Definitie Conduce - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: CondÚce, conduc, verb III.
1. Tranzitiv A indruma un grup de oameni, o institutie. o organizatie etcetera, avand intreaga raspundere a muncii in domeniul respectiv. ♦ Figurativ A dirija o discutie, a supraveghea desfasurarea unei dezbateri.
2. Reflexiv A se orienta dupa..., a se comporta dupa...
3. Tranzitiv A insoti pe cineva.
4. Tranzitiv A dirija mersul unui vehicul, al unei masini etcetera [Perf. substantiv condusei, part. condus] – Din limba latina Conducere.

Varianta definitie 2: CondÚce verb
1. a carmui, a dirigui, a domni, a guverna, a stapani, (invechit si popular) a obladui, (invechit) a birui, a chivernisi, a duce, a ocarmui, a povatui. (Ștefan cel Mare a - cu faima Moldova.)
2. verifica cuvantul: administra.
3. verifica cuvantul: comanda.
4. verifica cuvantul: prezida.
5. verifica cuvantul: dirija.
6. verifica cuvantul: calauzi.
7. verifica cuvantul: indruma.
8. verifica cuvantul: ghida.
9. verifica cuvantul: sfatui.
10. verifica cuvantul: insoti.
11. verifica cuvantul: duce.
12. verifica cuvantul: dirija.
13. verifica cuvantul: sofa.
14. verifica cuvantul: mana.

Varianta definitie 3: CondÚce verb I. tr.
1. a indruma un grup de oameni, o institutie, o organizatie. ♢ (sport) a fi in fruntea clasamentului.
2. (fig. a dirija o discutie; a calauzi, a supraveghea desfasurarea unei dezbateri.
3. a acompania, a insoti pe cineva.
4. a dirija miscarea, mersul unui vehicul; a sofa.
II. reflexiv a se comporta, a se orienta (dupa). (< limba latina conducere)

Varianta definitie 4: Conduce verb → duce

Varianta definitie 5: A se condÚce ma conduc intranzitiv A avea in imediata apropiere, conformandu-se; a se calauzi; a se orienta. - de litera legii. /<lat. conducere

Varianta definitie 6: A condÚce conduc tranzitiv 1) (institutii, organizatii, colectivitati, activitati) A indruma in calitate de sef; a orienta, stand in frunte; a dirija. 2) (persoane) A urma in calitate de insotitor; a insoti; a intovarasi; a acompania. 3) (persoane) A insoti pe parcursul unui drum (din politete, pentru siguranta etcetera); a petrece. 4) (vehicule) A face sa mearga intr-o anumita directie (printr-o actiune continua). 5) fig. (discutii) A supraveghea in calitate de responsabil. /<lat. conducere

Varianta definitie 7: CondÚce verb III.
1. tr.
A fi in frunte, a indruma un grup de oameni, o institutie, un sector al treburilor publice, o activitate etcetera, avand asupra sa intreaga raspundere in domeniul respectiv. ♦ (Figurat) A dirija o discutie; a calauzi, a supraveghea desfasurarea unei dezbateri.
2. refl.
A se comporta, a se orienta (dupa anumite norme, principii etcetera).
3. tr.
A calauzi, a insoti pe cineva (aratandu-i drumul).
4. tr.
A dirija miscarea, mersul unui vehicul. [P.i. conduc, perf.s. -dusei, part. -dus. / < limba latina conducere].

Varianta definitie 8: Conduce (conduc, condus), verb –
1. A indruma un grup de oameni, o institutie. –
2. A dirija. –
3. A insoti pe cineva. –
4. (Refl.) A se comporta.
Limba Latina conducere (secolul XIX), cu acceptiile franceza conduire. – Derivat conducator, substantiv masculin (director, capetenie, sef); conducatorie, substantiv feminin (conducere, sefie); conductor, substantiv masculin (capetenie, calauza), din franceza conducteur; conducta, substantiv feminin (teava, tevarie), format pe baza franceza conduite; conduita, substantiv feminin (conduita; comportament), din franceza conduite; conductibil, adjectiv , din franceza