Definitie Arunca - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Arunca, arunc, verb I.
1. Tranzitiv A face ca ceva (rar cineva) sa ajunga la o distanta oarecare, imprimandu-i o miscare violenta; a azvarli. ♢ Expresie A arunca (ceva) In aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv.
A(-si) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, in treacat; a examina, a cerceta sumar.
A arunca o vorba (sau un cuvant) = a spune ceva in treacat. ♦ A da cuiva ceva, azvarlindu-i-;. ♦ A tranti ceva (in graba); a face sa cada. ♦ Reflexiv a se repezi, a se napusti; a se avanta, a sari; a se azvarli.
2. Tranzitiv a imprastia samanta pentru a semana.
3. Tranzitiv A indeparta ceva rau, nefolositor; a lepada.
4. Tranzitiv A raspandi lumina, umbra etcetera
5. Tranzitiv Figurativ A face ca cineva sa ajunga intr-o anumita situatie (rea). ♢ Locutiune verb A arunca in inchisoare = a inchide, a intemnita. ♢ Expresie A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afara dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului.
6. Intranzitiv A da cu ceva in cineva.
7. Reflexiv (Pop; in expresie) A se arunca in partea cuiva = a semana la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Limba Latina Eruncare.

Varianta definitie 2: Arunca verb
1. a azvarli, a lepada, a zvarli, (Transilvania si Maram.) a tipa, (invechit) a scutura. (- un lucru nefolositor.)
2. verifica cuvantul: azvarli.
3. a azvarli, (familiar) a matura. (- toate paharele de pe masa.)
4. a azvarli, a da. (- pe foc un caiet.)
5. verifica cuvantul: proiecta.
6. a azvarli, a zvarli. (- o piatra la distanta.)
7. a azvarli, a lansa, a trage, (popular) a slobozi. (- sageti.)
8. a azvarli, (Bucovina) a hati. (O - in fantana.)
9. verifica cuvantul: dobori.
10. verifica cuvantul: napusti.
11. verifica cuvantul: sari.
12. verifica cuvantul: zvarli.
13. verifica cuvantul: cheltui.
14. verifica cuvantul: imprastia.

Varianta definitie 3: Arunca verb, indicativ prezent 1 singular arunc, 3 singular si plural arunca

Varianta definitie 4: A se arunca ma arunc intranzitiv 1) (despre fiinte) A se desprinde brusc din loc, deplasandu-se intr-o anumita directie. - in apa. 2) A se repezi cu scop agresiv; a sari; a ataca. Cainele s-a aruncat la el. ♢ - in partea cuiva (sau La cineva) a semana cu cineva (la infatisare, la caracter). /<lat. eruncare

Varianta definitie 5: A ARUNCA arunc
1. tranzitiv 1) A face sa ajunga, printr-o miscare brusca, la o oarecare departare; a azvarli. - o piatra. - flori pe scena. ♢ - (ceva) in aer a distruge ceva printr-o explozie. - vorbele (sau Cuvintele) a vorbi fara chibzuiala. A-si - ochii (sau Privirea) a) a privi in graba; b) a examina superficial. - (cuiva) manusa a chema pe cineva la duel; a provoca. 2) A indeparta, considerand inutil; a azvarli. 3) A face sa iasa din interiorul sau. Vulcanul arunca lava. 4) figurativ (persoane) A face sa ajunga intr-o anumita situatie (de obicei defavorabila). ♢ - in (sau la) Inchisoare a intemnita. 5) (obiecte de imbracaminte) A pune pe corp in graba. 6) figurativ (mai ales bani) A folosi in mod nechibzuit; a cheltui; a irosi; a risipi; a pierde.
2. intranzitiv A da cu ceva (in cineva sau in ceva); a azvarli. - cu pietre in geam. ♢ - din copite a azvarli. /<lat. eruncare

Varianta definitie 6: Arunca (arunc, aruncat), verb –
1. A scapa de ceva; a lepada. –
2. A lasa, a parasi. –
3. A pune. –
4. A tisni, a izbucni. –
5. a lansa, a azvirli. –
6. A scutura, a agita. –
7. A construi un pod. –
8. A distruge prin explozie, a face sa sara in aer. –
9. A lua asupra sa, a prelua. –
10. (Refl.) A se repezi, a se napusti. –
11. (Refl.) A se aventura, a merge prea departe. –
12. (Refl.) A o sterge, a o intinde. –
13. (Refl.) A semana cu cineva. – Mr. aruc, arucare, megl. runc, rucari.
Limba Latina runcāre „a plivi” (Cihac, I, 17; REW 2908; Pascu, I, 162; Jud, Archiv, CXXII, 430), sau eruncāre, conform limba italiana arroncare (abruz. arronga), v .fr. arôtse, cu sensul din lat., si rom. runc.
Este posibil ca evolutia sensului sa se datoreze unei confuzii populare intre runcāre si rŭĕre „a arunca, a azvirli”, primul fiind simtit ca un der. al celui de al doilea , ca de ex. in relatia *manicare si manere.
Se afla in concurenta cu azvirli, mai ales in Mold. (ALR, I, 94).
Începind cu Lexiconul de la Buda se prefera aproape constant etimonul indicat acolo, limba latina *averruncāre „a indeparta ceea ce este rau”, termen propriu limbajului prezicatorilor, si care nu pare sa fi avut circulatie in popor; daca totusi a avut, este aproape obligatoriu sa se fi confundat cu eruncare.
Conform:, pentru aceasta ipoteza, Miklosich, Rum.
Unters., II, 12 (combatut de Meyer, Alb.
St., IV, 102); Philippide, Principii, 44; Puscariu 132; DAR; Rosetti, I,
162. – Derivat aruncat, substantiv neutru (aruncare; vraja, vrajitorie); aruncator, adjectiv (care arunca); aruncatura, substantiv feminin (actiunea de a arunca; saritura; vraja, vrajitorie; sarcina, povara; abreviere).