Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Armă

1 * Cuvantul cu diacritice: ármă
Cuvantul fara diacritice: arma

Definitie: ARMĂ, arme, substantiv feminin 1. Obiect, unealtă, aparat, mașină care servește în lupta împotriva inamicului, la vânat, în unele probe sportive etcetera ♢ Expresie A fi (sau a se afla) sub arme = a face serviciul militar. ♦ Parte dintr-o armată specializată și dotată pentru un anumit fel de luptă; serviciu militar specializat în acest sens. 2. (La plural) Armament. 3. (În sintagma) Armă ecologică = nume generic dat metodelor și tehnicilor de război destinate modificării condițiilor normale ale mediului înconjurător al inamicului. 4. Figurativ Mijloc de luptă (pe planul ideilor, al politicii etcetera). ♢ Expresie A bate (pe cineva) cu propriile arme = a învinge (pe cineva) cu propriile argumente. 5. (La plural) Ansamblul semnelor simbolice de pe o stemă, de pe un blazon etcetera – Limba Latina arma.

2 * Cuvantul cu diacritice: ármă
Cuvantul fara diacritice: arma

Definitie: ARMĂ substantiv (familiar) sculă. (- de vânătoare.)

3 * Cuvantul cu diacritice: ármă
Cuvantul fara diacritice: arma

Definitie: armă substantiv feminin, g.-d. art. armei; plural arme

4 * Cuvantul cu diacritice: ármă -e
Cuvantul fara diacritice: arma

Definitie: ARMĂ -e f. 1) Unealtă sau mașină care servește pentru atac, pentru apărare, la vânat sau în unele probe sportive. - atomică. - chimică. ♢ - albă armă destinată luptei corp la corp (de exemplu: baioneta, cuțitul, pumnalul, sabia etcetera). - de foc armă pentru încărcarea căreia se folosește pulbere explozivă (de exemplu: pușca, tunul, revolverul etcetera). A fi (sau a se afla) sub -e a face serviciul militar. A depune -ele a) a se preda dușmanului; a se declara învins; b) a se lăsa bătut; a ceda. 2) Unitate de trupe specializate pentru un anumit fel de luptă. 3) figurativ Mijloc pus în serviciul unui scop. ♢ A bate pe cineva cu propriile lui -e a învinge pe cineva cu propriile lui argumente. [G.-D. armei] limba latina arma, franceza arme

5 * Cuvantul cu diacritice: ármă
Cuvantul fara diacritice: arma

Definitie: ARMĂ substantiv feminin 1. unealtă, mașină care servește pentru atac sau apărare. o - albă = armă destinată luptei corp la corp (baionetă, stilet etcetera); a depune ĕle = a se preda; (figurativ) a ceda. ♢ (plural) ansamblul semnelor heraldice de pe o stemă, de pe un blazon. 2. categorie de trupe din forțele armate corespunzând unei activități specializate. 3. (figurativ) mijloc de combatere a unui adversar pe planul ideilor, al politicii. (< limba latina arma)

6 * Cuvantul cu diacritice: armă árme
Cuvantul fara diacritice: arma

Definitie: armă (arme), substantiv feminin – Obiect, unealtă, aparat care servește în luptă. – Mr. armă,, istr. Ǫrmę. Limba Latina arma (Pușcariu 125; Candrea-Dens., 89; REW 650; DAR); conform limba albaneza armë, limba italiana, sp., port. arma, franceza arme. Derivat arma, verb, pe care REW 651 îl derivă de la limba latina armāre; armărie, substantiv feminin (depozit de arme); armaș, substantiv masculin (boier de rangul trei, mare maestru de artilerie. Era însărcinat cu menținerea ordinii publice, și răspundea și de muzica de la curte și de țiganii prințesei, soția domnitorului; conducea tribunalul criminal. În mod normal, subordonații lui sînt denumiți la fel, armași sau armășei); armășel, substantiv masculin (paznic); armășesc, adjectiv (propriu unui armaș); armăși, verb (a numi în funcția de armaș; a exercita această funcție; a aplica pedeapsa capitală); armășie, substantiv feminin (învechit, tortură); armășoaie, substantiv feminin (soție de armaș); armătură, substantiv feminin (armură; blazon, armoarii), apare din secolul XVII, cu primele sensurile, azi cuvant invechit (ultimul provine din franceza armature). Pușcariu 127 îl derivă din. limba latina armatura, conform limba italiana armatura, sp. armadura; ar putea însă fi și formație internă, cu sufix -tură, conform bătătură, căutătură, murătură etcetera; înarma, verb Derivat neol. arma, verb (a lansa în serviciu o navă cu utilajul necesar), din franceza armer; armament, substantiv neutru, din franceza; armată, substantiv feminin cu varianta armadă, armadie (învechit), din limba italiana armata (var. se explică prin intermediul limba neogreaca: ἀρμάδα, limba sarba:, bulgara armada); armator, substantiv masculin, din franceza armateur; armie, substantiv feminin din franceza armee, prin intermediul pol. armia, limba rusa armija (secolul XVIII), astăzi cuvant invechit; armistițiu, substantiv neutru, din limba latina armistitium (secolul XVIII), poate prin intermediul pol. armistycyum; armoarii, substantiv feminin plural (arme; blazon), din franceza armoiries; armorial, substantiv neutru (carte a boierilor), din franceza; armură, substantiv feminin, din franceza; armurărie, substantiv feminin (loc unde se fabrică, de repară sau se vînd arme); armurier, substantiv masculin; desarma, verb, din franceza desarmer; rearma, verb, din franceza – Din rom. armaș provine mag. armas „armaș”.