Definitie Ciuf - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Ciuf, (1) ciufuri, substantiv neutru, (2, 3) ciufi, substantiv masculin
1. Substantiv neutru: Smoc de par zbarlit (cazut pe frunte).
2. Substantiv masculin Nume dat in gluma oamenilor, mai rar animalelor, cu parul ciufulit sau, prin extensiune, cu aspect neingrijit.
3. Substantiv masculin Numele mai multor pasari rapitoare de noapte din familia bufnitelor, cu doua smocuri de pene deasupra ochilor; ciuhurez. – Etimologie necunoscuta

Varianta definitie 2: Ciuf substantiv
1. (popular) halaciuga. (Are un - de par.)
2. (ORNIT.; Asio otus) (prin Olt.) stiuhurez.
3. (ORNIT.; Otus scops) (prin Banat) ciui, cius, scioi, tui, tius.
4. verifica cuvantul: huhurez.

Varianta definitie 3: Ciuf adjectiv verifica cuvantul: caraghios, ridicol.

Varianta definitie 4: Ciuf (persoana, pasare) substantiv masculin, plural ciufi

Varianta definitie 5: Ciuf (smoc de par) substantiv neutru, plural ciufuri

Varianta definitie 6: Ciuf1 -uri n. 1) Smoc de par zbarlit (care atarna pe frunte). A apuca de -. 2) glum.
Fiinta cu par zbarlit. /<ung. csuf

Varianta definitie 7: Ciuf2 -i m.
Pasare rapitoare nocturna din familia bufnitelor. /<ung. csuf

Varianta definitie 8: Ciuf substantiv si adjectiv (regional)
1. (substantiv neutru) par mult si zbarlit, nepieptenat; halaciuga.
2. (substantiv masculin) bufnita, huhurez, ciuhurez.
3. (adj.) cu parul valvoi, nepieptenat; ciufulit.
4. (substantiv neutru) numele unui dans taranesc.
5. (reg.; substantiv masculin) pacalici, mascarici, bufon, ciufelnic.
6. (reg.; substantiv masculin si feminin:) barbat sau femeie decazut(a), depravat(a); secatura, vagabond, om fara capatai.
7. (reg.; substantiv masculin si feminin:) om sau femeie urat(a), pocit(a), slut(a).

Varianta definitie 9: Ciuf (-fi), substantiv masculin –
1. Smoc de par zbirlit. –
2. Mot. –
3. (Adj.) Ciufulit, zbirlit, cu parul incilcit. –
4. Cucuvea. –
5. Pocitanie, slutenie, persoana urita si caraghioasa. –
6. Afemeiat, petrecaret, depravat. –
7. Șarlatan, pungas. –
8. Dans tipic.
Varianta ciof.
Mr. ciuf.
Creatie expresiva (Schuchardt, ZRPh., XXXI, 1-5; Tiktin), conform limba sarba: čup (› rom. ciup), limba italiana ciuffo (Battisti, II, 969), limba albaneza čufkë.
Numele cucuvelei se explica prin motul pe care il au unele specii ale acestei pasari, iar sensul 6 pare a proveni din notiunea intermediara de „persoana care se culca tirziu, noctambul.” Cu acceptia de „sarlatan” prezinta aceeasi asociere de idei a limba latina bufo cu franceza bouffon.
Philippide, II, 706, considera cuvintul „obscur”.
Puscariu, Dacor., II, 607 (urmat de Galdi, Dict., 116), pleaca de la mag. csuf; dar acelasi Puscariu, Dacor., II, 609 (conform DAR), considera ca ciuf „mot” drept cuvint diferit, care deriva din verifica cuvantul: limba germana, conform limba italiana ciuffo.
Este vorba fara indoiala de o greseala, si cuvintul limba italiana se considera de obicei cuvint expresiv (conform Prati 288), la fel ca cel rom.
Conform: Rosetti, II,
114. Este putin probabila der. din bulgara čuch (Conev 54), si mai putin cea dintr-o limba anterioara indoeurop. (Lahovary 323), si din limba slava (veche) čubŭ „creasta” (Cihac, II, 57).
Derivat ciuha (var. ciofa, ciof), substantiv feminin (bufnita; sperietoare); cius, adjectiv (motat); cius, substantiv masculin (specie de cucuvea, Citus brachyotus); ciufan, substantiv masculin (varietate de varza); ciufuli, verb (a ciufuli, a zbirli, a incilci parul; a se lua la harta, a se lua de par, a se parui; a face pe cineva ridicol; a-si bate joc de cineva; Trans., a insela); der. expresiva (Graur, BL, IV, 91), care s-a confundat in Trans. cu mag. csufolni „a ridiculiza, a insela”, de unde ultimele sale sensuri; ciufuleala, substantiv feminin (bataie, chelfaneala; pedeapsa); ciuhurez, substantiv masculin (specie de cucuvea, Asio otus), rezultat al contaminarii intre ciuha si huhurez.
Nu este clara relatia acestei radacini cu ciurla (var. ciurlos), substantiv masculin (despletit, ciufulit), der. ciurlan, substantiv masculin (tufis, maracinis); si cea pe care o propune Battisti, III, 1819, de la ciuha, limba italiana giufà, cu arab.
ğuhā „nebun,” pare incerta.