Colibă
Definitie, sens si explicatie
1Colibă, colibe, substantiv feminin Casa mica si saracacioasa. ♦ Adapost provizoriu pentru oameni si uneori, pentru animale, facut din barne, din crengi etcetera si acoperit cu paie, ramuri etcetera – Din limba slava (veche) Koliba.
2Colibă substantiv verifica cuvantul: stana, tarla.
3Colibă substantiv bordei, (regional) obor, (Transilvania) cobasa, (Mold. si Transilvania) poiata, (prin Banat) zomonita. (Mosneagul locuia intr-o -.)
4Coliba substantiv feminin, g.-d. art. colibei; plural colibe
5Colibă -e f. 1) Constructie provizorie, in forma de piramida sau con, folosita ca adapost impotriva intemperiilor. 2) Locuinta primitiva. /<sl. koliba
6Coliba (colibe), substantiv feminin – Casa mica si saracacioasa, cocioaba. – Mr. caliva, megl. coliba.
Origine necunoscuta.
Cuvintul apare in toate limbile balcanice: limba neogreaca: ϰαλύβα (› mr.), limba turca: koliba, kaliba, kulübe, limba albaneza koljubë, bulgara koliba (› megl.), limba sarba:, slov., ceh., pol., mag. koliba, rut. kołyba.
Se presupune in general ca rom. provine din limba greaca (veche) ϰαλύβη, fie direct (Roesler 571; conform Daničič, V, 189; Vasmer, Gr., 79), fie prin intermediul bulgara sau limba sarba: (Miklosich, Slaw.
Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 297; Cihac, Ii, 69; Conev 81; Sandfeld 18; Dar; Puscariu, Lr., 260), sau al limba turca: (Miklosich, Türk.
Elem., I, 88; Meyer 170; K. Treimer, Mitt.
Wien, 354).
Derivat pe baza cuv. limba greaca (veche) este greu de admis direct fiindca daca este imprumut vechi, λ ar da r, daca este modern, β ar da ν; prin intermediul altei limbi, deoarece se presupune ca imprumutul a avut loc intr-o epoca in care υ se pronunta i, in vreme ce β se pronunta b, caz ce nu apare la alte imprumuturi din limba greaca (veche) (conform ϰόληβον › limba slava (veche) koliva; ϰλουβίον › limba slava (veche) kluvija etcetera; limba sarba: kòliba, koliba apare din secolul Xiii.
Împrumutul din limba turca: nu poate fi admis, avindu-se in vedere vechimea cuvintului in limba sarba:, si cu atit mai putin din per. kulba „coliba” (Romanski, R. Èt. slaves, Ii, 53).
În sfirsit, se poate ca cuvintele limba slava (veche) sa provina din rom. (Berneker 546).
Daca se admite ca este vorba de un cuvint rom., ar trebui plecat de la limba latina collegia ‹ collegium „grup de colibe de ciobani”, de unde si sard. boddeu (Wagner 108), conform limba neogreaca: ϰολλήγας „de la mijloc.” Trecerea lui g › b nu este normala, dar conform barza, limba si cociorba fata de rut. kočerga, cosleaba fata de cosmeaga, coroaba fata de coroaga, etcetera Aceste ex., ca si prezenta unor cuvinte ca cobace, cobilteata, cocioaba, par a indica faptul ca cuvintul limba latina a fost interpretat ca o creatie expresiva, chiar daca aceasta ipoteza nu este necesara. – Derivat colibas (var. colibar), substantiv masculin (om sarman, persoana care locuieste intr-o coliba; pustnic; paznic de padure).
Origine necunoscuta.
Cuvintul apare in toate limbile balcanice: limba neogreaca: ϰαλύβα (› mr.), limba turca: koliba, kaliba, kulübe, limba albaneza koljubë, bulgara koliba (› megl.), limba sarba:, slov., ceh., pol., mag. koliba, rut. kołyba.
Se presupune in general ca rom. provine din limba greaca (veche) ϰαλύβη, fie direct (Roesler 571; conform Daničič, V, 189; Vasmer, Gr., 79), fie prin intermediul bulgara sau limba sarba: (Miklosich, Slaw.
Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 297; Cihac, Ii, 69; Conev 81; Sandfeld 18; Dar; Puscariu, Lr., 260), sau al limba turca: (Miklosich, Türk.
Elem., I, 88; Meyer 170; K. Treimer, Mitt.
Wien, 354).
Derivat pe baza cuv. limba greaca (veche) este greu de admis direct fiindca daca este imprumut vechi, λ ar da r, daca este modern, β ar da ν; prin intermediul altei limbi, deoarece se presupune ca imprumutul a avut loc intr-o epoca in care υ se pronunta i, in vreme ce β se pronunta b, caz ce nu apare la alte imprumuturi din limba greaca (veche) (conform ϰόληβον › limba slava (veche) koliva; ϰλουβίον › limba slava (veche) kluvija etcetera; limba sarba: kòliba, koliba apare din secolul Xiii.
Împrumutul din limba turca: nu poate fi admis, avindu-se in vedere vechimea cuvintului in limba sarba:, si cu atit mai putin din per. kulba „coliba” (Romanski, R. Èt. slaves, Ii, 53).
În sfirsit, se poate ca cuvintele limba slava (veche) sa provina din rom. (Berneker 546).
Daca se admite ca este vorba de un cuvint rom., ar trebui plecat de la limba latina collegia ‹ collegium „grup de colibe de ciobani”, de unde si sard. boddeu (Wagner 108), conform limba neogreaca: ϰολλήγας „de la mijloc.” Trecerea lui g › b nu este normala, dar conform barza, limba si cociorba fata de rut. kočerga, cosleaba fata de cosmeaga, coroaba fata de coroaga, etcetera Aceste ex., ca si prezenta unor cuvinte ca cobace, cobilteata, cocioaba, par a indica faptul ca cuvintul limba latina a fost interpretat ca o creatie expresiva, chiar daca aceasta ipoteza nu este necesara. – Derivat colibas (var. colibar), substantiv masculin (om sarman, persoana care locuieste intr-o coliba; pustnic; paznic de padure).