Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Caier

1 * Cuvantul cu diacritice: cáier
Cuvantul fara diacritice: caier

Definitie: CAIER, caiere, substantiv neutru Mănunchi de lână, de in, de cânepă sau de borangic, care se pune în furcă pentru a fi tors manual. [Pronuntat: ca-ier] – Limba Latina caiulus.

2 * Cuvantul cu diacritice: cáier
Cuvantul fara diacritice: caier

Definitie: caier substantiv neutru, plural caiere

3 * Cuvantul cu diacritice: cáier -e
Cuvantul fara diacritice: caier

Definitie: CAIER -e n. Mănunchi de lână, de in sau de cânepă care se pune în furcă pentru a fi tors. [Silabe ca-ier] limba latina caiulus

4 * Cuvantul cu diacritice: caíer cáiere
Cuvantul fara diacritice: caier

Definitie: caier (caiere), substantiv neutru – Mănunchi, cantitate de lînă sau cînepă de tors. – Mr. caer, megl. cair, istr. caier. Limba Latina călērus. Acest cuvînt apare numai în limba latina în forma gălērus, cu sensul de „căciulă de blană cu părul pe din afară”, considerată a fi der. de la gălea, și necesită o explicație. Ideea de bază a lui gălērus nu trebuie să fie cea de „coif”, ca în gălea, ci aceea de „coc de păr”, ca în limba latina căliendrum „coc fals, coc de păr care servește de podoabă”, de unde abruz. kelyendrę „boboc de floare” (REW 1514). Se știe că căliendrum reprezintă limba greaca (veche) ϰάλλυντρον, cuvînt obscur, pe care Bailly îl interpretează ca „tout ce qui sert à nettoyer”, de unde „pămătuf, coamă, smoc, șuviță de păr, moț” și îl pune în legătură cu ϰαλλύνω „a curăța, a înfrumuseța”. Pare a fi mai probabil să se plece de la χαλαρός „moale, fleșcăit”, χαλᾶν „a slăbi”; astfel încît ar însemna „obiect flasc, fără consistență”, explicîndu-se astfel mai bine sensurile secundare ale lui ϰάλλυντρον. De la aceeași familie provine ϰάλανδρος „ciocîrlie”, numită astfel datorită moțului, conform numele său lat., gălērῑ tus, de la gălērus după Boissacq, origine necunoscută; Walde 83 se gîndește la χαράδριος „specie de pasăre”. Presupunem că gălērus, care trebuie să reprezinte un călĕrus, este corespondentul limba latina al limba greaca (veche) χαλαρòς „fleșcăit” tot așa cum căliendrum este al lui ϰάλλυντρον; caz în care este evident că a însemnat probabil „moț, ciuf”, conform gălērῑtus „(pasăre) moțată”, fiind secundară accepția de „căciulă”. Celelalte explicații nu sînt convingătoare. Sl. kǫdrĭ „încrețit” (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 329) sau kǫdrjavŭ „încrețit” (Cihac, II, 37) nu pot fi admise. Pușcariu 251 (și ZRPh., XVIII, 689 și DAR) a propus un limba latina carium, de la carĕre „a scărmăna”, al cărui fonetism este dificil; același autor Dacor., III, 669, de la limba latina cavabile, pe care nu-l înțelegem. Pascu, Archiva, XV, 439, (repetat în Lat., 256 și Pascu, I, 192) presupune un limba latina cairum, de la limba greaca (veche) ϰαĩρος „fir”. În sfîrșit, Giuglea, Contributions, 15-19, de gîndește la limba latina caia „par”, conform gasc. cay, sp. cayado prin intermediul unui dim. de tipul caiulus (conform Densusianu, GS, VII, 275); în afară de acestă dificultate fonetică, acestă explicație pare a admite o confuzie nefirească între caier și furcă. Derivat încăiera, verb (a pedepsi; reflexiv, a se părui, a se bate, a se lua la bătaie); încăierătură, substantiv feminin (bătaie). Sensul se explică pornind de la noțiunea de „încurcătură”. Totuși DAR preferă să plece de la un limba latina incavellare, de la cavella „coș”, ipoteză dificilă și totodată inutilă, pe cînd Spitzer, Dacor., IV, 654, propune un limba latina incavulare.