Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Cucui

1 * Cuvantul cu diacritice: cucúi
Cuvantul fara diacritice: cucui

Definitie: CUCUI, cucuie, substantiv neutru 1. Umflătură la cap provocată de lovirea cu un corp tare. 2. (Regional) Moț de pene la capul păsărilor. – Limba Latina cucullius (= cucullus).

2 * Cuvantul cu diacritice: cucúi
Cuvantul fara diacritice: cucui

Definitie: CUCUI substantiv verifica cuvantul: coc, moț.

3 * Cuvantul cu diacritice: cucúi
Cuvantul fara diacritice: cucui

Definitie: CUCUI substantiv (MEDICAL) (Transilvania) coc, cocoș, modâlcă. (S-a lovit și a făcut un - la cap.)

4 * Cuvantul cu diacritice: cucúi
Cuvantul fara diacritice: cucui

Definitie: cucui substantiv neutru, plural cucuie

5 * Cuvantul cu diacritice: a cucuí cúcuie
Cuvantul fara diacritice: cucui

Definitie: A CUCUI cucuie intranzitiv (despre cuci) A scoate sunete înfundate, scurte și repetate; a face „cu-cu” [Silabe -cu-i] /Din cuc

6 * Cuvantul cu diacritice: cucúi -ie
Cuvantul fara diacritice: cucui

Definitie: CUCUI -ie n. 1) Umflătură care iese pe cap provocată de o lovitură. 2) Moț de pene pe capul unor păsări. [Silabe -cui] limba latina cucullius

7 * Cuvantul cu diacritice: cucúi cucúie
Cuvantul fara diacritice: cucui

Definitie: cucui (cucuie), substantiv neutru – 1. Moț de pene la păsări. – 2. Vîrf, culme, apogeu. – 3. Culme, creastă. – 4. Umflătură, protuberanță. – 5. Umflătură la cap provocată de lovirea cu un corp tare. – Mr. cucul’u, megl. cucul’. Limba Latina cucullium, în loc de cucullus (Candrea-Dens., 419; Pascu, I, 71), conform limba neogreaca: ϰουϰούλιον (de unde limba slava (veche) kukuli, rom. cuculiu, substantiv neutru, cuvant invechit, potcap caracteristic călugărilor ortodocși, secolul XVII, conform culion), › limba albaneza kukul’ „glugă”. Conform: și calabr. cuccua „tumoare, bășică”, calabr. kukuggyata „ciocîrlie”, nume datorat moțului. Derivat susținută de Pușcariu, Dacor., IX, 440 și DAR, din limba latina coccum „boabă”, cu sufix -ui, este de nesusținut, atît din cauza dificultății de a explica semantic primele sensuri ale cuvîntului rom., cît și a rezultatului din dialecte. Din limba greaca (veche) ϰουϰούλιον „pustulă”, după Roesler 571; anterior indoeurop., după Lahovary 323. Este cuvînt general cunoscut; însă în vest se folosește adesea cu sensul de „cocoș” (ALR, I, 6). Derivat cucuia, verb reflexiv (a se umfla, a face cucuie; despre păsări, a se duce la culcare, a se cocoța, a se sui; a se găti, a se dichisi); cucuiat, adjectiv (moțat; care are cucuie; cocoțat; deosebit, ieșit din comun); cuculei, substantiv neutru (culme, înălțime). Sb. kukulj „glugă” nu provine din rom., cum credea Candrea, Elemente, 407, ci din mag.