Definitie Car - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Car1, cari, substantiv masculin Nume dat mai multor specii de insecte mici daunatoare, din ordinul coleopterelor, cu corpul paros si cu picioarele scurte, care traiesc in lemn si se hranesc cu acesta. – Limba Latina Carius (= caries).

Varianta definitie 2: Car2, care, substantiv neutru
1. Vehicul terestru incapator, cu patru roti, cu tractiune animala, folosit la tara pentru transportarea poverilor. ♢ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric.
Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. si popular) Car de foc = tren. ♢ Expresie Nici in car, nici in caruta, se spune despre cineva nehotarat, care nu stie ce vrea.
A pus carul inaintea boilor, se zice despre un om neindemanatic, care face lucrurile pe dos. ♢ Compuse: Carul-Mare = constelatie alcatuita din sapte stele asezate in forma de car2 (1); ursa-mare; Carul-Mic = constelatie formata din sapte stele (printre care si steaua polara) asezate in chip asemanator cu cele din carul-mare; ursa-mica. ♦ (În antichitate) Vehicul cu doua roti, tras de doi sau patru cai, folosit in lupte, la jocuri si la ceremonii.
2. Cantitate de material care se poate incarca intr-un car2 (1).
Un car de lemne. ♦ Figurativ Multime, gramada.
Un car de ani. ♢ Loc adverb Cu carul = din belsug.
3. (Regional) Parte a ferastraului mecanic alcatuita din doua barne puse pe rotite, pe care se asaza busteanul pentru a fi prefacut in scanduri. – Limba Latina Carrus (cu unele sensuri noi dupa franceza char).

Varianta definitie 3: Car3, caruri, substantiv neutru Piesa cilindrica mobila pe care se fixeaza hartia la masina de scris, facand posibila (prin deplasare) scrierea succesiva a literelor si a randurilor. – Dupa limba engleza [typewriter] Carriage, franceza Chariot.

Varianta definitie 4: Car substantiv verifica cuvantul: gramada, moara, multime, tintar.

Varianta definitie 5: Car substantiv
1. car funebru verifica cuvantul: dric; car funerar verifica cuvantul: dric; car mortuar verifica cuvantul: dric.
2. (ASTRON.) Carul-Mare = (livresc) Ursa-Mare; Carul-Mic = (livresc) Ursa-Mica.
3. (TEHNICA) (regional) caruta, masa, razboi, sclai. (- la joagar.)

Varianta definitie 6: Car (insecta) substantiv masculin, plural cari

Varianta definitie 7: Car (vehicul) substantiv neutru, plural care

Varianta definitie 8: Car (piesa la masina de scris) substantiv neutru, plural caruri

Varianta definitie 9: Car3 -uri n.
Piesa mobila si glisanta a unor masini. -ul masinii de scris. /<fr. chariot

Varianta definitie 10: Car2 -i m. 1) la plural Specie de insecte mici, daunatoare, avand corpul paros si picioare scurte, care traiesc in lemn si se hranesc cu acesta. 2) Insecta din aceasta specie. /<lat. carius

Varianta definitie 11: Car1 -e n. 1) Vehicul cu patru roti tras, de obicei, de boi, folosit pentru transportarea incarcaturilor mari. ♢ - funebru vehicul cu care sunt dusi mortii la cimitir; dric. A pune -ul inaintea boilor a face ceva altfel decat este normal; a fi nepriceput. 2) Cantitate de material care incape intr-un asemenea vehicul. Un - de fan. 3) (in antichitate) Trasura cu doua roti, trasa de cai si folosita la festivitati si ceremonii. - de triumf. 4) figurat Cantitate mare de ceva; gramada; multime. Un - de ani. ♢ Cu -ul in cantitate mare; cu gramada; din belsug. 5): -ul-Mare constelatie alcatuita din sapte stele ce reprezinta un car cu oiste; Ursa-Mare. -ul-Mic constelatie asemanatoare cu Carul-Mare, dar cu distanta dintre stele mai mica; Ursa-Mica. /<lat. carrus

Varianta definitie 12: Car substantiv neutru piesa cilindrica mobila pe care se fixeaza hartia la masina de scris. (dupa limba engleza /typewriter/ carriage, franceza chariot)

Varianta definitie 13: Car (care), substantiv neutru –
1. Vehicul cu patru roti, cu tractiune animala. –
2. Caratura. –
3. (Înv.) Obligatia de a contribui personal la transporturile de Stat. –
4. Parte a unor aparate ca ferastraul mecanic, masina de scris etcetera – Mr., megl. car.
Limba Latina carrus (Puscariu 284; Candrea-Dens., 253; REW 1721; DAR); conform limba albaneza karrë, limba italiana, prov., cat., sp., port. carro, franceza char.
Derivat caroaie, substantiv feminin (car cu doua roti; car pentru transportul trunchiurilor de copaci, cu distanta intre osii care poate fi schimbata; dispozitiv care pune urzeala in razboiul de tesut); carucer, substantiv masculin (invechit, carutas); carucior, substantiv neutru (dim. al lui car; trasurica de copil); carut, substantiv neutru (car, caruta); caruta, substantiv feminin (car), mr., megl. caruta; carutas, substantiv masculin (vizitiu; Arg., dezertor); caruti, verb (a transporta).
Caruta poate fi un sing. analogic de la carute, plural de la dim. normal carut; insa ar putea fi la fel de bine limba latina carucca, al carui plural *caruce ar putea da carute, prin influenta aceluiasi dim. (Pascu, I, 57, il deriva de la un limba latina *carrucia, care este inutil; conform si Iordan, BF, VI, 150).
Din rom. provine bulgara, rut. karuca (Miklosich, Wander., 16), rut. kary, „car” (Candrea, Elemente, 404), limba sarba: karuce, mag. karuca (Edelspacher 15).

Varianta definitie 14: Car (cari), substantiv masculin – Specie de insecta mica daunatoare (Anobium pertinax). – Varianta (invechit) cariu.
Limba Latina caries (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 411; REW 1697), sau carius (Puscariu 293; Candrea-Dens., 259); conform sp. caronjo, caroncho, arag., port. quara, cat. quer. – Derivat cari, verb (a gauri, a roade, a minca); carete, substantiv masculin (car, insecta), pe care Diculescu, Elementele, 455, il deriva, prin intermediul unei forme ipotetice *scarete, de la limba greaca (veche) σϰαρίς (pentru valoarea de singularizare a sufix -ete, conform Graur, BL, II, 246-9).