Definitie Balaur - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Balaur, balauri, substantiv masculin (În basme) Monstru care intruchipeaza raul, imaginat ca un sarpe urias cu unul sau mai multe capete, adesea inaripat. ♦ (Art.) Denumirea populara a constelatiei dragonului. [Pronuntat: -la-ur] – Conform: limba albaneza b o l l ë „sarpe”, scr. b l a v o r.

Varianta definitie 2: Balaur substantiv
1. (MITOL.
POP.) (popular) sarpe, (prin Olt.) balaoana, (invechit) ajder, zmeu. (- cu sapte capete.)
2. (ASTRON.; art.) dragonul (art.). (-ul este o constelatie din emisfera boreala.)

Varianta definitie 3: Balaur substantiv masculin, plural balauri

Varianta definitie 4: Balaur -i m. folc.
Monstru fantastic care intruchipeaza raul, imaginat ca un sarpe urias cu mai multe capete. - cu sapte capete. [Silabe: -la-ur] /Cuv. autoht.

Varianta definitie 5: Balaur (balauri), substantiv masculin –
1. Dragon, monstru, hidra. –
2. Țigan. – Varianta balaur, (invechit) balaure.
Mr. bul’ar.
Origine necunoscuta.
Pare evident ca este vorba de un cuvint identic cu limba albaneza boljë „sarpe”, buljar „sarpe de apa” (de unde provine cu siguranta mr.), si cu limba sarba: bla(v)or, blavur; dar nu este sigura filiatia sa exacta.
Dupa Cihac, Meyer 41 si Berneker 58, rom. provine din limba sarba:, si acesta din limba albaneza, care ar reprezenta limba latina bel(l)ua; totusi, limba sarba: nu este suficient pentru a explica fonetismul rom., in timp ce, dimpotriva, limba sarba: pare mai curind a se explica drept imprumut din rom. (conform Candrea, Elementele, 407).
Celelalte solutii nu ofera mai multa probalilitate: din limba greaca (veche) πελώριον, dupa Roesler 555; din belua aura, dupa o ipoteza curioasa a lui Philippide, II, 633; din belluarius, dupa Pascu, Arch.
Rom., VI, 224, si Pascu, I,
84. Aceasta ultima ipoteza poate parea plauzibila; dar rezultatul ei normal ar fi *balar (conform limba albaneza buljar).
Pascu incearca sa elimine dificultatea, presupunind o analogie cu laur; insa nu se intelege necesitatea unei asemenea analogii.
Adaugam ca Lahovary 317 crede ca este vorba de un cuvint anterior perioadei indo-europene; si ca Moldovan 422 il deriva din arab. billaur, bullar „umflat”, care, dupa Dozy, Suppl.
I, 110, este cuvintul limba greaca (veche) βηρύλλος.
Faptul ca este vorba de un cuvint balcanic, fara explicatie in celelalte limbi cunoscute, ne face sa credem ca formele lui actuale trebuie sa se reduca la o radacina tracica *bell- sau ber- „fiara, monstru”, care nu stim daca ar fi coincis cu limba greaca (veche) πελώριον „monstru”.
Pentru acest ultim cuvint, Boissacq 765 presupune un indoeurop. *queror.
Este posibil sa ramina o urma din cuvintul tracic pe care l-am semnalat in numele eroului mitic Bellerophon; in acest nume, legenda interpreteaza prima parte, βελλέρος, ca nume propriu al unui frate al personajului, considerand ca numele sau inseamna „cel care ucide monstrul” (nu „cel care il ucide pe Belleros”, cum se interpreteaza curent).
Terminatia -aur prezinta o evidenta similitudine cu cea a limba greaca (veche) ϰενταύρος, care pina in prezent nu a fost explicata satisfacator, si in care este de asemenea posibil sa se intrevada o influenta tracica.
Derivat balauroaica, substantiv feminin (hidra); balaoana, substantiv feminin (tiganca).
Prin rom. se explica sas. balaur „dragon” si limba sarba: balaura, termen de insulta.

Varianta definitie 6: Balaur, balauri, substantiv masculin
1. politist.
2. sef mare.
3. tigan. (Nota: Definitia este preluata din Dictionar de argou al limbii romane, Editura Niculescu, 2007)