Comănac
Definitie, sens si explicatie
1Comănac1, comanace, substantiv neutru
1. Acoperamant al capului, de forma cilindrica, fara boruri, confectionat din lana sau din pasla, purtat de calugari si de calugarite. ♢ Expresie (Glumet) A-si pune capul sub comanac = a se calugari.
2. Acoperamant al capului asemanator cu comanacul1 (1) purtat odinioara de barbati. ♦ Caciulita de matase sau de stofa scumpa, purtata altadata de femei. [Varianta: Comanac substantiv neutru] – Etimologie necunoscuta
1. Acoperamant al capului, de forma cilindrica, fara boruri, confectionat din lana sau din pasla, purtat de calugari si de calugarite. ♢ Expresie (Glumet) A-si pune capul sub comanac = a se calugari.
2. Acoperamant al capului asemanator cu comanacul1 (1) purtat odinioara de barbati. ♦ Caciulita de matase sau de stofa scumpa, purtata altadata de femei. [Varianta: Comanac substantiv neutru] – Etimologie necunoscuta
2Comănac2, comanaci, substantiv masculin (Regional) Creanga, ramura. – Etimologie necunoscuta
3Comanac (creanga) substantiv masculin, plural comanaci
4Comanac (acoperamant al capului) substantiv neutru, plural comanace
5Comănac -ce n. 1) Acoperamant pentru cap, de forma cilindrica fara boruri, asemanator cu potcapul, pe care-l poarta calugarii. ♢ A-si pune capul sub - a se duce la calugarie. 2) Acoperamant pentru cap de matase sau de stofa scumpa, purtat, in trecut, de barbatii si de femeile din paturile nobile. /Origine necunoscuta
6Comanac (-ce), substantiv neutru –
1. Caciula, palarie. –
2. Acoperamint al capului caracteristic calugarilor ortodocsi. –
3. (Trans.) Capac, acoperis. –
4. Creanga, ramura. – Varianta cumanac, camanac.
Istr. coromac, cumarac.
Origine obscura.
Dupa Scriban, Arhiva, 1914, 133 (urmat, cu rezerve de Dar), din limba latina calamancum „mot, virf”, de unde sp. calamaco, limba germana Kalmank, insa aceasta der. prezinta multe dificultati.
Conform: Densusianu, Gs, Ii,
390. Scriban mentioneaza si limba sarba: kalamank „boneta” si limba neogreaca: ϰαμηλαύϰιον. – Derivat comanaci, verb reflexiv (Trans., a se umili, a adula servil).
1. Caciula, palarie. –
2. Acoperamint al capului caracteristic calugarilor ortodocsi. –
3. (Trans.) Capac, acoperis. –
4. Creanga, ramura. – Varianta cumanac, camanac.
Istr. coromac, cumarac.
Origine obscura.
Dupa Scriban, Arhiva, 1914, 133 (urmat, cu rezerve de Dar), din limba latina calamancum „mot, virf”, de unde sp. calamaco, limba germana Kalmank, insa aceasta der. prezinta multe dificultati.
Conform: Densusianu, Gs, Ii,
390. Scriban mentioneaza si limba sarba: kalamank „boneta” si limba neogreaca: ϰαμηλαύϰιον. – Derivat comanaci, verb reflexiv (Trans., a se umili, a adula servil).