare, a unei vocale cu alta vocala din acelasi cuvant. ♦ Buna intelegere. [Genitiv -iei. / < franceza harmonie, limba italiana armonia < lat., limba greaca (veche) harmonia].

Varianta definitie 10: Armonie substantiv feminin
1. combinare simultana a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) in conformitate cu anumite legi. ♢ parte a teoriei muzicii care studiaza acordurile, relatiile dintre ele, legile inlantuirii lor.
2. potrivire a elementelor componente ale unui intreg: concordanta, acord, consens. o - imitativa = efect stilistic obtinut prin imbinarea unor cuvinte ale caror sunete imita un sunet din natura; - vocalica = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare.
3. intelegere deplina intre persoane, colectivitati etcetera (< franceza harmonie, limba latina harmonia)

Varianta definitie 11: Armonie (-ii), substantiv feminin – Potrivire desavarsita a elementelor unui intreg. – Mr. armunie.
Gr. ἀρμονία (secolul XVII), si modern din franceza harmonie. – Derivat armonic, adjectiv ; armonica, substantiv feminin (acordeon; Arg., portofel), din limba germana Armonika; armonios, adjectiv ; armonist, substantiv masculin (acordeonist); armoniza, verb; dezarmonie, substantiv feminin (dezacord, neintelegere); inarmonic, adjectiv (nearmonios).