Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Bot

1 * Cuvantul cu diacritice: bot
Cuvantul fara diacritice: bot

Definitie: BOT, boturi, substantiv neutru 1. Partea anterioară a capului unor mamifere, cuprinzând gura (și nasul). ♢ Expresie A bea la botul calului = a bea încă un pahar, în picioare, la plecare; a bea ceva la repezeală. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tăcere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se șterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit să renunțe (la ceva). A se întâlni (cu cineva) bot în bot = a se întâlni (cu cineva) pe neașteptate, față în față. (Familiar) A-și băga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în toate, și unde trebuie, și unde nu trebuie. (Familiar) A se pupa bot în bot cu cineva = a trăi în mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supăra, a se bosumfla. 2. Figurativ Partea ascuțită sau lunguiață a unui obiect; vârf; partea din față a unui vehicul cu tracțiune mecanică. Botul cizmei. Botul automobilului. Botul locomotivei. – Etimologie necunoscuta

2 * Cuvantul cu diacritice: bot
Cuvantul fara diacritice: bot

Definitie: BOT substantiv verifica cuvantul: cruce, gură, măsea.

3 * Cuvantul cu diacritice: bot
Cuvantul fara diacritice: bot

Definitie: BOT substantiv 1. gură, (regional) mordă, (Ban. și Transilvania) flit. (Câinele apucă hrana cu -ul.) 2. verifica cuvantul: rât. 3. verifica cuvantul: vârf. 4. verifica cuvantul: proră. 5. pisc, (regional) botniță, bour. (- de la luntre.)

4 * Cuvantul cu diacritice: bot
Cuvantul fara diacritice: bot

Definitie: bot substantiv neutru, plural boturi

5 * Cuvantul cu diacritice: bot -uri
Cuvantul fara diacritice: bot

Definitie: BOT -uri n. 1) Partea anterioară a capului unor mamifere, cuprinzând gura și nasul. ♢ A bea la -ul calului a bea ultimul pahar, în picioare, înainte de plecare. 2) depr. Cavitate a capului omului în care se află limba și dinții și care servește ca organ al alimentației și al vorbirii; gură. ♢ A pune (pe cineva) cu -ul pe labe a pune (pe cineva) la punct; a obliga la tăcere (pe cineva). A se șterge pe - de ceva a fi nevoit să renunțe la ceva de mult râvnit. A se întâlni (cu cineva) - în - a se întâlni (cu cineva) pe neașteptate, față în față. A se pupa în - cu cineva a fi în mare prietenie cu cineva. A face - a se bosumfla. 3) Partea din față (ascuțită) a unui obiect. -ul automobilului. -ul pantofului. /Origine necunoscuta

6 * Cuvantul cu diacritice: bot bóturi
Cuvantul fara diacritice: bot

Definitie: bot (boturi), substantiv neutru 1. Umflătură, cucui; obiect rotund în general, sau extremitate rotunjită. 2. Bot (de animal). 3. Cocoașă. < Limba Latina b o t u m, atestat de Du Cange, care îl definește „lignum quodvis fractum, vel usu detritum”, pentru al cărui sens conform bont. Un limba latina botium sau bottium este de asemenea sugerat de limba italiana bozza „umflătură, cocoașă”, franceza bosse „cocoașă”, sp. bozo, bozal (Schuchardt, ZRPh., IV, 104; REW 1239a; DAR). Ar fi posibil și să se plece de la o rădăcină expresivă (conform Pușcariu, Dacor., VII, 475), căci aceeași consonanță trezește aceeași idee în sp. (Corominas, III, 393) și în limba slava (veche) (Berneker 77). În general, bot este folosit cu sensul 2; primul sens se mai păstrează în anumite expresii (botul dealului; botul cismei), iar sensul 3 în Trans. de Nord (ALR, I, 41). – Interpretarea expresivă este aceea care trebuie să fi dat naștere varianta boț, substantiv neutru (bot, obiect rotund în general; cocoloș; gălușcă, chiftea; tumoare, umflătură, bolfă; guvid, Cottus gubio) și bont, adjectiv (fără vîrf, tocit, neascuțit). Această identitate, care ne pare evidentă, nu a fost în general admisă. Cihac, II, 485, propune pentru boț, mag. bocs „chiftea”, sau bulgara buca „cocoloș, cocoașă”; și (I, 27) pentru bot un limba latina botum, de la botulus, care a fost acceptat de Philippide, Principii, 47; Șeineanu, Semasiol., 103; și Candrea, Elements, 1; pe care Pușcariu 211 l-a considerat ca „foarte puțin probabil” și REW 1241 ca „prea îndepărtat din punct de vedere semantic”. Tot Cihac, II, 484, vede în bont un der. de la mag. buta, ipoteză reluată de DAR. Pentru bot, DAR sugerează doar o legătură, de altfel imposibilă, cu franceza bout, și alta cu limba italiana, sp. boto, care probabil trebuie să se reducă la o comunitate de origini expresive (conform Corominas, I, 503); și pentru boț, admite necesitatea unui limba latina bottium. Pascu, Lat., 256, propune limba latina mutum, din limba greaca (veche); și Lahovary 320 se referă la cunoscutul fond anterior fazei indo-europene. – Derivat bontorog, adjectiv (tocit); butac, adjectiv (rotofei; tocit, bont; stupid, prost); boțos, adjectiv (cu bulb); boțuț, substantiv masculin (varietate de ciuperci); botișor, substantiv neutru (dim. de la bot); botos, adjectiv (ursuz, bosumflat; obraznic); boți, verb (a rotunji, a da formă rotundă; a strivi, a mototoli); îmboți, verb (a încreți, a mototoli); boțitură, substantiv feminin (cocoloș); Boțolan, substantiv masculin (nume de bou); botniță, substantiv feminin (apărătoare care se leagă la botul unor animale); botgros, substantiv masculin (pasăre, Cocothraustes vulgaris); botroș, substantiv masculin (pasăre cîntătoare, Pyrrhula europaea); buznat (var. boznat), adjectiv (umflat; supărat, bosumflat); al cărui sens primar pare să fi fost „plin la față, bucălat” și care, der. de la bot (pentru fonetismul lui, conform și bosumflat), ajunge să se confunde cu buză și, prin intermediul der. destul de rari buzna, îmbuzna, verb (a se bosumfla), cu îmbufna. Conform: și butuc, buză. [1053]

7 * Cuvantul cu diacritice: bot bóturi
Cuvantul fara diacritice: bot

Definitie: bot (boturi), substantiv neutru – 1. Umflătură, cucui; obiect rotund în general, sau extremitate rotunjită. – 2. Bot (de animal). – 3. Cocoașă. Limba Latina botum, atestat de Du Cange, care îl definește „lignum quodvis fractum, vel usu detritum”, pentru al cărui sens conform bont. Un limba latina botium sau bottium este de asemenea sugerat de limba italiana bozza „umflătură, cocoașă”, franceza bosse „cocoașă”, sp. bozo, bozal (Schuchardt, ZRPh., IV, 104; REW 1239a; DAR). Ar fi posibil și să se plece de la o rădăcină expresivă (conform Pușcariu, Dacor., VII, 475), căci aceeași consonanță trezește aceeași idee în sp. (Corominas, III, 393) și în limba slava (veche) (Berneker 77). În general, bot este folosit cu sensul 2; primul sens se mai păstrează în anumite expresii (botul dealului; botul cismei), iar sensul 3 în Trans. de Nord (ALR, I, 41). Interpretarea expresivă este cea care trebuie să fi dat naștere varianta boț, substantiv neutru (bot, obiect rotund în general; cocoloș; gălușcă; chiftea; tumoare, umflătură, bolfă; guvid, Cottus gubio) și bont, adjectiv (fără vîrf, tocit, neascuțit). Această identitate, care ne pare evidentă, nu a fost în general admisă. Cihac, II, 485, propune pentru boț, mag. bocs „chiftea”, sau bulgara buca „cocoloș; cocoașă”; și (I, 27) pentru bot un limba latina botum, de la botulus, care a fost acceptat de Philippide, Principii, 47; Șeineanu, Semasiol., 103; și Candrea, Elements, 1; pe care Pușcariu 211 l-a considerat că „foarte puțin probabil”, și REW 1241 ca „prea îndepărtat din punct de vedere semantic”. Tot Cihac, II, 484, vede în „bont” un der. de la mag. buta, ipoteză reluată de DAR. Pentru bot, DAR sugerează doar o legătură, de altfel imposibilă, cu franceza bout, și alta cu limba italiana, sp. boto, care probabil trebuie să se reducă la o comunitate de origini expresive (conform Corominas, I, 503); și pentru boț, admite necesitatea unui limba latina bottium. Pascu, Lat., 256, propune limba latina mutum, din limba greaca (veche); și Lahovary 320 se referă la cunoscutul fond anterior fazei indo-europene. Derivat bontorog, adjectiv (tocit); butac, adjectiv (rotofei; tocit, bont; stupid, prost); boțos, adjectiv (cu bulb); boțuț, substantiv masculin (varietate de ciuperci); botișor, substantiv masculin (dim. de la bot); botos, adjectiv (ursuz, bosumflat; obraznic); boți, verb (a rotunji, a da o formă rotundă; a strivi, a mototoli); îmboți, verb (a încreți, a mototoli); boțitură, substantiv feminin (cocoloș); Boțolan, substantiv masculin (nume de bou); botniță, substantiv feminin (apărătoare care se leagă la botul unor animale); îmbotnița, verb (a pune botniță); botgros, substantiv masculin (pasăre, Cocothraustes vulgaris); botroș, substantiv masculin (pasăre cîntătoare, Pyrrhula europaea); buznat (var. boznat), adjectiv (umflat; supărat, bosumflat); al cărui sens primar pare a fi fost „plin la față, bucălat”, și care, der. de la bot (pentru fonetismul lui, conform și bosumflat), ajunge să se confunde cu buză și, prin intermediul der. destul de rari buzna, îmbuzna, verb (a se bosumfla), cu îmbufna. Conform: și butuc, buză.