Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Ceauș

1 * Cuvantul cu diacritice: ceaúș
Cuvantul fara diacritice: ceaus

Definitie: CEAUȘ, ceauși, substantiv masculin 1. Funcționar inferior la turci, care îndeplinea funcția de ușier, de curier sau de aprod (1) al curții. 2. Nume dat, în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova, unor funcționari publici: a) șef al unei cete de slujitori; b) căpetenie de surugii; c) căpetenia vânătorilor domnești; d) aprod (3). 3. (Înv.) Om de serviciu la sinagogă. – Din limba turca: çavuș.

2 * Cuvantul cu diacritice: ceaúș
Cuvantul fara diacritice: ceaus

Definitie: ceauș substantiv masculin, plural ceauși

3 * Cuvantul cu diacritice: ceaúș -i
Cuvantul fara diacritice: ceaus

Definitie: CEAUȘ -i m. cuvant invechit 1) Slujbaș de rang inferior care îndeplinea diferite funcții la curte. 2) Servitor la sinagogă. [Silabe cea-uș] limba turca șavuș

4 * Cuvantul cu diacritice: ceaúș
Cuvantul fara diacritice: ceaus

Definitie: ceauș, ceauși, substantiv masculin (învechit) 1. funcționar inferior al Sultanului turcesc (ușier, curier, aprod). 2. funcționar inferior în țările române cu aceleași funcții: ușier, curier, aprod. 3. căpetenie, comandant, șef, vătaf al slugilor. 4. grad vechi în armată (căprar). 5. mijlocitor între plutași și expeditorul plutelor; dragoman. 6. varietate de struguri albi. 7. numele unei hore.

5 * Cuvantul cu diacritice: ceaúș ceaúși
Cuvantul fara diacritice: ceaus

Definitie: ceauș (ceauși), substantiv masculin – 1. Funcționar inferior în administrația turcă, portar, ușier. – 2. În Muntenia și Mold., cuvant invechit, ofițer de poliție, șef peste 40 tufeccii, în subordinea marelui spătar. – 3. În vechea organizare militară, șef al unei mici unități (pe care Bălcescu o evaluează, exagerat, la 500 de oameni). – 4. Șef, căpetenie. – 5. Unul din personajele care alcătuiesc dansul călușarilor. – 6. (Banat) Persoană care îi ajută pe nași în însărcinările lor, în timpul nunții. – 7. Varietate de struguri de masă. – Mr. ciauș. Limba Turca: ça(v)uș „sergent” (Șeineanu, II, 125; Lokotsch 404; Iogu, GS, IV, 157; Ronzevalle 70); conform bulgara čaus. – Derivat ceaușesc, adjectiv (de portar; de agent, de poliție); ceauși, verb (a servi ca ceauș); ceaușie, substantiv feminin (îndeletnicirea de ceauș). Bălcescu folosește cuvîntul căușel (chihii sau căușeii erau peste zece soldați), probabil rezultat al unei lecturi greșite, în loc de ceaușel.