Binevoi
Definitie, sens si explicatie
1Binevoi, binevoiesc, verb Iv.
Tranzitiv A avea dispozitie, o atitudine favorabila fata de o cerere, de o plangere etc; a catadicsi, a cabulipsi. – Bine + voi.
Tranzitiv A avea dispozitie, o atitudine favorabila fata de o cerere, de o plangere etc; a catadicsi, a cabulipsi. – Bine + voi.
2Binevoi verb (familiar si peior.) a catadicsi, a se invrednici, (familiar si peior. cuvant invechit) a cabulipsi. (A -t sa-mi raspunda.)
3Binevoi verb → voi
4A binevoi -iesc tranzitiv A voi, depasind anumite ambitii sau conventii; a avea bunavointa, bunatatea sa... /bine + a voi
5Binevoi (-oesc, -oit), verb – A avea o dispozitie favorabila fata de o cerere, a catadixi. – Varianta (invechit) binevrea.
De la bine si voi. – Derivat binevointa, bunavointa, substantiv feminin (atitudine binevoitoare, ingaduinta); binevoitor, adjectiv (care are bunavointa).
Binevointa, cuvint cuvant invechit, modificat in limba mod., intrucit se considera instinctiv ca vointa, s., nu se putea compune cu adverb bine, ci cu adjectiv buna; si poate si prin influenta franceza bonne volonte.
De la bine si voi. – Derivat binevointa, bunavointa, substantiv feminin (atitudine binevoitoare, ingaduinta); binevoitor, adjectiv (care are bunavointa).
Binevointa, cuvint cuvant invechit, modificat in limba mod., intrucit se considera instinctiv ca vointa, s., nu se putea compune cu adverb bine, ci cu adjectiv buna; si poate si prin influenta franceza bonne volonte.