Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Arunca

1 * Cuvantul cu diacritice: aruncá
Cuvantul fara diacritice: arunca

Definitie: ARUNCA, arunc, verb I. 1. Tranzitiv A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ♢ Expresie A arunca (ceva) In aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-;. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Reflexiv a se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranzitiv a împrăștia sămânța pentru a semăna. 3. Tranzitiv A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranzitiv A răspândi lumină, umbră etcetera 5. Tranzitiv Figurativ A face ca cineva să ajungă într-o anumită situație (rea). ♢ Locutiune verb A arunca în închisoare = a închide, a întemnița. ♢ Expresie A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranzitiv A da cu ceva în cineva. 7. Reflexiv (Pop; în expresie) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Limba Latina eruncare.

2 * Cuvantul cu diacritice: aruncá
Cuvantul fara diacritice: arunca

Definitie: ARUNCA verb 1. a azvârli, a lepăda, a zvârli, (Transilvania și Maram.) a țipa, (învechit) a scutura. (- un lucru nefolositor.) 2. verifica cuvantul: azvârli. 3. a azvârli, (familiar) a mătura. (- toate paharele de pe masă.) 4. a azvârli, a da. (- pe foc un caiet.) 5. verifica cuvantul: proiecta. 6. a azvârli, a zvârli. (- o piatră la distanța.) 7. a azvârli, a lansa, a trage, (popular) a slobozi. (- săgeți.) 8. a azvârli, (Bucovina) a hăti. (O - în fântână.) 9. verifica cuvantul: doborî. 10. verifica cuvantul: năpusti. 11. verifica cuvantul: sări. 12. verifica cuvantul: zvârli. 13. verifica cuvantul: cheltui. 14. verifica cuvantul: împrăștia.

3 * Cuvantul cu diacritice: aruncá
Cuvantul fara diacritice: arunca

Definitie: arunca verb, indicativ prezent 1 singular arunc, 3 singular și plural aruncă

4 * Cuvantul cu diacritice: a se aruncá mă arúnc
Cuvantul fara diacritice: arunca

Definitie: A SE ARUNCA mă arunc intranzitiv 1) (despre ființe) A se desprinde brusc din loc, deplasându-se într-o anumită direcție. - în apă. 2) A se repezi cu scop agresiv; a sări; a ataca. Câinele s-a aruncat la el. ♢ - în partea cuiva (sau la cineva) a semăna cu cineva (la înfățișare, la caracter). limba latina eruncare

5 * Cuvantul cu diacritice: a aruncá arúnc
Cuvantul fara diacritice: arunca

Definitie: A ARUNCA arunc 1. tranzitiv 1) A face să ajungă, printr-o mișcare bruscă, la o oarecare depărtare; a azvârli. - o piatră. - flori pe scenă. ♢ - (ceva) în aer a distruge ceva printr-o explozie. - vorbele (sau cuvintele) a vorbi fără chibzuială. A-și - ochii (sau privirea) a) a privi în grabă; b) a examina superficial. - (cuiva) mănușa a chema pe cineva la duel; a provoca. 2) A îndepărta, considerând inutil; a azvârli. 3) A face să iasă din interiorul său. Vulcanul aruncă lavă. 4) figurativ (persoane) A face să ajungă într-o anumită situație (de obicei defavorabilă). ♢ - în (sau la) închisoare a întemnița. 5) (obiecte de îmbrăcăminte) A pune pe corp în grabă. 6) figurativ (mai ales bani) A folosi în mod nechibzuit; a cheltui; a irosi; a risipi; a pierde. 2. intranzitiv A da cu ceva (în cineva sau în ceva); a azvârli. - cu pietre în geam. ♢ - din copite a azvârli. limba latina eruncare

6 * Cuvantul cu diacritice: aruncá arúnc aruncát
Cuvantul fara diacritice: arunca

Definitie: arunca (arunc, aruncat), verb – 1. A scăpa de ceva; a lepăda. – 2. A lăsa, a părăsi. – 3. A pune. – 4. A țîșni, a izbucni. – 5. a lansa, a azvîrli. – 6. A scutura, a agita. – 7. A construi un pod. – 8. A distruge prin explozie, a face să sară în aer. – 9. A lua asupra sa, a prelua. – 10. (Refl.) A se repezi, a se năpusti. – 11. (Refl.) A se aventura, a merge prea departe. – 12. (Refl.) A o șterge, a o întinde. – 13. (Refl.) A semăna cu cineva. – Mr. aruc, arucare, megl. runc, rucari. Limba Latina runcāre „a plivi” (Cihac, I, 17; REW 2908; Pascu, I, 162; Jud, Archiv, CXXII, 430), sau eruncāre, conform limba italiana arroncare (abruz. arronga), v .fr. arôtse, cu sensul din lat., și rom. runc. Este posibil ca evoluția sensului să se datoreze unei confuzii populare între runcāre și rŭĕre „a arunca, a azvîrli”, primul fiind simțit ca un der. al celui de al doilea , ca de ex. în relația manicare și manere. Se află în concurență cu azvîrli, mai ales în Mold. (ALR, I, 94). Începînd cu Lexiconul de la Buda se preferă aproape constant etimonul indicat acolo, limba latina averruncāre „a îndepărta ceea ce este rău”, termen propriu limbajului prezicătorilor, și care nu pare să fi avut circulație în popor; dacă totuși a avut, este aproape obligatoriu să se fi confundat cu eruncare. Conform:, pentru această ipoteză, Miklosich, Rum. Unters., II, 12 (combătut de Meyer, Alb. St., IV, 102); Philippide, Principii, 44; Pușcariu 132; DAR; Rosetti, I, 162. – Derivat aruncat, substantiv neutru (aruncare; vrajă, vrăjitorie); aruncător, adjectiv (care aruncă); aruncătură, substantiv feminin (acțiunea de a arunca; săritură; vrajă, vrăjitorie; sarcină, povară; abreviere).