Definitie Bărbat -ă - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: BĂrbat, -Ă, barbati, -te, substantiv masculin, adjectiv I. S. m.
1. Persoana adulta de sex masculin. ♦ Om in toata firea.
2. Sot. II. Adj. (Rar) Curajos; voinic; harnic, activ. – Limba Latina Barbatus.

Varianta definitie 2: BĂrbat substantiv
1. om. (Femei si -ti.)
2. verifica cuvantul: sot.

Varianta definitie 3: BĂrbat adjectiv verifica cuvantul: brav, curajos, cutezator, darz, inimos, indraznet, neinfricat, semet, viteaz.

Varianta definitie 4: Barbat substantiv masculin, adjectiv m., plural barbati; f. singular barbata, plural barbate

Varianta definitie 5: BĂrbat2 -ti m. 1) Persoana adulta de sex masculin. 2) Persoana plina de energie si de fermitate; om in toata firea. ♢ - de stat persoana marcanta, aflata intr-un post de conducere important. 3) Persoana de sex masculin casatorita, considerata in raport cu femeia ce i-a devenit sotie; sot. /<lat. barbatus

Varianta definitie 6: BĂrbat1 -ta (-ti, -te) rar 1) Care este inzestrat cu forta fizica si curaj. 2) rar Care munceste mult si cu folos; harnic; laborios; vrednic. /<lat. barbatus

Varianta definitie 7: Barbat (barbati), substantiv masculin –
1. Om adult. –
2. Persoana de sex masculin. –
3. Om insurat, barbat, sot.
4. (Adj.) Energic, curajos, viguros. – Mr., megl. barbat, istr. barbǫt.
Limba Latina barbatus (Puscariu 183; REW 946; Candrea-Dens., 134; Densusianu, GS, II, 314; DAR), cuvint pastrat in limbile romanice (it. barbato, prov. barbat, sp., port. barbado), dar cu sensul etimologic de „om cu barba”.
Totusi, sensul de „vir” figureaza inca in glose latine si este atestat si in limba neogreaca: βαρβάτος › limba albaneza varvat (unii considera, nejustificat, ca limba neogreaca: provine din rom.).
Pentru barbatus „sot, barbat”, conform Graur, Rom., LVI,
105. Conform: de asemenea limba latina med. barbanus „unchi” (Du Cange; Castro, Glos., 175), de unde gris. barbane, tarent. barbano „unchi”.
Expresia deal barbat, rar folosita cu sensul de „coasta abrupta, panta” este derivata de Giuglea, Dacor., V, 538-42, din limba latina vervactum (› sp. barbecho; conform REW 9264, cu rezerve).
Pare a fi mai curind vorba de un cuvint inrudit cu sp. bravo, bravio, a carui derivare din barbarus nu pare a fi general acceptata.
Derivat barbatel, substantiv masculin (sotior); barbatesc, adjectiv (caracteristic barbatilor, de barbat); barbateste, adverb (ca barbatii); barbatie, substantiv feminin (maturitate, vigoare, curaj, virilitate); barbatime, substantiv feminin (oamenii adulti, barbatii); barbatos, adjectiv (viril, viguros); barbatus, substantiv masculin (mascul al animalelor, in general; cui de lemn, care pune piedica sulului la razboiul de tesut); imbarbata, verb (a incuraja, a reconforta). – Din rom. provine mag. borbath „activ” (Candrea, Elemente, 407).