Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Buiestru -iastră

1 * Cuvantul cu diacritice: buiéstru -iástră
Cuvantul fara diacritice: buiestru

Definitie: BUIESTRU, -IASTRĂ, buieștri, -iestre, substantiv masculin, substantiv neutru, adjectiv 1. Substantiv neutru: Mers al calului sau al altor animale în timpul căruia pașii se fac cu picioarele din aceeași parte. 2. Adjectiv, substantiv masculin Buiestraș. 3. Adjectiv Nărăvaș; neastâmpărat, zburdalnic. – Etimologie necunoscuta

2 * Cuvantul cu diacritice: buiéstru
Cuvantul fara diacritice: buiestru

Definitie: BUIESTRU adjectiv , substantiv buiestraș. (Un - tânăr.)

3 * Cuvantul cu diacritice: buiéstru
Cuvantul fara diacritice: buiestru

Definitie: buiestru adjectiv m., substantiv masculin (silabe -ies-), plural buieștri; f. singular buiastră (silabe -ias-), plural buiestre

4 * Cuvantul cu diacritice: buiéstru
Cuvantul fara diacritice: buiestru

Definitie: BUIESTRU n. Mers al unor animale, în special al calului, când calcă deodată cu ambele picioare de pe aceeași parte. [Silabe bu-ies-] /Origine necunoscuta

5 * Cuvantul cu diacritice: buiéstru buiástră
Cuvantul fara diacritice: buiestru

Definitie: buiestru (buiastră), adjectiv – 1. (Cal) care merge făcînd pașii cu picioarele de aceeași parte. – 2. (Substantiv neutru:) Mers al calului în acest fel. – 3. (Adj.) Impetuos, excesiv. – Varianta boiastră, adjectiv f. (vacă in călduri). Origine incertă. După Giuglea, Dacor., I, 372, acceptat de Rosetti, II, 164, este vorba de limba latina boiester, de la boia „piedică, legătură”, datorită nevoii de a lega picioarele calului când se începe să i se arate pasul buiestru. Această ipoteză este dificilă din punct de vedere fonetic. Par mai puțin probabile sugestiile lui Tiktin (urmat de L. Spitzer, Dacor., IV, 664 și REW 1245), care pleacă de la bovestris, și ale lui Candrea, GS, VII, 287, care se bazează pe limba latina ambo extra. Pe de altă parte, Pușcariu a susținut cu tenacitate (DAR; Conv. Lit., XLVI, 167; Dacor., II, 683), der. de la un limba latina ambulester, de la ambŭlāre, care satisface semantic, dar care trezește îndoieli cu privire la fonetism. Toate aceste încercări de explicare pleacă de la presupunerea că este vorba de un cuvînt lat., și această supoziție se întemeiază pe prezența finalului -estru, care este posibil să reprezinte sufix limba latina -ester. Totuși Cihac, II, 32 se gîndea la o posibilă der. de la limba slava (veche) buj „încrezut”, bujakŭ „nebun” (› rom. buiac), conform pol. zbujać się „a se împăuna”. Sensul 3 („excesiv”) coincide cu această indicație. Este cert că DAR se îndoiește de autenticitatea acestui sens, care îl consideră o greșeală personală a lui Goga; dar cuvîntul apare repetat la Rebreanu, cu același sens, și pe de altă parte, coincide cu varianta boiastră „(vacă) în călduri”. Acest ultim cuvînt se leagă în DAR de bovestris: der. nesigură, dacă ne gîndim că în mod normal ar trebui să se aștepte o formație bazată pe taurus. Este cert, prin urmare, că buiestru nu poate fi separat de buiac, fie că este vorba de o contaminare, fie de o der. directă, cu finala modificată de influența lui pedestru.