Definitie Cel cea - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Cel, cea, cei, cele, adjectiv dem. (antepus), art., adjectiv , pronume dem. I. Adjectiv dem. (antepus) (Popular) (Arata ca fiinta sau lucrul desemnate de substantivul pe care il determina se afla mai departe, in spatiu sau in timp, de vorbitor).
Ia in brate cea caldare. ♢ Expresie Cea (sau ceea) lume = lumea cealalta; celalalt taram. II. Articol , adjectiv
1. (Preceda un adjectiv care determina un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoana, nearticulat) Fruntea ta cea lata.
Ștefan cel Mare.
2. (Preceda un numeral ordinal sau cardinal) Cele trei fete.
Cel de-al treilea copac.
3. (Urmat de „mai” formeaza superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În loc, adverb ) Cel mult = A) maximum; B) in cazul cel mai favorabil, in cazul extrem.
Cel putin = A) minimum; B) macar, barem.
4. (Substantiveaza adjectivul pe care il preceda) Cel bogat. Iii. Pron. dem.
1. (Indica pe cineva sau ceva relativ departat, in spatiu sau timp, de vorbitor).
Cel de dincolo. ♢ (Loc. substantiv) Cel de sus = Dumnezeu. (Popular) Cel de pe comoara (sau cu coarne) = dracul. (Intra in formarea unui pronume relativ compus).
2. Cel ce = care. [Genitiv-dat. singular Celui, celei, gen.-dat. plural celor] – Din Acel, acea (cu afereza lui a prin fonetica sintactica).

Varianta definitie 2: Cel adjectiv , pronume
1. adjectiv acel.
2. adjectiv , pronume (popular) al. (- mai mare.)

Varianta definitie 3: -CÉL element „tumoare”, „hernie”. (< franceza -cèle, conform din limba greaca kele, umflatura)

Varianta definitie 4: Cel adjectiv m. (antepus), art. m., g.-d. celui, plural cei; f. singular cea, g.-d. celei, plural cele; g.-d. m. si feminin: celor

Varianta definitie 5: Cel1 cea (cei, cele) pron. dem. popular verifica cuvantul: Acel. ♢ Cel ce persoana sau obiectul care. Toate cele (sau celea) tot ce e necesar. Cel de sus Dumnezeu. Cel cu coarne dracul. /Din acel, aceea

Varianta definitie 6: Cel2 cea (cei, cele) art. 1) (leaga un substantiv de determinativul lui ) Baiatul cel frumos. Ștefan cel Mare. 2) (realizeaza substantivarea adjectivelor) Cel harnic este apreciat.
Cei trei au plecat. 3) (serveste la formarea superlativului relativ) Cel mai istet. ♢ Cel putin minimum; macar; barem. Cel mult a) maximum; b) in cel mai bun caz. Cel din urma ultimul. În cele din urma in sfarsit; in fine. (Toate) cele bune formula de salut, rostita la despartire. /Din acel, aceea

Varianta definitie 7: -cel verifica cuvantul: Celo2.

Varianta definitie 8: Cel art. adjectiv , pronume dem. –
1. Acela (indica persoane si obiecte departate). –
2. Acela (indica, dintre doua obiecte, pe cel mai indepartat). –
3. Serveste pentru a pune in evidenta, in cazul obiectelor cunoscute: doar ti-i mai scutura din cele batrinete (Alecsandri); ce-ati mai auzit prin cele lume? (Pop Reteganul). –
4. Înainte de un adjectiv calificativ, evita repetitia antecedentului; care din toate acele vorbe este cea adevarata (Creanga). –
5. Acela (in corelatie cu ce). –
6. (Art. def.) Stabileste o corelatie intre substantiv si atributul sau (la inceput, pentru a distinge substantiv astfel determinat de alte obiecte identice sau asemanatoare): parintele vostru cela din ceriu (Vaarlam); toti boierii cei mari si cei mici (Ispirescu), (astazi aceasta nuanta s-a pierdut). –
7. (Art. def.) Stabileste o corelatie intre un substantiv si un numeral ordinal: un punct se misca, cel intii si singur (Eminescu). –
8. (Art. def.) Formeaza superlativul relativ, prin adaugarea sa la comparativ. –
9. Împreuna cu adjectiv , formeaza constructii cu valoare de s.: cel de jos cu cel calare anevoie se invoiesc (I. Golescu). – Cele sfinte. – Cel de sus. – Cel pierit (sifilis).
Forma atona redusa de la acel.
Decl. ca acel. – Compara celalalt, adjectiv si pronume dem. (al doilea; plural ceilalti), forma care prezinta numeroase varianta, datorita posibilitatii de a se uni cele doua forme, cel si cela, cu alte doua forme, alt si alalt, aceasta din urma cu varianta alalt, alant si alant.
Forme de baza: celalalt (f. cealalta), gen. celuilalt (f. celeilalte), plural ceilalti (f. celelalte); gen. celorlalti (f. celorlalte).
Le corespund mr. alantu, anantu, megl. lalt, (la)lant.
Puscariu 54 se gindeste la o der. directa din limba latina *illum illum alter; este insa probabil ca aceasta compunere sa fie rom.