Definitie Buf - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Buf1 interjectie Cuvant care imita zgomotul infundat produs de caderea unui obiect tare, de o lovitura sau de o explozie. – Onomatopee.

Varianta definitie 2: Buf2 substantiv neutru Numele unei figuri la jocul de arsice. – Etimologie necunoscuta

Varianta definitie 3: Buf3, -Ă, bufi, -e, adjectiv (Despre comedii) Cu un caracter comic exagerat. ♦ (Despre opere muzicale) Care este compus in genul liric usor. ♦ (Despre actori sau cantareti) Care s-a specializat in interpretarea unor roluri comice de comedie sau de opera muzicala bufa3; (despre roluri) specific comediei sau operei muzicale bufe3. – Din franceza Bouffe.

Varianta definitie 4: Buf interjectie puf!

Varianta definitie 5: Buf adjectiv burlesc, caraghios, caricatural, grotesc, parodic, ridicol. (De un comic -.)

Varianta definitie 6: Buf adjectiv m., plural bufi; f. singular bufa, plural bufe

Varianta definitie 7: Buf interjectie, substantiv neutru

Varianta definitie 8: Buf2 -a (-i, -e) 1) (despre opere muzicale sau dramatice) Care are un caracter comic exagerat. 2) (despre actori) Care este angajat in roluri comice. /<fr. bouffe

Varianta definitie 9: Buf1 interj. (se foloseste pentru a reda zgomotul puternic si infundat, produs de un obiect greu la cadere, de o lovitura, de o explozie etcetera). /Onomat.

Varianta definitie 10: Buf, -Ă adjectiv (despre opere muzicale sau dramatice) cu un caracter comic grotesc, caricatural. (< limba italiana buffo, franceza bouffe)

Varianta definitie 11: Buf, -Ă adjectiv (Despre opere muzicale sau dramatice) Hazliu; exagerat de comic; vesel. ♦ (Despre cantareti, actori) Care joaca roluri in opere comice, in farse, in comedii de intriga etcetera [< limba italiana buffo, franceza bouffe].

Varianta definitie 12: Buf (-fi), substantiv masculin – Bufnita. – Varianta bufa, bufna, buh(n)a, buhnita, buhac, puhaci, puhace. – Mr., megl. buf.
Limba Latina būfus, de la būho, būfo (Puscariu 231; REW 1352; Pascu, I, 54); conform limba italiana gufo, sp. buho, port. bufo.
Forma simpla are circulatie, generalizindu-se formele contaminate cu cuvinte mai mult sau mai putin asemanatoare din alte limbi, cum sint bulgara buchu(l), mag. buhu (› buha), limba neogreaca: μποῦφος, pol. puhacz (› puhaci), poate si cu creatiile expresive bazate pe interjectie buf.

Varianta definitie 13: Buf interjectie – Exprima zgomotul produs de ciocnirea a doua corpuri, de o lovitura sau o cazatura.
Creatie expresiva, care se intilneste cu limba slava (veche) buchnoti sau buchati „a bate cu putere”, de unde bulgara buchnuvam, limba sarba: buchnuti, limba rusa buchatĭ (Berneker 97); fapt pentru care Miklosich, Slaw.
Elem., 18, n-a sovait sa derive cuvintul rom. din limba slava (veche) Pe de alta parte, rezultatele acestei radacini expresive s-au contaminat si cinfundat adesea cu cele ale lui buh-.
Derivat bufni (var. buhni, buvni, bumni, bugni, bufui, buhai), verb (a izbucni; a bombani, a izbi); bufneala (var. bufaiala, bufnet, bufnitura, buhnitura), substantiv feminin (zgomot brusc); buhnaci, substantiv masculin (certaret, gilcevitor); bufnos, adjectiv (prost dispus, ursuz); imbufna, verb (a supara, a irita); rabufni, verb (a pocni; a cadea zgomotos).

Varianta definitie 14: Buf substantiv neutru singular (mar.) obiecte aduse din cursa cu intentia de a fi comercializate. (Nota: Definitia este preluata din Dictionar de argou al limbii romane, Editura Niculescu, 2007)