1
Creier, creieri, substantiv masculin
1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la animale, organ al gândirii și al conștiinței la om, situat în cutia craniană și compus din trunchiul cerebral, creierul mic și emisferele cerebrale.
Creierul mic = parte a creierului situată in regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară și superioară a craniului.
2. Figurat Minte, inteligență, judecată.
Element care organizează și conduce o acțiune.
3. (În expresie) Creierii (sau creierul) munților = locurile cele mai înalte și mai greu accesibile ale munților. [Variantă: (învechit) Crier substantiv masculin] – Latină C(e)rebellum.
1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la animale, organ al gândirii și al conștiinței la om, situat în cutia craniană și compus din trunchiul cerebral, creierul mic și emisferele cerebrale.
Creierul mic = parte a creierului situată in regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară și superioară a craniului.
2. Figurat Minte, inteligență, judecată.
Element care organizează și conduce o acțiune.
3. (În expresie) Creierii (sau creierul) munților = locurile cele mai înalte și mai greu accesibile ale munților. [Variantă: (învechit) Crier substantiv masculin] – Latină C(e)rebellum.
DEX – dicționarul explicativ
2
Creier creieri masculin 1) Organ central al sistemului nervos la om și la animale, aflat în cutia craniană; encefal.
Creierul mare parte a creie-rului care se află în regiunea anterioară și superioară a craniului. Creierul mic parte a creierului care se află în regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. A-și zbura (sau a-i zbura cuiva) creierii a-și trage (sau a-i trage cuiva) un glonte în cap. 2) Facultatea de a gândi; minte; judecată; rațiune; intelect. 3) figurat Forță organizatorică și conducătoare a unei acțiuni. 4): Creierii (sau creierul) munților locurile centrale, înalte și greu accesibile ale munților. [Silabe Cre-ier] /<latină crebrum
Creierul mare parte a creie-rului care se află în regiunea anterioară și superioară a craniului. Creierul mic parte a creierului care se află în regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. A-și zbura (sau a-i zbura cuiva) creierii a-și trage (sau a-i trage cuiva) un glonte în cap. 2) Facultatea de a gândi; minte; judecată; rațiune; intelect. 3) figurat Forță organizatorică și conducătoare a unei acțiuni. 4): Creierii (sau creierul) munților locurile centrale, înalte și greu accesibile ale munților. [Silabe Cre-ier] /<latină crebrum
NODEX – noul dicționar explicativ
3
Creier (-ri), substantiv masculin –
1. Organul gîndirii și al conștiinței la om, situat în cutia craniană. –
2. Minte, judecată. –
3. Cap, căpetenie, șef. –
4. Butuc de roată. –
5. Zonă interioară și puțin accesibilă a unei regiuni muntoase. – Aromână criel, crier, meglenoromână criel.
Latină cerĕbrum, prin intermediul unei reduceri *crebrum (Candrea, Română, XXXI, 306; Candrea, Elements, XVI; Rew 1827; Philippide, II, 636; Pascu, Latină, 275; Dar); sau latină c(e)rĕbĕllum (Pușcariu, 413; Candrea-dens., 406; Weigand, Wlacho-meglen, 8).
Ambele soluții par posibile, dar prezintă dificultăți fonetice; s-a încercat de aceea odinioară să se explice prin Hasdeu, Cuvânt din Bătrîni, I, 274 sau prin albaneză krielj (Barič, Albanorum.
St., I, 81).
Pentru valoarea lui c oclusiv înainte de un e primitiv, conform cearcăn.
Graur, Bl, III, 50, crede că ee (› eie) a rezultat dintr-o brisure între doi r, ca în greier sau prooroc; însă nu s-a demonstrat că ee nu este etimologic.
Cuvîntul este de uz general (Alr, I, 13); sensul 5 are aspectul unei etimologii populare fără să se poate indica punctul de proveniență. – Derivat creeruș, substantiv masculin (cerebel); descreerat, adjectiv (nebun, smintit).
1. Organul gîndirii și al conștiinței la om, situat în cutia craniană. –
2. Minte, judecată. –
3. Cap, căpetenie, șef. –
4. Butuc de roată. –
5. Zonă interioară și puțin accesibilă a unei regiuni muntoase. – Aromână criel, crier, meglenoromână criel.
Latină cerĕbrum, prin intermediul unei reduceri *crebrum (Candrea, Română, XXXI, 306; Candrea, Elements, XVI; Rew 1827; Philippide, II, 636; Pascu, Latină, 275; Dar); sau latină c(e)rĕbĕllum (Pușcariu, 413; Candrea-dens., 406; Weigand, Wlacho-meglen, 8).
Ambele soluții par posibile, dar prezintă dificultăți fonetice; s-a încercat de aceea odinioară să se explice prin Hasdeu, Cuvânt din Bătrîni, I, 274 sau prin albaneză krielj (Barič, Albanorum.
St., I, 81).
Pentru valoarea lui c oclusiv înainte de un e primitiv, conform cearcăn.
Graur, Bl, III, 50, crede că ee (› eie) a rezultat dintr-o brisure între doi r, ca în greier sau prooroc; însă nu s-a demonstrat că ee nu este etimologic.
Cuvîntul este de uz general (Alr, I, 13); sensul 5 are aspectul unei etimologii populare fără să se poate indica punctul de proveniență. – Derivat creeruș, substantiv masculin (cerebel); descreerat, adjectiv (nebun, smintit).
DER – dicționarul etimologic
4
Creier (persoană, element conducător) substantiv neutru, plural creiere
DOOM – dicționarul ortografic
Încă o definiție
5
Creier (anatomie) substantiv masculin, plural creieri
DOOM – dicționarul ortografic