Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Boci

1 * Cuvantul cu diacritice: bocí
Cuvantul fara diacritice: boci

Definitie: BOCI, bocesc, verb IV. Intranzitiv și reflexiv A plânge tare (cu vaiete și strigăte). ♦ Tranzitiv A recita bocete la înmormântarea cuiva. – Din boace (învechit și reg. „voce” < lat.).

2 * Cuvantul cu diacritice: a boci
Cuvantul fara diacritice: boci

Definitie: A boci antonim: a chicoti

3 * Cuvantul cu diacritice: bocí
Cuvantul fara diacritice: boci

Definitie: BOCI verb 1. a jeli, a jelui, a plânge. (A - un mort.) 2. verifica cuvantul: văita.

4 * Cuvantul cu diacritice: bocí
Cuvantul fara diacritice: boci

Definitie: boci verb, indicativ prezent 1 singular și 3 plural bocesc, imperfect 3 singular bocea; conjunctie: prezent 3 singular și plural bocească

5 * Cuvantul cu diacritice: a bocí bocésc
Cuvantul fara diacritice: boci

Definitie: A BOCI bocesc 1. tranzitiv (morți) A deplânge prin bocete, conform ritualului; a jeli. 2. intranzitiv 1) A plânge în hohote și cu vaiete. 2) A plânge un mort; a jeli. limba latina boace

6 * Cuvantul cu diacritice: bocí bocésc bocít
Cuvantul fara diacritice: boci

Definitie: boci (bocesc, bocit), verb – 1. A se plînge, a se jelui. – 2. A cînta bocete la înmormîntare. Limba Latina vōcῑre, care pare a fi o confuzie a lui vōcem cu vāgῑre; conform vōceāre, de unde limba italiana bociare „a publica”, gal. abujar „a zăpăci cu strigăte”, port. bocear „a vorbi, a striga” (Parodi, Rom., XVII, 52). Schimbarea de conjunctie: ar putea fi tîrzie, și datorată conjug. sale incoative. După Pușcariu 208 și DAR, ar deriva direct din boace, formă locală a lui voce, astăzi pe cale de dispariție; însă acestă ipoteză pare mai puțin credibilă,dacă se iau în vedere redusa răspîndire și vitalitate a lui boace, și absența formei corespunzătoare a voci. Derivat boceală, substantiv feminin (plînset, lamentație); bocet, substantiv neutru (plîns zbuciumat, vaiet; cîntare de mort, lamentație improvizată), der. de la verb, ca plînset, rîset, strigăt, țipăt de la verb respective (Giuglea, Concordances, 19, propune un limba latina vōcĭtum, care nu pare indispensabil); bocitor, adjectiv (care bocește); bocitoare, substantiv feminin (femeie care se îndeletnicește cu bocitul la înmormîntări). Din rom. provine limba sarba: bočitise „a certa” (Cihac, I, 26).