Definitie Bucă - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: BÚCĂ, buci, substantiv feminin (Popular)
1. Fesa.
2. Obraz (1). – Limba Latina Bucca „gura”.

Varianta definitie 2: BÚCĂ substantiv verifica cuvantul: fesa.

Varianta definitie 3: Buca substantiv feminin, g.-d. art. bucii; plural buci

Varianta definitie 4: BÚCĂ -ci f. 1) fam.
Fiecare dintre cele doua parti carnoase ale fetei omului (sau ale botului animalelor) de la tampla in jos; obraz. 2) Fiecare dintre cele doua parti carnoase si rotunjite, care se afla in partea dorsala a corpului omului si a unor animale; fesa. /<lat. bucca

Varianta definitie 5: Buca (buci), substantiv feminin –
1. Obraz, falca. –
2. Fesa, sold. – Mr., megl. buca.
Limba Latina bŭcca „gura” (Puscariu 226; REW 1357; Candrea-Dens., 188; DAR; Philippide, II, 635), conform limba albaneza bukë „piine” (Meyer 51), limba neogreaca: βούϰϰa „imbucatura”, limba italiana bocca, prov., cat., sp., port. boca, franceza bouche.
În rom. s-a pastrat sensul de „gura”; sensul de „obraz”, care a fost de asemenea propriu cuvintului lat., apare in rom., in bretonul boc’h si in berberul abeqqa.
Acest ultim sens, putin obisnuit in est (ALR 23), pierde teren fata de obraz, in esenta datorita asocierii de idei necuviinciose pe care o sugereaza; in schimb, sensul de „fese” este comun si general in rom.
Conform: bucata, imbuca.
Conform: evolutia semantica in sens opus, in buza.
Derivat bucalat (var. bucalau, bucaliu, bucalai), adjectiv (falcos, gras); bucalai, adjectiv (despre oi, cu capul negru); bucar, substantiv neutru (opritoare de ham).
Derivarea si relatiile reciproce intre bucalat si bucalai nu sint clare.
Cihac, I, 29 il deriva pe bucalat de la un limba latina *bucculentus, care pare foarte artificial, si imposibil din punct de vedere fonetic.
Loewe 10 si DAR admit ca bucalai „cu capul negru” a rezultat din compunerea lui buca „obraz” la animale si, pe de alta parte, in ciuda evidentei identitati a lui bucalat „gras” cu bucalai „cu capul negru”.
Credem ca trebuie mai curind plecat de la varianta bucalau, al carui f. normal, bucalaie, s-a interpretat probabil, prin etimologie populara, ca fiind in legatura cu laie, cu care nu are nimic a face in realitate.
Cu toate acestea, persista dificultatea derivarii lui bucalat plecindu-se de la buca; conform Spitzer, Dacor., VI, 332, a carui ipoteza (‹ bucca + latus) ni se pare nepotrivita.
S-ar putea avea in vedere o prima der. pe baza sufix -lau (conform fata › fatalau), prin care s-a format probabil un fals participiu bucalat.