Benedictin -ă

Benedictin, -ă, benedictini, -e, substantiv, adjectiv
1. Substantiv masculin și feminin Călugăr (sau călugăriță) din ordinul întemeiat de sf.
Benedict de Nursia în secolul VI.
2. Adjectiv Care aparține benedictinilor (1), privitor la benedictini.
Figurat Laborios, harnic, muncitor.
3. Substantiv feminin Băutură spirtoasă, fină, de culoare galbenă, cu gust dulce (preparată la început de benedictini). – Din franceză Benedictin.

DEX – dicționarul explicativ

Benedictin, -ă I. substantiv masculin și feminin călugăr(iță) dintr-un ordin catolic, care a desfășurat o susținută activitate în domeniul construcțiilor. o muncă de benedictin = muncă intelectuală minuțioasă și de lungă durată.
II. adjectiv
1. care aparține benedictinilor.
2. (figurat) laborios, harnic, muncitor. (< franceză benediction)

MDN – marele dicționar de neologisme

Benedictin, -ă substantiv masculin și feminin Călugăr(iță) dintr-un ordin călugăresc, întemeiat în secolul VI de Benedict de Nursia în mănăstirea de la Monte Cassino din Italia. adjectiv Care aparține benedictinilor, referitor la benedictini.
(Figurat) Laborios. [< franceză benedictin].

DN – dicționar de neologisme

Benedictin benedictini masculin Călugăr care face parte din ordinul întemeiat de către Benedict de Nursia, în secolul VI, în Italia. /<franceză benedictin

NODEX – noul dicționar explicativ