Definitie Caier - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Caier, caiere, substantiv neutru Manunchi de lana, de in, de canepa sau de borangic, care se pune in furca pentru a fi tors manual. [Pronuntat: ca-ier] – Limba Latina *Caiulus.

Varianta definitie 2: Caier substantiv neutru, plural caiere

Varianta definitie 3: Caier -e n.
Manunchi de lana, de in sau de canepa care se pune in furca pentru a fi tors. [Silabe Ca-ier] /<lat. caiulus

Varianta definitie 4: Caier (caiere), substantiv neutru – Manunchi, cantitate de lina sau cinepa de tors. – Mr. caer, megl. cair, istr. caier.
Limba Latina *calērus.
Acest cuvint apare numai in limba latina in forma galērus, cu sensul de „caciula de blana cu parul pe din afara”, considerata a fi der. de la galea, si necesita o explicatie.
Ideea de baza a lui galērus nu trebuie sa fie cea de „coif”, ca in galea, ci aceea de „coc de par”, ca in limba latina caliendrum „coc fals, coc de par care serveste de podoaba”, de unde abruz. kelyendrę „boboc de floare” (REW 1514).
Se stie ca caliendrum reprezinta limba greaca (veche) ϰάλλυντρον, cuvint obscur, pe care Bailly il interpreteaza ca „tout ce qui sert à nettoyer”, de unde „pamatuf, coama, smoc, suvita de par, mot” si il pune in legatura cu ϰαλλύνω „a curata, a infrumuseta”.
Pare a fi mai probabil sa se plece de la χαλαρός „moale, flescait”, χαλᾶν „a slabi”; astfel incit ar insemna „obiect flasc, fara consistenta”, explicindu-se astfel mai bine sensurile secundare ale lui ϰάλλυντρον.
De la aceeasi familie provine ϰάλανδρος „ciocirlie”, numita astfel datorita motului, conform numele sau lat., galērῑ tus, de la galērus dupa Boissacq, origine necunoscuta; Walde 83 se gindeste la χαράδριος „specie de pasare”.
Presupunem ca galērus, care trebuie sa reprezinte un *calĕrus, este corespondentul limba latina al limba greaca (veche) χαλαρòς „flescait” tot asa cum caliendrum este al lui ϰάλλυντρον; caz in care este evident ca a insemnat probabil „mot, ciuf”, conform galērῑtus „(pasare) motata”, fiind secundara acceptia de „caciula”.
Celelalte explicatii nu sint convingatoare.
Sl. kǫdrĭ „incretit” (Miklosich, Slaw.
Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 329) sau kǫdrjavŭ „incretit” (Cihac, II, 37) nu pot fi admise.
Puscariu 251 (si ZRPh., XVIII, 689 si DAR) a propus un limba latina *carium, de la carĕre „a scarmana”, al carui fonetism este dificil; acelasi autor Dacor., III, 669, de la limba latina *cavabile, pe care nu-l intelegem.
Pascu, Archiva, XV, 439, (repetat in Lat., 256 si Pascu, I, 192) presupune un limba latina *cairum, de la limba greaca (veche) ϰαĩρος „fir”.
În sfirsit, Giuglea, Contributions, 15-19, de gindeste la limba latina caia „par”, conform gasc. cay, sp. cayado prin intermediul unui dim. de tipul *caiulus (conform Densusianu, GS, VII, 275); in afara de acesta dificultate fonetica, acesta explicatie pare a admite o confuzie nefireasca intre caier si furca.
Derivat incaiera, verb (a pedepsi; reflexiv, a se parui, a se bate, a se lua la bataie); incaieratura, substantiv feminin (bataie).
Sensul se explica pornind de la notiunea de „incurcatura”.
Totusi DAR prefera sa plece de la un limba latina *incavellare, de la cavella „cos”, ipoteza dificila si totodata inutila, pe cind Spitzer, Dacor., IV, 654, propune un limba latina *incavulare.