Cucui
Definitie, sens si explicatie
1Cucui, cucuie, substantiv neutru
1. Umflatura la cap provocata de lovirea cu un corp tare.
2. (Regional) Mot de pene la capul pasarilor. – Limba Latina *cucullius (= cucullus).
1. Umflatura la cap provocata de lovirea cu un corp tare.
2. (Regional) Mot de pene la capul pasarilor. – Limba Latina *cucullius (= cucullus).
2Cucui substantiv verifica cuvantul: coc, mot.
3Cucui substantiv (Medical) (Transilvania) coc, cocos, modalca. (S-a lovit si a facut un - la cap.)
4Cucui substantiv neutru, plural cucuie
5A cucui cucuie intranzitiv (despre cuci) A scoate sunete infundate, scurte si repetate; a face „cu-cu” [Silabe -Cu-i] /Din cuc
6Cucui -ie n. 1) Umflatura care iese pe cap provocata de o lovitura. 2) Mot de pene pe capul unor pasari. [Silabe -Cui] /<lat. cucullius
7Cucui (cucuie), substantiv neutru –
1. Mot de pene la pasari. –
2. Virf, culme, apogeu. –
3. Culme, creasta. –
4. Umflatura, protuberanta. –
5. Umflatura la cap provocata de lovirea cu un corp tare. – Mr. cucul’u, megl. cucul’.
Limba Latina *cucullium, in loc de cucullus (Candrea-dens., 419; Pascu, I, 71), conform limba neogreaca: ϰουϰούλιον (de unde limba slava (veche) kukuli, rom. cuculiu, substantiv neutru, cuvant invechit, potcap caracteristic calugarilor ortodocsi, secolul Xvii, conform culion), › limba albaneza kukül’ „gluga”.
Conform: si calabr. cuccua „tumoare, basica”, calabr. kukuggyata „ciocirlie”, nume datorat motului.
Derivat sustinuta de Puscariu, Dacor., Ix, 440 si Dar, din limba latina coccum „boaba”, cu sufix -ui, este de nesustinut, atit din cauza dificultatii de a explica semantic primele sensuri ale cuvintului rom., cit si a rezultatului din dialecte.
Din limba greaca (veche) ϰουϰούλιον „pustula”, dupa Roesler 571; anterior indoeurop., dupa Lahovary
323. Este cuvint general cunoscut; insa in vest se foloseste adesea cu sensul de „cocos” (Alr, I, 6).
Derivat cucuia, verb reflexiv (a se umfla, a face cucuie; despre pasari, a se duce la culcare, a se cocota, a se sui; a se gati, a se dichisi); cucuiat, adjectiv (motat; care are cucuie; cocotat; deosebit, iesit din comun); cuculei, substantiv neutru (culme, inaltime).
Sb. kukulj „gluga” nu provine din rom., cum credea Candrea, Elemente, 407, ci din mag.
1. Mot de pene la pasari. –
2. Virf, culme, apogeu. –
3. Culme, creasta. –
4. Umflatura, protuberanta. –
5. Umflatura la cap provocata de lovirea cu un corp tare. – Mr. cucul’u, megl. cucul’.
Limba Latina *cucullium, in loc de cucullus (Candrea-dens., 419; Pascu, I, 71), conform limba neogreaca: ϰουϰούλιον (de unde limba slava (veche) kukuli, rom. cuculiu, substantiv neutru, cuvant invechit, potcap caracteristic calugarilor ortodocsi, secolul Xvii, conform culion), › limba albaneza kukül’ „gluga”.
Conform: si calabr. cuccua „tumoare, basica”, calabr. kukuggyata „ciocirlie”, nume datorat motului.
Derivat sustinuta de Puscariu, Dacor., Ix, 440 si Dar, din limba latina coccum „boaba”, cu sufix -ui, este de nesustinut, atit din cauza dificultatii de a explica semantic primele sensuri ale cuvintului rom., cit si a rezultatului din dialecte.
Din limba greaca (veche) ϰουϰούλιον „pustula”, dupa Roesler 571; anterior indoeurop., dupa Lahovary
323. Este cuvint general cunoscut; insa in vest se foloseste adesea cu sensul de „cocos” (Alr, I, 6).
Derivat cucuia, verb reflexiv (a se umfla, a face cucuie; despre pasari, a se duce la culcare, a se cocota, a se sui; a se gati, a se dichisi); cucuiat, adjectiv (motat; care are cucuie; cocotat; deosebit, iesit din comun); cuculei, substantiv neutru (culme, inaltime).
Sb. kukulj „gluga” nu provine din rom., cum credea Candrea, Elemente, 407, ci din mag.