1
Ascuți, ascut, verb IV.
1. Tranzitiv A face mai tăioasă lama unei arme sau a unei unelte de tăiat.
A face unui obiect vârf (înțepător).
2. Tranzitiv și reflexiv Figurat A (se) face mai ager, mai pătrunzător.
A (se) intensifica, a (se) înteți. – Probabil latină *Excotire. (< cos, cotis „gresie”).
1. Tranzitiv A face mai tăioasă lama unei arme sau a unei unelte de tăiat.
A face unui obiect vârf (înțepător).
2. Tranzitiv și reflexiv Figurat A (se) face mai ager, mai pătrunzător.
A (se) intensifica, a (se) înteți. – Probabil latină *Excotire. (< cos, cotis „gresie”).
DEX – dicționarul explicativ
2
A ascuți ascut tranzitiv 1) (obiecte tăioase) A face să devină (mai) ascuțit. ascuți cuțitul. 2) A prevedea cu vârf. Ascuți un creion. ascuți un bețișor. 3) A face să se ascută.
A-și ascuți urechile a deveni foarte atent; a-și încorda auzul. /<latină excotire
A-și ascuți urechile a deveni foarte atent; a-și încorda auzul. /<latină excotire
NODEX – noul dicționar explicativ
3
A se ascuți se ascute intranzitiv 1) (despre minte, privire etc.) A deveni (mai) pătrunzător. 2) rar A deveni (mai) intens; a crește în intensitate; a se intensifica; a se înteți; a se întări. /<latină excotire
NODEX – noul dicționar explicativ
4
Ascuți (ascuțit, ascuțit), verb –
1. A face mai tăioasă lama unei arme sau unelte; a face unui obiect vîrf. –
2. A (se) face mai ager, mai pătrunzător. –
3. A incita, a însufleți, a stimula. –
4. A face fin, a perfecționa.
Latină *excōtῑre, de la cōs, cotem (Pușcariu 140; Rew 2275; conform Densusianu, Română, XXXIII, 274), Conform cuțit, cute. Este posibil ca în evoluția lui să fi survenit o încrucișare cu latină acutiāre (› italiană aguzzare, vezi provensală, vezi portugheză agusar, franceză aiguiser, catalană aguar, spaniolă aguzar, conform Rew 134), cum presupune Dar, cu toate că semantismul se explică suficient prin prima ipoteză; conform sensurile „a face mai tăios” și „a face vîrf”, reunite și în spaniolă aguzar, afilar. Candrea-dens., 99, și Candrea presupun un latină *exacūtῑre, plecînd de la exacūtus.
Derivat ascuțime, substantiv feminin (faptul de a fi ascuțit; agerime); ascuțiș, substantiv neutru (tăiș, vîrf ascuțit); ascuțitoare, substantiv feminin (unealtă de ascuțit creioane); ascuțitură, substantiv feminin (vîrf.)
1. A face mai tăioasă lama unei arme sau unelte; a face unui obiect vîrf. –
2. A (se) face mai ager, mai pătrunzător. –
3. A incita, a însufleți, a stimula. –
4. A face fin, a perfecționa.
Latină *excōtῑre, de la cōs, cotem (Pușcariu 140; Rew 2275; conform Densusianu, Română, XXXIII, 274), Conform cuțit, cute. Este posibil ca în evoluția lui să fi survenit o încrucișare cu latină acutiāre (› italiană aguzzare, vezi provensală, vezi portugheză agusar, franceză aiguiser, catalană aguar, spaniolă aguzar, conform Rew 134), cum presupune Dar, cu toate că semantismul se explică suficient prin prima ipoteză; conform sensurile „a face mai tăios” și „a face vîrf”, reunite și în spaniolă aguzar, afilar. Candrea-dens., 99, și Candrea presupun un latină *exacūtῑre, plecînd de la exacūtus.
Derivat ascuțime, substantiv feminin (faptul de a fi ascuțit; agerime); ascuțiș, substantiv neutru (tăiș, vîrf ascuțit); ascuțitoare, substantiv feminin (unealtă de ascuțit creioane); ascuțitură, substantiv feminin (vîrf.)
DER – dicționarul etimologic
Încă o definiție din alt dicționar
5
Ascuți verb, indicativ prezent 1 singular și 3 plural ascut, imperfect 3 singular ascuțea; conjuncție prezent 3 singular și plural ascută; imper. 2 singular ascute, neg. nu ascuți
DOOM – dicționarul ortografic