Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Clanț

1 * Cuvantul cu diacritice: clanț
Cuvantul fara diacritice: clant

Definitie: CLANȚ, (1) interjectie, (2) clanțuri substantiv neutru 1. Interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de clanța ușii, de izbirea fălcilor sau a dinților, de țăcănitul foarfecelor, de închiderea cu zgomot a unui capac etcetera 2. Substantiv neutru: Cioc; prin extensiune (glumeț și peior.) gură. Expresie (Înv.) A ține clanț = a putea face față într-o dispută verbală, într-o controversă cu cineva. – Onomatopee.

2 * Cuvantul cu diacritice: clanț
Cuvantul fara diacritice: clant

Definitie: CLANȚ substantiv verifica cuvantul: cioc, clonț, plisc.

3 * Cuvantul cu diacritice: clanț
Cuvantul fara diacritice: clant

Definitie: clanț interjectie

4 * Cuvantul cu diacritice: clanț
Cuvantul fara diacritice: clant

Definitie: clanț substantiv neutru, plural clanțuri

5 * Cuvantul cu diacritice: clanț
Cuvantul fara diacritice: clant

Definitie: CLANȚ² interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs de lovirea dinților de sus de cei de jos, de foarfece la închidere sau la deschidere etcetera). /Onomat.

6 * Cuvantul cu diacritice: clanț -uri
Cuvantul fara diacritice: clant

Definitie: CLANȚ¹ -uri n. 1) (la păsări) Organ cornos care constituie o prelungire a gurii; cioc; plisc. 2) depr. Organ al vorbirii; gură. ♢ A-și ține -ul a-și închide gura; a tăcea. /Onomat.

7 * Cuvantul cu diacritice: clanț
Cuvantul fara diacritice: clant

Definitie: clanț interjectie – Imită zgomotul produs de o încuietoare sau un zăvor, o foarfecă, izbirea dinților etcetera Formație expresivă, identică următoarei. – Derivat clanț, substantiv neutru (gură, cioc); clanță, substantiv feminin (clampă, ivăr, zăvor; gură-spartă, moară-stricată, om certăreț; mască folosită în jocurile populare de Crăciun); clănțos, adjectiv (vorbăreț; certăreț); clănțănog, adjectiv (certăreț, gîlcevitor); clănțău, substantiv masculin (gură-spartă, om care vorbește mult; avocat); clănță(n)i (var. clențăni), verb (a tremura, a-și izbi dinții; a face zgomot cu clanța, a încerca la ușă; a bărfi, a umbla cu vorbe; a căuta ceartă, a face scandal; a face zgomot obiectele de metal cînd se mișcă); clănțăneală (var. clănțănit, clănțănitură), substantiv feminin (faptul de a clănțăni; trăncăneală); clănțănitor, adjectiv (care tremură). Întîlnirea cu limba germana Klincke, franceza clenche, mag. k(e)lincs pare întîmplătoare. Din rom. provine bulgara kljanca (Capidan, Raporturile, 222). – Conform: cloț.