Armăsar
Definitie, sens si explicatie
1Armăsar, armasari, substantiv masculin Cal mascul necastrat; prin extensiune cal falnic, mandru, iute. [Varianta: (regional) Harmasar substantiv masculin] – Limba Latina [equus] Admissarius.
2Armăsar substantiv (Transilvania si Banat) armig. (Un - pursange.)
3Armasar substantiv masculin, plural armasari
4Armăsar -i m.
Cal mascul necastrat. /<lat. admissarius
Cal mascul necastrat. /<lat. admissarius
5Armasar (armasari), substantiv masculin – Cal mascul necastrat.
Limba Latina armessārius, de la [equus] admissārius, cu acelasi sens (Schuchardt, Vokal., I, 141; Puscariu 126; Candrea-dens., 93; Rew 177; Dar; Phillipide, Ii, 631); conform limba albaneza harmëšuar, sard. ammesardzu (Wagner 108).
Forma armessārius, atestata, pare inexplicabila la Candrea-dens., dar apare explicata in Dar.
În plus, pentru trecerea lui ad- la ar- inaiante de labiala, conform A. Ernoult, Mel.
Soc.
Ling., Xiv (1907-8), p. 473-
5. Este de asemenea posibil sa fi intervenit in acest caz analogia cu limba greaca (veche) χάρμα „atelaj, tractiune de cai”.
Rew 177 presupune ca din limba albaneza a intrat in rom. o forma harmasar (cu s), care pare a se datora unei greseli (conform Graur, Bl, V, 86). – Din rom. provine rut. harmasar (Miklosich, Wander., 16; Candrea, Elemente, 404).
Limba Latina armessārius, de la [equus] admissārius, cu acelasi sens (Schuchardt, Vokal., I, 141; Puscariu 126; Candrea-dens., 93; Rew 177; Dar; Phillipide, Ii, 631); conform limba albaneza harmëšuar, sard. ammesardzu (Wagner 108).
Forma armessārius, atestata, pare inexplicabila la Candrea-dens., dar apare explicata in Dar.
În plus, pentru trecerea lui ad- la ar- inaiante de labiala, conform A. Ernoult, Mel.
Soc.
Ling., Xiv (1907-8), p. 473-
5. Este de asemenea posibil sa fi intervenit in acest caz analogia cu limba greaca (veche) χάρμα „atelaj, tractiune de cai”.
Rew 177 presupune ca din limba albaneza a intrat in rom. o forma harmasar (cu s), care pare a se datora unei greseli (conform Graur, Bl, V, 86). – Din rom. provine rut. harmasar (Miklosich, Wander., 16; Candrea, Elemente, 404).